Trial pentru istorie! Jackie Ionescu: “Gestul suporterilor e extraordinar” (FOTO+VIDEO)
Jackie
Ionescu a revenit după câțiva ani în fotbal, de acolo de unde spune că
n-a plecat, de fapt, niciodată. Fostul mare antrenor a acceptat postul
de vicepreședinte al nou-formatei ACS Poli, însă stă cu ochii și pe SS
Politehnica, proiect pe care îl apreciază foarte mult.
Deși e, de câteva sătpămâni, unul dintre
factorii de decizie la ACS Poli, Jackie Ionescu privește cu admirație
către curtea Universității Politehnica, acolo unde suporterii au pus
bazele unui proiect unic în fotbalul românesc. „E un lucru
extraordinar, faptul că suporterii se transformă în manageri de fotbal. E
un lucru care dovedește calitatea și inteligența suporterilor
timișoreni. Dacă dintre suporteri se formează un grup care își propune
să conducă o echipă, asta dovedește un nivel cu totul ridicat de
înțelegere al fotbalului din partea lor. Apreciez gestul lor, Institutul
îi va ajuta și vor fi ajutați probabil, atât cât se poate, și de
autorități”, a declarat Ionescu, despre SS Politehnica.
Jackie Ionescu amintește că ultima
echipă pe care a antrenat-o a fost AS Politehnica, tot o grupare a
Institutului, din care s-a născut mai târziu Poli AEK. „Eu am
mai fost la o asemenea echipă, în 2002. Ultima echipă pe care am
antrenat-o a fost AS Politehnica, în Divizia C, care apoi a fuzionat cu
societatea lui Doboș și a format Poli AEK. Deci eu am mai participat la o
reconstrucție din embrionul primar. Această echipă ce se naște acum din
Institut se poate dezvolta. Nu e o tragedie că în Timișoara e o echipă
de Liga a II-a, care joacă pentru oraș, și una în Liga a V-a, care joacă
tot pentru oraș și se poate dezvolta. E un lucru benefic, probabil vom
și colabora”, a mai spus Jackie Ionescu.
„N-am plecat niciodată din fotbal”
După ce în „era Iancu” a fost o foarte
scurtă perioadă consilier tehnic, Jackie Ionescu s-a întors, în această
vară, din nou la stadionul „Dan Păltinișanu”, de această dată din
postura de vicepreședinte. „N-am plecat niciodată nici din
fotbal și nici din Politehnica, de 60 de ani. E ceva deosebit că
autoritățile locale și Politehnica readuc fotbalul în Timișoara. Un
fotbal pe care ultimul investitor l-a distrus. Timișoara are ca și
componentă spirituală fotbalul, alături de operă, filarmonică, teatru,
universitate. Chiar dacă această nouă echipă nu păstrează ADN-ul cu care
suntem noi obișnuiți, e de apreciat că fotbalul renaște în oraș”, a explicat Jackie Ionescu.
„Suntem ca după Hiroshima și Nagasaki”
Noul vicepreședinte al ACS-ului
consideră că staff-ul tehnic are o misiune extrem de grea, aceea de a
forma un lot competitiv din jucătorii care se perindă zilnic în zona
stadionului. „E o fluctuațâie foarte mare de jucători. Zilnic
pleacă câte 10 și vin alți 10. E ca după Nagasaki și Hiroshima. N-a mai
rămas nimic din ultima echipă a Politehnicii. Totul aparține vechiului
finanțator, până și porțile stadionului. Nu mai avem nimic. Orașul
pleacă acum de la zero. Suntem convinși însă de capacitatea de
regenerare pe care Politehnica și Timișoara le-au avut dintotdeauna”, a conchis Jackie Ionescu.
Trial pentru istorie! Trei jucători opriți după acțiunea de astăzi
Trialul organizat în această dimineață
de SS Politehnica a fost un real succes. Antrenorul Antonio Foale a
oprit trei potențiali fotbaliști, din cei 40 de care au dat probe
astăzi.
Pe stadionul „Știința”, sub un soare
dogoritor, s-a făcut un nou pas important din viața „studenților” de la
SS Politehnica. 40 de potențiali fotbaliști s-au prezentat la trialul
organizat în această dimineață, cu toții fiind monitorizați atent de
Antonio Foale, asistat de fratele său, Manu. La final, tehnicianul
alb-violeților a oprit trei jucători, un portar și doi jucători de câmp,
care au fost chemați să se prezinte la antrenamentele echipei începând
din 16 august.
„A
fost un trial unde a putut veni orice băiat din Timișoara. Asta am și
vrut, o acțiune de masă, de aceea n-am specificat nici cerințele de
vârstă. Desigur, nu ne așteptam să fie foarte mulți jucători de mare
valoare, dar ne bucurăm că, până la urmă, am găsit trei jucători. Pe
portar îl cunosc, știu că are junioratul făcut”, a declarat la finalul acțiunii Toni Foale.
După încheierea testelor, fanii din
teren și din tribune au încins tradiționalul „Horto Magiko”, pe fondul
fumigenelor, prin care s-a marcat practic începutul unei noi etape din
povestea fotbalului alb-violet. De Gabriel Toth – Druckeria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu