IADUL

IADUL

Iadul a fost creat de Dumnezeu ca un loc al judecăţii şi pedepsei veşnice pentru diavol şi îngerii care l-au urmat, nu pentru oameni. În Matei 25:41 Isus a spus: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Diavolul şi îngerii căzuţi, demonii, sunt condamnaţi să ajungă în iad: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10).

Oamenii, care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu sunt destinaţi să ajungă în iad, ci în rai, în prezenţa Lui eternă. Totuşi, iadul ajunge să fie destinaţia celor care resping mântuirea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Cristos.



Unii nu înţeleg cum se împacă existenţa iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.

Unul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept şi neprihănit pe de o parte şi plin de dragoste, indurare şi har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata şi pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Îşi ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepseşte pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.

„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

Biblia vorbeşte despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziţie Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, un loc în care viermele nu moare şi focul nu se stinge, un loc de întuneric şi chin veşnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arşi ca jertfă în ritualuri păgâne.

Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.

Matei 8:12: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."

Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică".

În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbeşte despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morţi: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”

În ziua judecăţii, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).

Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morţii dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existenţa iadului şi a pedepsei veşnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu uşurinţă.