Pasari calatoare

Autor: Beto
Titlu: Pasari Calatoare
Gen: Poveste
Se mai gaseste si aici
Articol: Prefer sa nu spun nimic, dar sunt incurajat si parca ma simt obligat fata de cei o mana de oameni care ma citesc, sa le ofer o alta mana de cuvinte tastate si scrise in momente precum acesta.
Despre ce voi scrie? Despre nimic, sau voi scrie despre pasari calatoare si lupul singuratic. La ce ma refer? In mare spun ca toti care i-am cunoscut sunt pasari, eu sunt lupul. Dar acele pasari au aparut si au plecat, eu am ramas in acelasi loc, eu urland ca un lup. Par a fi un lup injunghiat in intersectia unor parauri cristalizate, iar sangele meu rece sa se scurga in veci. Cand urlu vantul sa-mi transporte peste munti, vai, dealuri vocea sa ma auda toate acele pasari calatoare. Da despre acel vant este vorba, acel vant obraznic, din miazanoapte care spanzura voci, lasandu-le atarnate la timpanele altora. Sa gonesc acele pasari din umbra spurcata, sa le alung din intuneric sa le zdrobesc lanturile, sa caut cheia libertatii sa le ofer sansa de a zbura in continuare. Pentru ca daca voi face asta probabil voi avea norocul sa se reintoarca la mine. Si sa ma gaseasca sezand la un colt de stanca, privind norii cum se leaga de pamant printr-un fulger, cum se stropesc de ploaia pustiind in taine. Iar eu pazit de munte sa ofer sansa de a-si lua adio de la mine, daca asta vor...daca vor sa zboare dincolo de paduri, zburati nu va tin legat, dar presimt ca veniti inapoi. Si totusi cand veniti, voi arunca porunci codrilor sa va lase sa treceti.
Si intr-o iubire adormita sa adorm visand pasari calatoare, libere sa zboare, zburand, zburdand, cantand, plangand si un porumbel alb calator sa ma trezeasca sarutandu-ma!