IADUL

IADUL

Iadul a fost creat de Dumnezeu ca un loc al judecăţii şi pedepsei veşnice pentru diavol şi îngerii care l-au urmat, nu pentru oameni. În Matei 25:41 Isus a spus: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Diavolul şi îngerii căzuţi, demonii, sunt condamnaţi să ajungă în iad: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10).

Oamenii, care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu sunt destinaţi să ajungă în iad, ci în rai, în prezenţa Lui eternă. Totuşi, iadul ajunge să fie destinaţia celor care resping mântuirea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Cristos.



Unii nu înţeleg cum se împacă existenţa iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.

Unul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept şi neprihănit pe de o parte şi plin de dragoste, indurare şi har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata şi pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Îşi ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepseşte pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.

„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

Biblia vorbeşte despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziţie Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, un loc în care viermele nu moare şi focul nu se stinge, un loc de întuneric şi chin veşnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arşi ca jertfă în ritualuri păgâne.

Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.

Matei 8:12: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."

Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică".

În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbeşte despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morţi: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”

În ziua judecăţii, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).

Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morţii dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existenţa iadului şi a pedepsei veşnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu uşurinţă.

PRIMUL ŞI ULTIMUL IMPOZIT

Autor Doina Popescu

Fragment din romanul  ARDEI IUŢI

Preotul este agentul fiscal care îţi ia primul şi ultimul impozit! Cine-ţi ia banii, ne-am lămurit. Întrebarea este cine-ţi ia sufletul?! Dacă ajungi în Rai, toată lumea-i mulţumită! Totul e bine când se termină cu bine!  Dar, dacă ajungi în Iad, n-ar fi corect ca popa să restituie banii familiei? Alooo! Protecţia consumatorilor! Se aude?

Mai multe felii de proză afurisită la http://doinapopescu.wordpress.com/category/fragmente-din-romanul-ardei-iuti/

Ce sa mai credem?

Dacă eşti în necunoştinţă de cauză mai bine taci, şi nu învăţa pe altul ceea ce nu este corect/adevărat. Sunt surprins să aud, în zilele noastre, de la unii „învăţaţi” lucruri false despre existenţa Lui Dumnezeu. Trebuie să ne fie clar că lumea aceasta trecătoare este materială, tangibilă, însă viaţa de apoi va fi veşnică şi se va desfăşura într-o lume imaterială.

Este extrem de adevărată expresia că există printre noi tineri bătrâni şi bătrâni tineri. Adică există acele persoane care încă din copilărie deţin Harul înţelepciunii, cunosc foarte bine tainele credinţei dar există şi bătrâni care în acest domeniu au rămas copii, cărora le lipseşte cu desăvârşire cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dintre aceştia se găsesc câte unii care, deşi nu cunosc învăţătura creştină, spun cu glas tare că nu există Dumnezeu, asta pentru că nu vor să se supună Stăpânului adevărat. Ei se cred dumnezei, sunt mândri exact ca şi diavolul şi se vor duce în locul pregătit acestuia. Dar noi suntem nişte dumnezei mai mici, noi suntem dumnezei creaţi de Dumnezeu, Care este necreat şi am fost puşi stăpânitori peste întreaga lume văzută. Noi suntem legătura dintre Dumnezeu şi creaţie. Printre creştini mai sunt mulţi alţii care cred cu adevărat în Dumnezeu, însă aceştia sunt mai limitaţi în cunoaştere şi rămân cu învăţătura primită la grădiniţă şi spun aceştia că există viaţă după moarte, că există Rai şi Iad, că Raiul ar fi plin de râuri cu lapte şi miere, cu tot felul de flori şi altele asemenea şi este pregătit celor care cred în Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui, iar Iadul, spun ei, este acel loc întunecat cu foc şi cazane de smoală pregătit diavolilor şi celor ce iau urmat sfaturile pe lumea aceasta.

Aceasta nu este o credinţă neapărat rătăcită, ci o credinţă naivă. Ei bine treaba nu stă tocmai aşa. Trebuie să uităm de cazane de smoală de foc de râuri cu lapte şi miere. Dacă lumea viitoare este una nematerială, ce să caute toate acestea acolo? Iată cum se poate explica totuşi în cuvinte Raiul şi Iadul. Raiul este acea bucurie de vieţuire în preajma Lui Dumnezeu, a sfinţilor şi îngerilor Săi, ceea ce e de nedescris, locul unde vom face lucrurile pentru care am fost creaţi, îi vom aduce slavă Lui Dumnezeu, iar Iadul este acea tristeţe de a fi departe de Creator, durere de nedescris iarăşi. Sufletul nostru sau conştiinţa cum îi spun unii se va bucura de unul dintre aceste locuri. Credinţa noastră nu ne opreşte să studiem ci din contră ne îndeamnă la aceasta pentru a ajunge la cunoştinţa adevărată, Dumnezeu nu se opune progresului tehnic,nu, ci se opune utilizării neraţionale a lucrurilor descoperite. Toate virtuţile nu le-a lăsat Dumnezeu la întâmplare, toate se leagă între ele şi nu poate exista una fără de cealaltă.