100 Ro: Barba Albastra, criminalul care a ars in cuptor peste 300 de femei.

Din excepţionala carte a lui Juan Antonio Cebrian, “Psihokilleri”, vă prezint astăzi povestea incredibilă al unui criminal în serie denumit “Barbă Albastră”.
Cine a fost “Barbă-Albastră”?
“Barbă-Albastră”, pe numele său adevărat Henry Desire Landru s-a născut în inima Parisului, la 12 aprilie 1869. A fost fiul unei modeste familii de muncitori, iar tatăl său, un om drept şi religios, lucra pe post de fochist într-o turnătorie industrială. La rândul său, mama câştiga bani din croitorie. În orice caz, familia Landru abia dacă avea mijloace pentru a supravieţui în Oraşul Luminilor.
Henry, crescut sub atenta grijă a părinţilor săi, nu a fost un elev rău, iar inteligenţa sa vivace l-a făcut să exceleze în câteva discipline academice, dar tânărul avea unele mici defecte, principalul fiind obsesia crescândă pentru bani şi viaţă bună; de aceea, nu este de mirare că mediul familial era din ce în ce mai opresiv pentru ambiţia nemăsurată a latentului nostru psihopat.
S-a căsătorit cu verişoara sa pentru că a lăsat-o însărcinată
În anul 1889, s-a văzut obligat să se căsătorească, din cauza unei sarcini neaşteptate, a verişoarei sale Marie Remy. Această sărmană femeie, chiar dacă nu a murit de mâinile soţului său, probabil că a fost prima victimă a lui Landru. Cu ea a avut patru fii de care şi-a bătut joc pe parcursul întregii sale vieţi.
Sărac, dar cu poftă de a se îmbogăţi
Henry a încercat să prospere ca muncitor cinstit, dar este ştiut ce viaţă complicată au salariaţii a căror unică dorinţă este de a acumula multe bogăţii în puţini ani. Mintea lui Landru începu să născocească planuri diabolice pentru a câştiga averea care le era refuzată muncitorilor. În timp ce visa la un viitor măreţ, continua să facă diverse munci: vânzător de mobilă sau de maşini la mâna a doua, administrator şi paznic al unui garaj, activităţi de mică anvergură pentru cineva care îşi propusese să fie bogat şi popular în acea societate din zorii secolului XX.
Planul lui Barbă-Albăstră de mbogăţire: să jupoaie văduvele bogate de bani
În anul 1909, o scânteie s-a aprins în mintea sa violentă. Totul s-a întâmplat pe când citea liniştit anunţurile matrimoniale din presa pariziană. Dintr-odată, a devenit atent la unul dintre mesaje. În acel text, o văduvă neconsolată căuta perechea ideală care să îi ofere dragoste şi stabilitate economică, oferindu-i, în schimb, renta sa şi patrimoniul imobiliar. Landru citi de mai multe ori anunţul. Cum de nu-i venise ideea asta mai înainte?! Era ceea ce căutase dintotdeauna, o modalitate uşoară de a rămâne cu miile de franci, în schimbul a puţină dragoste şi înţelegere, doar atât. Dacă văduvele Franţei doreau consolare, Landru era candidatul potrivit! Nerăbdător, a trasat planul primei escrocherii. Obiectivul era clar: să câştige încrederea sărmanelor văduve şi să le jupoaie de bani în schimbul unor promisiuni uşuratice şi deşarte.
Prima victimă: primii trei ani de închisoare
După câteva zile, dădea un anunţ într-un ziar din Lille. Răspunsul sosi imediat şi curând a întâlnit-o pe prima sa victimă, doamna Izoret, pe care a extorcat-o de frumoasa sumă de 20.000 de franci. La rândul său, Henry a adus înscrisuri şi bilete la ordin la fel de false precum pseudonimele pe care le va adopta de-a lungul peripeţiilor sale criminale. Dar încă neexperimentatul Landru a stârnit neîncrederea văduvei, care i-a luat actele false şi le-a predat poliţiei, unde l-a reclamat pentru înşelătorie. Inspectorii l-au reţinut pe înşelătorul aspirant, iar ulterior acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Departe de a fi copleşit de remuşcări, în perioada petrecută după gratii protagonistul nostru şi-a cizelat viitoarele şmecherii. Era clar că l-au prins pentru că i-a permis văduvei să-l denunţe, ar fi trebuit s-o elimine, nu ar fi avut atâtea de tras de pe urma ei şi acum s-ar fi bucurat ca un sultan de prada de război. De aceea, s-a gîndit el, odată ce va ieşi din penitenciar va fi mai atent când le înşeală pe văduve şi îşi va schimba identitatea după fiecare înşelăciune. Astfel, poliţia se va afla în dificultate, dacă îşi va propune să-l prindă.
Dar Landru nu avea noroc: jandarmii francezi l-au mai reţinut de cinci ori. Totul îi ieşea pe dos. Educaţia şi comportamentul păreau neschimbate, nimeni din jurul său nu părea să bănuiască faptul că el ar fi un delincvent de cea mai joasă speţă. Familia sa continua să nu ştie nimic din cele întâmplate, cel puţin asta lăsa soţia lui să se vadă.
În perioada 1909 – 1914, Landru a fost arestat de şase ori; mama sa a murit, cel mai probabil din cauza neplăcerilor cauzate de această odraslă rătăcită, dar ce s-a întâmplat cu tatăl a fost mai rău. Ruşinat că avea un fiu delincvent, care înşela văduve, s-a spânzurat de un copac din Bois-de-Boulogne. Neafectat de nenorocirile familiale pe care le provocase, Landru şi-a continuat liniştit escrocheriile, convins că într-o zi norocul îi va surâde.
În anul 1914, a scăpat de o condamnare de mai mulţi ani pentru ultima sa fraudă. Lipsa de probe, diferitele sale personalităţi şi, mai presus de toate, izbucnirea războiului între Germania şi Franţa i-au permis lui Landru să fugă de pedeapsă. Spre încântarea sa, mii de francezi au plecat pe front, lăsând în urmă multe soţii singure, în aşteptarea veştilor care nu întotdeauna erau bune. Pe atunci mortalitatea în luptă era foarte mare, astfel că numărul de văduve creştea ameţitor, oferindu-i tot felul de noi oportunităţi mereu disponibilului Landru, care a început să publice din nou anunţuri în presa franceză.
Barbă-Albastră continuă să dea anunţuri în ziare ca să atragă văduvele
Cel mai mare impact l-a avut unul care a apărut în Le Journal din Paris, unde se puteau citi următoarele: „Văduv, doi copii, patruzeci şi trei de ani, solvent, afectuos, serios şi în ascensiune socială, doresc să cunosc văduvă interesată de căsătorie”. Mesajele nu s-au lăsat aşteptate şi sute de femei neliniştite au răspuns la chemarea acelui bărbat, aparent integru şi dispus să ofere, fără limită, dragostea de care aveau atâta nevoie acele văduve neconsolate.
Prima aleasă a fost Jeanne Cuchet, o femeie frumoasă de treizeci şi trei de ani, care avea un fiu de şaptesprezece ani şi vreo 5.000 de franci economisiţi. Landru, mai meticulos ca niciodată, şi-a schimbat numele cu cel de Raymond Diard, inspector de poştă, şi a închiriat o casă în cartierul parizian Chantilly. În apartament se putea vedea un enorm şi disproporţionat şemineu care, în curând, avea să lucreze la randament maxim.
Ca şi în alte ocazii, farsa pungaşului a început să fie descoperită. Doamna Cuchet a primit anumite informaţii care o făceau să fie prudentă faţă de pretendentul său Diard. Chiar şi când a aflat că presupusul inspector poştal avea un trecut tulbure, că se numea Landru şi că avea o familie numeroasă, a decis să-i dea totuşi o şansă. Şi-a spus că, la urma urmei, bărbaţii se împuţinau şi Henry părea atât de educat şi domn încât, în mod sigur, minţea din timiditate. Sărmana nesăbuită!
Primele victime, arse într-un şemineu de Barbă-Albastră
În luna ianuarie a anului 1915, vecinii nu au mai văzut-o pe doamna Cuchet şi pe tânărul său fiu. Au văzut, în schimb, o trombă densă şi neagră de fum ieşind pe hornul casei unde erau găzduiţi aceştia, în acele momente, nimeni nu s-a gândit că s-a întâmplat ceva grav cu văduva şi cu fiul său şi nimănui nu i-a venit ideea să-şi pună întrebări în legătură cu strania lor dispariţie. Erau în război şi, în afara loviturilor pe care le suferea armata pe fronturile de luptă, nu mai era loc de alte griji.
La scurt timp, a apărut în cartier însăşi Landru, fără să ofere multe explicaţii despre neaşteptata plecare a domniţei sale. În mod sigur, relaţia dintre ei s-a răcit şi de aceea Landru golea casa vânzând puţinele bunuri strânse în ea. Vecinii au uitat curând de chiriaşii lui ocazionali. Însă Landru o omorâse pe doamna Cuchet şi pe fiul acesteia, pentru ca, ulterior, să-i facă bucăţele şi să-i ardă în şemineul din locuinţă.
Odată eliminate probele delictului, a pregătit o nouă crimă. De data aceasta a închiriat o căsuţă în afara Parisului. În acel loc a dus-o pe doamna Laborde – Line, femeie care a avut aceeaşi soartă ca şi celelalte victime. Landru surâdea fericit: descoperise, în fine, o modalitate curată de a face bani şi, în plus, aducea un omagiu memoriei tatălui său, muncind ca fochist, după ce comitea acele terifiante asasinate.
Cazanul în care ardeau văduvele în focul cel etern
Dar faptul că trebuia să închirieze mereu alte case era supărător, având în vedere că trebuia să dea prea multe explicaţii proprietarului şi vecinilor. Astfel încât, psihopatul a hotărât să stabilească un loc fix pentru fabrica morţii. A ales Gambais, localitate aflată la 50 de kilometri de Paris şi legată de capitală printr-o foarte bună cale ferată. Acolo a închiriat o casă frumoasă de piatră, în care a instalat un cazan uriaş. După ce a văzut că instalaţia funcţionează cum trebuie, a început înghesuiala văduvelor spre flăcările vieţii eterne.
Barbă-Albastră a asasinat peste 300 de femei
Se calculează că Landru a cunoscut sau asasinat mai bine de trei sute de femei în perioada 1914 – 1918, dar este cert că a fost judecat doar pentru cele unsprezece crime care au putut fi demonstrate. Timp de patru ani, Landru a întâlnit cu precădere văduve care aveau în jur de patruzeci de ani, chiar dacă, în unele ocazii, au fost şi unele de douăzeci de ani sau chiar mai tinere. Aspectul său nu era cel al unui actor, ba dimpotrivă. Una dintre victimele sale spunea cu puţin timp înainte de a fi asasinată: „Nu ştiu ce are în el, dar mă sperie, privirea sa încruntată mă nelinişteşte. Pare diavolul.”
Cum arăta Barbă-Albastră de atrăgea atât de mult femeile?
Văzând fotografii din acea epocă, îl observăm pe Landru având o privire penetrantă, aproape hipnotică, cu barbă şi mustaţă dese şi cu sprâncene foarte stufoase. Era, în plus, chel, mic de stătu şi cu o musculatură aproape inexistentă. În realitate, avea un aspect sinistru, care reuşea să pună stăpânire pe sufletul victimelor sale. Cu toate acestea, în epoca respectivă, Landru era considerat un om sobru, serios, cu maniere elegante, educat, valori care se bucurau de o foarte bună consideraţie printre doamne. Aceşti factori înlocuiau cu brio micile defecte pe care le putea avea acest personaj atât de jalnic.
Cheltuia banii pentru capriciile sale, cât şi pentru familia sa
Landru nu avea scrupule. Omora pentru bani şi se presupune că fiecare crimă îi aducea, în medie, 3 000 de franci. Cu toate acestea, nu a acumulat nimic niciodată, pentru că era un om căruia îi plăceau satisfacţiile scumpe şi imediate. De aceea, pe măsură ce îşi însuşea banii străini, îi investea atât în capriciile sale, cât şi în ajutorarea familiei, căreia îi acorda toate atenţiile unui iubitor tată şi soţ. Pe soţia sa a copleşit-o cu bijuterii, e adevărat, folosite, dar lui Marie nu i-a venit niciodată ideea să-l întrebe de unde proveneau acestea.
Prinderea lui Barbă-Albastră
în primele luni ale anului 1919, cincizeci de jandarmi cercetau Parisul, încercând să afle soarta pe care au avut-o doamnele dispărute. Belin, comisarul care se ocupa de caz, începu să lege firele, dar complexitatea cazului şi numărul de nume folosite de către Landru păreau că împiedică orice avans decisiv. Din fericire, pe data 12 aprilie 1919, domnişoara Lacoste, rudă cu una dintre dispărute, a dat peste Landru într-un magazin de porţelanuri. Tânăra, speriată de întâlnire, s-a prefăcut cât a putut şi a fugit foarte repede spre biroul inspectorului Belin. Acesta a verificat fişa de cumpărător lăsată de Landru, care acum se numea domnul Guillet, cu domiciliul în strada de Rochechouart, şi, fără întârziere, s-a dus la casa unde se presupune că locuia cel mai mare asasin din Franţa.
Belin a aşteptat cu răbdare sosirea lui Landru şi, odată aflaţi faţă în faţă, l-a reţinut pentru presupusele cazuri de dispariţie. Landru, care se afla în compania noii sale iubite, o actriţă de nouăsprezece ani numită Fernande Segret, s-a limitat la a spune cu o răceală absolută că era nevinovat şi că el nu ştia nimic despre acuzaţiile care fuseseră formulate împotriva sa. În ciuda acestui fapt, jandarmii l-au reţinut fără să stea pe gânduri, în timp ce Henry încerca să reziste, iar scena luă o întorsătură melodramatică, atunci când cel arestat a început să-i cânte amantei sale o arie de operă. Aceasta şi-a luat rămas bun de la dragostea sa printre lacrimi şi cu siguranţă că în acel moment nu îşi putea imagina că ea urma pe lista macabră a lui Barbă Albastră.
Agenda neagră a lui Barbă-Albastră
Odată ajunşi la prefectură, au descoperit într-un buzunar al costumului lui Landru o agendă neagră, unde a putut fi verificată adevărata identitate a celui reţinut. Dar cel mai rău lucru era pe punctul de a se întâmpla. Pe măsură ce inspectorul Belin citea paginile agendei, descoperea cu oroare ce se întâmplase în viaţa lui Landru pe parcursul ultimilor patru ani. În primul rând, au ieşit la iveală unsprezece nume care coincideau cu tot atâtea alte dispariţii confirmate. Pe alte foi erau consemnate informaţii despre alte două sute treizeci şi opt de relaţii întreţinute cu văduve. Meticulosul Landru a pus pe hârtie şi preţul biletelor de tren spre Gambais. Totul era în agendă, inclusiv nume şi date.
Niciun detaliu nu îi scăpa lui Landru, nici măcar acela de a departaja văduvele în bogate şi sărace.
Pe data de 29 aprilie, jandarmii au realizat o percheziţie la locul închiriat de Barbă-Albastră. Ceea ce au descoperit acolo era demn de un film de groază: oase umane semicarbonizate, un kilogram de cenuşă şi patruzeci şi şapte de piese dentare din aur păstrate într-un sertar. În plus, s-au găsit cadavrele a doi câini care fuseseră strangulaţi de Landru şi care, după cum s-a demonstrat, aparţinuseră uneia dintre victimele sale. De asemenea, s-a confirmat că psihopatul vânduse hainele, mobilele şi bunurile văduvelor.
Procesul criminalului
Procesul a durat mai mult de doi ani. Henry Deşire Landru a fost acuzat de unsprezece asasinate, singurele care au putut fi demonstrate, fiindcă inculpatul fusese văzut în compania victimelor sale înainte ca acestea să dispară. Celelalte presupuse crime nu au putut fi dovedite, cu toate că poliţia a menţionat că numărul crimelor comise de Landru era undeva între o sută şaptezeci şi nouă şi trei sute.
Pe parcursul procesului, Landru a încercat (şi, în anumite ocazii, a reuşit) să câştige opinia publică. Amabilitatea sa şi bunele maniere au captivat multe persoane. El s-a declarat întotdeauna nevinovat. În saloanele de dans erau comentate etapele procesului şi se dansa pe sunetul unor cântecele vesele care vorbeau de bătrânul Barbă Albastră din Paris. Landru a primit cadouri şi mai multe cereri în căsătorie.

Barbă-Albastră, ghilotinat
În ciuda acestui renume nemeritat, judecătorii au fost implacabili şi, pe data de 30 noiembrie 1921, Henry Desire Landru a fost găsit vinovat pentru moartea a unsprezece persoane şi, în consecinţă, conform legilor franceze ale epocii, condamnat la moarte prin verse perspective, lăsând mereu un ghilotinare. Pe data de 25 februarie 1922, a fost decapitat în închisoarea din Versalles şi, până în ultimul moment, şi-a afirmat nevinovăţia.
Patruzeci şi unu de ani mai târziu, s-a descoperit, din întâmplare, o scrisoare a lui Landru în care îşi mărturisea crimele. Specialiştii grafologi au confirmat autenticitatea acesteia. Unul din fragmente era explicit: „Martorii sunt proşti. Eu am făcut-o, am omorât şi ars acele femei în cuptorul din casa mea.”