Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” (Psalmul 142:5)
Vremurile grele îi umple pe unii de energie, dar pe alţii îi paralizează. Uită-te la David. Tot ce atingea el devenea aur: Samuel l-a uns rege; l-a învins pe Goliat; Saul l-a ales muzicantul lui şi războinic: armata îl iubea şi a scris cântece despre el. Apoi viaţa lui s-a destrămat. Şi-a pierdut slujba şi căsnicia a eşuat; Samuel, fostul lui mentor a murit; cel mai bun prieten al său, Ionatan, nu a putut să-l salveze şi soldaţii lui Saul l-au hăituit până a trebuit să se ascundă într-o peşteră. La un moment dat cu toţii ajungem în peşteră! Ajungem acolo când tot sprijinul de pe pământ a dispărut. Acolo învăţăm lucruri importante despre noi înşine, lucruri pe care nu le putem învăţa altfel. Acolo Dumnezeu realizează cea mai importantă modelare a noastră după chipul lui Hristos. Acolo cele mai rele imperfecţiuni ale tale confirmă faptul că nu te mai prefaci şi tot acolo Dumnezeu îţi trimite puterea să se reverse prin slăbiciunea ta. Când David s-a rugat: “Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” nu avea cum să ştie că în viitor va exista o coroană pentru el sau că nu va muri în ascunzătoare. Căci din tot ce ştia el, această peşteră în care se afla acum era cel mai bun lucru pe care îl putea avea. Când eşti într-o situaţie pe care nu o poţi repara, pe care nu o poţi schimba şi din care nu poţi scăpa, încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Atâta vreme cât sentimentul siguranţei se leagă numai de succesul tău, el este totdeauna fragil. Dar când ştii că Dumnezeu este cu tine chiar şi când ai căzut cel mai jos, vei face faţă peşterii şi vei ieşi din ea mai puternic!
Se afișează postările cu eticheta speranta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta speranta. Afișați toate postările
IADUL
IADUL
Iadul a fost creat de Dumnezeu ca un loc al judecăţii şi pedepsei veşnice pentru diavol şi îngerii care l-au urmat, nu pentru oameni. În Matei 25:41 Isus a spus: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Diavolul şi îngerii căzuţi, demonii, sunt condamnaţi să ajungă în iad: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10).
Oamenii, care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu sunt destinaţi să ajungă în iad, ci în rai, în prezenţa Lui eternă. Totuşi, iadul ajunge să fie destinaţia celor care resping mântuirea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Cristos.
Unii nu înţeleg cum se împacă existenţa iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.
Unul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept şi neprihănit pe de o parte şi plin de dragoste, indurare şi har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata şi pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Îşi ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepseşte pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.
„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).
Biblia vorbeşte despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziţie Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, un loc în care viermele nu moare şi focul nu se stinge, un loc de întuneric şi chin veşnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arşi ca jertfă în ritualuri păgâne.
Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.
Matei 8:12: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică".
În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbeşte despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morţi: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”
În ziua judecăţii, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).
Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morţii dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existenţa iadului şi a pedepsei veşnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu uşurinţă.
Iadul a fost creat de Dumnezeu ca un loc al judecăţii şi pedepsei veşnice pentru diavol şi îngerii care l-au urmat, nu pentru oameni. În Matei 25:41 Isus a spus: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Diavolul şi îngerii căzuţi, demonii, sunt condamnaţi să ajungă în iad: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10).
Oamenii, care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu sunt destinaţi să ajungă în iad, ci în rai, în prezenţa Lui eternă. Totuşi, iadul ajunge să fie destinaţia celor care resping mântuirea lui Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Cristos.
Unii nu înţeleg cum se împacă existenţa iadului cu dragostea lui Dumnezeu, cum ar putea un Dumnezeu care este dragoste să lase oamenii să ajungă în iad.
Unul dintre motive este că Dumnezeu e sfânt, drept şi neprihănit pe de o parte şi plin de dragoste, indurare şi har pe de altă parte. Aceste atribute nu sunt contradictorii, ci complementare. Când este încălcată legea lui Dumnezeu, care spune că păcatul trebuie pedepsit, urmează judecata şi pedeapsa, pentru că Dumnezeu nu Îşi ia cuvântul înapoi. Dacă Dumnezeu pedepseşte pe cineva, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Tot astfel, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte, nu poate lăsa păcatul nepedepsit. De aceea L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Cristos, să primească pedeapsa în locul nostru, astfel încât dreptatea lui Dumnezeu să poată fi satisfăcută.
„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).
Biblia vorbeşte despre un loc al pedepsei pentru cei care nu cred în mântuirea pe care ne-a pus-o la dispoziţie Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos. Acest loc este cunoscut ca iad, nu un anumit loc geografic, ci o stare de fapt. Un loc în care va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, un loc în care viermele nu moare şi focul nu se stinge, un loc de întuneric şi chin veşnic. Unul dintre cuvintele folosite în Biblie pentru a înlocui cuvântul „iad” este „gheena”, o vale din apropierea Ierusalimului unde copiii erau arşi ca jertfă în ritualuri păgâne.
Marcu 9:47-48: „…să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.
Matei 8:12: „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
Matei 13:41-42: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică".
În Apocalipsa 20:12-15, apostolul Ioan vorbeşte despre judecata finală a tuturor oamenilor, vii sau morţi: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”
În ziua judecăţii, fiecare va răspunde pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care l-a rostit: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36).
Iadul este unul dintre subiectele cele mai deranjante; oamenii nu vor să audă despre pedeapsă, sau se gândesc că vor vedea în clipa morţii dacă este adevărat sau nu. Din păcate, atunci va fi prea târziu. Existenţa iadului şi a pedepsei veşnice, a separării de Dumnezeu, nu este un lucru care poate fi tratat cu uşurinţă.
Viata mea s-a schimbat ! E extraordinara !!!
Dupa diferite discutii cu prietenii si cei apropiati mie, am facut o analiza a stilului meu de viata si am ajuns la concluzia ca viata mea s-a schimbat, este prefecta si tinde spre perfectiune in fiecare zi, adica e extraordinara.
Cei care mi-au urmat sfaturile inteleg foarte bine ceea ce scriu eu aici.
Mie toate imi merg perfect in viata mea, toate usile mi se deschid, chiar imi zicea cineva la un moment dat cand mergeam cu masina pe strada: " Tu ai observat ca parca toate se aliniaza ca sa poti ajunge cu bine" (eu conducand o masina cu franele slabite, si cautand pe strada un culoar pe unde sa ma strecor fara sa fiu nevoit sa franez). Gasesc loc de parcare in fiecare zi oriunde imi doresc, primesc de lucru oricand am nevoie de bani, termin intotdeauna lucrul la timp...
Dar la fel e si in viata mea de zi cu zi, toate mi se "astern" - daca pot spune asa - in fata, intr-o ordine perfecta, atata timp cat sunt in acea dispozitie. Daca ma las influentat negativ de vre-un eveniment, urgent incepe totul sa se strice, si parca lucrurile nu se mai aseaza perfect, dar revine totul la normal odata cu starea mea de buna dispozitie si bucurie.
Poate unii din voi se intreaba cum fac eu asta, si cum reusesc. E foarte simplu, am aflat ce trebuie sa fac ca sa imi mearga toate perfect, totul e sa crezi si sa traiesti ca si cand s-ar fi intamplat deja ceea ce iti doresti sa se intample, si parca deja traiesti consecintele "lucrurilor pe care ti le-ai dorit" - asta nu face decat sa grabeasca procesul de indeplinire a dorintelor voastre. Nu e nici un secret, totul se intampla in lumea asta dupa aceasta lege. Si orice va doriti, fie ca e bine sau rau se va intampla (in functie de cat de multa pasiune puneti in ceea ce va doriti).
Nu vreau sa ma lungesc prea mult, ca sa nu va plictisesc, daca v-am facut curiosi, oricat de putin, o sa incercam sa organizam aici un fel de seminar, online, pentru cei care doresc sa il urmeze. O sa discutam cu Feri, si vom vedea ce vom face si cum vom face.
Pana atunci, toate cele bune, si o un weekend cat mai frumos tuturor.
Supravietuind crizei !
http://luminainnoapteganduridespredumnezeu.blogspot.com/
Supravietuind unei crize si transformarea ei in crestere inseamna ajustarea gandurilor si dezvoltarea unor noi crezuri in viata ta.Este dureros sa fii ingropat in realitatile crizei,dar asa cum temperatura crescuta este un prim pas necesar spre vindecare, a face fata realitatii este un prim pas spre re- intregire.
Cei care cresc in urma unei crize invata care sperante, visuri si asteptari sunt incalcate de acest eveniment.Apoi identifica sectoarele unde este nevoie de munca de reparatie...si incep sa faca o harta pentru viitor. De multe ori ai acel sentiment ca " nimic nu va mai fi ca inainte" si este normal sa fie asa, insa viata merge inainte si poate este timpul sa faci ceva schimbari in rutina de zi cu zi !
Aminteste-ti ca asta face criza de obicei : iti scutura lumea ta stabila, dar in acelasi timp te obliga sa patrunzi adanc in tine,sa gasesti izvoare noi de energie,curaj si speranta...depre care nu stiai ca exista!
Vindecarea interioara incepe atunci cand renunti la speranta pentru un ieri mai bun facand primul pas spre un maine mai bun ! Ca si crestin eu stiu ca Dumnezeu este speranta mea si ajutor la vreme de nevoie , de aceia spun ca si psalmistul :
" Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!"
Psalmii 18:2
Supravietuind unei crize si transformarea ei in crestere inseamna ajustarea gandurilor si dezvoltarea unor noi crezuri in viata ta.Este dureros sa fii ingropat in realitatile crizei,dar asa cum temperatura crescuta este un prim pas necesar spre vindecare, a face fata realitatii este un prim pas spre re- intregire.
Cei care cresc in urma unei crize invata care sperante, visuri si asteptari sunt incalcate de acest eveniment.Apoi identifica sectoarele unde este nevoie de munca de reparatie...si incep sa faca o harta pentru viitor. De multe ori ai acel sentiment ca " nimic nu va mai fi ca inainte" si este normal sa fie asa, insa viata merge inainte si poate este timpul sa faci ceva schimbari in rutina de zi cu zi !
Aminteste-ti ca asta face criza de obicei : iti scutura lumea ta stabila, dar in acelasi timp te obliga sa patrunzi adanc in tine,sa gasesti izvoare noi de energie,curaj si speranta...depre care nu stiai ca exista!
Vindecarea interioara incepe atunci cand renunti la speranta pentru un ieri mai bun facand primul pas spre un maine mai bun ! Ca si crestin eu stiu ca Dumnezeu este speranta mea si ajutor la vreme de nevoie , de aceia spun ca si psalmistul :
" Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!"
Psalmii 18:2
Undeva....peste cativa ani:)
Undeva...Peste vreo 8 sau 10 ani ma vad fericita. Ma vad trezinudu-ma dimineata bine dispusa, in suridna muzica isi plimba versurile prin dormitorul nostru...iar el pregateste cafeaua la ibirc care miroase frumos...cei mici se trezesc si vin peste mine in pat, mangaindu-mi fata cu manutele lor mici de copii minunati...
In timp ce el pregateste micul dejun pentru toti patru, mergem si ne spalam fetele si manutele, apoi pregatim hainutele pentru gradinita...in timp ce ei se imbraca eu merg si fac dusul.
Luam micul dejun...asta e cel mai frumos moment al unei zile, in care toti suntem bine dispusi, somnorosi si cu chef de viata. Ador florile de pe masa din bucatarie care miros superb...
Dupa aproximativ o ora, ne luam la revedere, le pup pe cele mai importante persoane din viata mea si singurele la care ma gandesc mereu. Imi verific telefoanele si apoi ma duc sa ma imbarc repede pentru ca sunt in criza de timp! Ma machiez repede si in timp ce dau ultimele indicatii imi finalizez toate treburile pe care le fac in fiecare dimineata in baie, in acesti timp, ei au plecat...i duce el la gradinita si scoala, ca de obicei!:)
Imi iau geanta si tot ce am nevoie, incui usa si plec spre serviciu la fel de fericita cum m-am trezit. Sunt sefa unei reviste pentru tineri si conduc o echipa de tineri entuziasmati si cu o pofta nebuna de viata...asta ma face sa-mi dau seama ca indiferent de ce varsta as avea e minunat sa ramai tanar si mai ales sa stii sa le iei pe toate asa cum vin. Sunt multumita si vesela pentru ca ador ceea ce fac...Apoi dupa ce ma duc la redactie si rezolv ce e de rezolvat acolo, plec la cabinet pentru ca ma asteapata doi pacienti...acolo incerc sa fiu responsabila si sa-mi dau seama ca unii oameni au probleme si ca au nevoie de mine, dau tot ce pot si ma bucur cand cineva iese din cabinetul meu putin mai "altfel" decat a pasit la intrare!
Apoi fug repede spre gradinita si scoala, sa-mi iau gazutele la masa, luam pranzul impreuna si mai povestim de ce vom face in weekend si apoi isi spun nemultumirile lor in legatura cu colegii. Trecem peste toate astea pentru ca deja suntem mari si intelegem. Il sunam pe tata sa ii amintim ca il iubim toti si ca ne e dor de el. Ii duc repede la un after school unde stau cand eu si tati suntem la munca...acolo stau cam 4 ore zilnic. Nu ne convine situatia, dar ne descurcam.
Dupa ce ii pup, fug spre cabinet unde am alte sedinte pana seara la 18. La 17 el se duce si ii ia de la after school. Acasa le verifica temele, daca totul e in ordine stau impreuna si asta imi place enorm. In conditii normale la 19 si eu ajung acasa, si suntem toti impreuna, dar in seara asta am intalnire cu fetele asa ca nu stiu la cat voi ajunge acasa. Cand termin la cabinet, il sun pe tati si ii amintesc ca trebuie sa le citeasca povestea de seara, sa faca rugaciunea si sa nu uite sa-si spele dintisorii si ca nu stiu cand ajung! Totul e in ordine!
Ma vad cu fetele, ne lipsesc intalnire din studentie si cand ne vedem nu ne mai ajunge timpul sa ne povestim viata si evenimentele, sa radem ca nebunele. Ne vedem la un restaurant si evident ca nu-mi tradez dorintele si imi iau la capitolul bautura, cappy de piersici. Incepem sa povestim, nu mai terminam, ne povestim viata noastra grabita dar frumoasa, vorbim despre cei mici si despre ce carti am mai citit. Intr-un final ne despartim, desi fiecare am mai fi stat cel putin cateva ore in plus si promitem sa ne vedem curand. Ne pupam, ne imbratisam si ne despartim!
Ajung acasa. Intru incet. Il gasesc cu telecomanda langa el, pus pe vesnicul discovery, iar el doarme, ghemuit pe canapea. Cu siguranta ma astepta, pentru ca niciodata nu pleaca la culcare cand eu nu sunt acasa, pur si simplu nu poate si imi placea la nebunie acest aspect la el! Il pup pe frunte. Era rece. Il trezesc si il rog sa mearga sa se schimbe si sa doarma in patul nostru!
Ma duc la cei mici - viseaza frumos, ii privesc putin, ma bucur ca sunt sanatosi si frumosi, ii pup pe frunte...si le las scris frumos pe noptiera: "Desi am intarziat, am trecut pe la voi si v-am pupat! Mama".
Apoi ma schimb, ma demachiez, imi spal dintii si ma duc in dormitor.
Sting veioza, el se trezeste...ma saruta.....
............................................................................
Urmeaza maine!:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)