Scrisori expediate si pierdute

De ce sunt trista? De ce cand toti s-au dus eu radeam si acum plang? Acum inteleg, atunci nu eram eu, era heroina din mine. Eu am scapat insa ei au plecat, m-au lasat aici pe pamant, vroiam sa plec si eu cu ei, desi tanara ei acum sunt liberi plecati undeva sus. Acum vin la mormintele lor si retraiesc amintirile petrecute cu ei. E atat de trist cand eu plang in timp ce mi-aduc aminte ca radeam. Au trecut 3 ani de cand nu am mai zambit, de cand nu m-am oprit din plans si de cand am fost externata de la dezintoxicare. Sunt singura intr-o viata alb-negru sunt insusi eu o femeie cu probleme psihice. Nu spun eu asta ci psihologul care imi pune o multime de intrebari si eu raspund sincer insa el nu ma crede, imi spune ca stie ce simt. Ma minte! N-are cum sa stie, tot ce stie el este o teorie aplicata pe vietile oamenilor care sufera, ii face sa creada ce vrea el. Nu ma crede ca vin in cimitir si vorbesc cu prietenii mei, ca isi fac uneori aparitia, el imi tot spune ca sunt morti, DA asa este, dar numai trupurile ii sunt moarte, sufletele lor isi fac aparitia la piatra funerara de fiecare data cand le chem.
Am impresia ca totul s-a sfarsit, sunt mica intr-o lume prea mare, o lacrima nu inseamna nimic acum, am luptat din puteri sa urc pe acest drum insa acum realizez ca am urcat degeaba, sunt gata sa cedez vreau sa cedez. Sunt terminata psihic, trupul meu e in stare doar sa aprinda o tigara si sa simta uneori placerile alcolului, care ma face sa vomit, mi se face mereu rau. Am in minte doar niste blocuri cu geamuri sparte, un bibelor primit de ziua mea din partea prietenilor acum 4 ani, noptile cu luna plina, vedeta pentru o zi printre renumiti, ganduri ascunse, numele lor care spune tot, copilaria unei scolarite, partile bune din viata cotidiana, cateva desene de la oamenii mari si un sfarsit al tututor acestor chestii stupide. Mi-am propus uneori sub influenta heroinei multe lucruri, acum intr-un final le-am rezolvat, dar e prea tarziu, am prins doar finalul acestui film din acest scenariu scris de soarta. Sper ca aceste lacrimi sa ajunga alaturi de aceste scrisori care s-au pierdut pe drum, sa ajunga in rai si ei sa le citeasca. Pentru ca pana acum le-au citit doar focul. Eu plec, in sfarsit este ziua mult asteptata. Ma sinucid. Adios, mi-a venit si mie vremea sa fiu tinuta prizionera in lanturile iadului.