Pix negru

El ma ajuta sa scriu in jurnale...
El imi umple foile
Tot el ma ajuta sa scriu ceea ce gandesc
El este cel care scrie cum ii dictez eu
El scrie negru pe alb
Tot el ma ajuta sa observ diferenta dintre alb-negru
Pixul este prieteul meu care imi raspunde la intrebari
Dar acum viata ii s-a stins, dupa ce a umplut capitole intregi, ii s-a terminat pasta, in urma ultimilor randuri scrise, randuri triste...nu a mai suportat atata greutate in penita lui fina. Uneori lasa fum in urma datorita caldurii pe care o emana in timp ce scria. Pixul meu a prins viata, odata cu povestile scrise in jurnalele care s-au pierdut prafuite in Biblioteca Prafuita. Daca scriam povesti triste si el era trist odata cu mine, daca scriam povesti de dragoste acesta uneori se rosea in obraji si ardea, ii simteam vibratiile in varfurile degetelor. El imi reflecta zambetul de fiecare data cand eram fericit. L-am rugat sa ma ajute sa scriu o poveste deosebita unde tristetea isi facea aparitia din ce in ce mai intens, el nu mai rezista nu reusea sa suporte, in fata ochilor un negru intens coplesea amintiri, de data aceasta nu mai era o sursa de inspiratie ci o pierdere de idei. In timp ce scriam viata lui se stingea usor fara ca eu sa bag de seama...pe cand sa pun ultimul punct (.) din poveste pasta ii s-a terminat, l-am pierdut si am ramas socat si-a petrecut ani din viata alaturi de mine si acum am fost lasat balta...e trist, isi poarta singur doliu acest pix negru..
http://biblioteca-prafuita.blogspot.com/