Ramas fara cuvinte

Se insera si eu imi caram pasii anevoie, pe scarile prafuite, pana la etajul 4. Era ziua aceia in care toate au mers bine, mai mult decat ma asteptam, si cu toate astea eram nemultumit. Numaram scarile din plictiseala sau din lipsa de altceva si simteam cum ma apropii tot mai mult de tavanul etajului 4. Ma desparteau doar 64 de scari, cate 16 pe fiecare etaj. Eram atat de sigur pe fiecare pas, si stiam ca odata ce numaratoarea scarilor se va sfarsi voi ajunge acasa. La capatul coloanei infinitului scarilor mele, aparu usa aceia zgrumturoasa, care ma privea sfidator, provocandu-ma parca sa bag cheia in ea. Nu putui sa-i rezist si  luai clanta in palme, iar cheia trosni in butucul vechi ce astepta sa fie dres de un mester iscusit. Ajuns in casa, imi numaram in gand orele de relaxare pana la urmatoarea zi de nebunie. Eram multumit ca aveam peste 10 ore libere in care puteam sa meditez la pasiunile mele. Caietul cu notite ma astepta pe masa incovoiata, iar calculatorul "ranjea" aprig ca sa-l pornesc. Am facut dus, apoi, m-am asezat la masa  si am inceput sa scriu. Mana mea scria fara incetare idei nearanjate, care chiar si asa prindeau culoare. Era puterea pixului, care facea minuni intre degetele mele obosite de munca si scris. Tabloul acesta tinu pana spre dimineata, cand , intr-un final, am ramas fara cuvinte si am adormit ca un prunc.