Luni. Prima zi din săptămâna protestelor. Se anunţă o săptămână plină, deosebit de agitată. Am participat astăzi la lanţul uman din jurul Palatul Parlamentului! Am decis să particip la fiecare miting ce va fi organizat de confederaţiile sindicale, să mă solidarizez cu cei mulţi, cu cei neîndreptăţiţi de actualul sistem! Şi aşa ar trebui să facem toţi! Să ne solidarizăm! E dureros să vezi cum pensionarii, după o viaţă de muncă, ajunşi la o vârstă respectabilă, peste 60, unii chiar peste 70 de ani, ies în stradă să-şi strige durerea! E dureros să vezi cum profesori, sau medici, după mulţi ani în care şi-au tocit coatele pe băncile facultăţilor ajung să nu le fie răsplătită munca! Dar şi mai dureros e faptul că nici în al 12-lea ceas nu putem fi solidari unii cu alţii, că nu putem găsi motivaţia necesară de a participa la un miting de amploare care să trezească la realitate clasa asta politică, care parcă numai în interesul cetăţeanului nu gândeşte lucrurile! Numai interese personale sau de grup, numai excapade pe bani publici, numai afaceri subterane, numai contracte date pe ochi frumoşi - pur şi simplu se sfidează inteligenţa populară (dacă mai există aşa ceva... pentru că ultimele alegeri mă fac să cred că nu mai există aşa ceva...)!
Actualii guvernanţi nu mai au nici un pic de bun - simţ, nici un pic de ruşine! Sub afirmaţiile demagogice "tăiem pensiile de lux", "tăiem salariile nesimţite" vor să treacă prin Parlament cele 2 legi care au revoltat opinia publică! Nimeni nu spune să păstrăm tot felul de consilieri ministeriali, angajaţi prin fel de fel de cunoştinţe, cu salarii de sute de milioane de lei, tot felul de "împingători de hârţoage prin cabinete" foarte bine plătiţi, dar care nu au ajuns niciodată în Piaţa Progresul sau pe la Obor, care n-au mers niciodată în oraşele mici din ţară, în concluzie care nu cunosc absolut deloc realitatea ţării! Salariile lor trebuie obligatoriu reduse! Pensiile care depăşesc 70 - 80 de milioane trebuiesc obligatoriu recalculate! Dar nu poţi să iei toporul şi să retezi 15% tuturor pensionarilor, sau 25% tuturor salariaţilor! Nu poţi să calci în picioare poporul ăsta domnule Boc, nu poţi domnule Băsescu!!!
Continuarea postării o puteţi citi "la un pahar... de vorbă..."
:)
RăspundețiȘtergerechiar daca pinguinul pica, romania tot in fundatura se duce! Economia tarii a fost distrusa timp de 20 de ani, cu consecventa si in detaliu. Nu tu agricultura, nu tu industrie, nu tu piete de desfacere, nu tu ... nimic.
Cine credeti ca va putea sa taie in carne vie, adica in firmele care papa bani de la stat si se va apuca sa construiasca o economie viabila, corecta?!
Nimeni din cei care s-au prindat timp de 20 de ani nu va fi capabil, sau daca va fi capabil nu va dori.
Si aici sunt mai multe argumente, dar... ce mai conteaza?!
gata cu joaca ... cate femei au corupt politicieni stii ??? cate femei pun SUBTIL politicienii sa fure ptr. LUX si HAOS ??? prima URGENTA sunt VENITURILE si ALTRUISMUL nu DIPLOMELE de ORICE FEL !!! pana nu este BLOCAT PARLAMENTUL de la RESURSE RO nu va iesi din CRIZA ! au fost facute CALCULE !!! Parlamentul secunda de secunda SABOTEAZA AGRICULTURA SANATATEA si EDUCATIA Parlamentul si Guvernul se afla pe alta PLANETA ... INTELEGETI o data ca actualul SISTEM nu va REZISTA !!! CATI ROMANI TREBUIE SA MAI MOARA ? MEDITATI IN CASE ! cine are PUTERE SA MEDITEZE ?! LUX , APARENTE , CORUPTIE , SUBIECTIVISM , NEREALISM , LIPSA DE VIZIUNE , EGOISM , PIERDERE DE TIMP , EFICIENTA ,GENOCID !!! o tara fara PARLAMENT se poate RIDICA dar fara un GUVERN SOLIDAR si ALTRUIST NICIODATA !!! ptr. EVITAREA imbolnavirilor PSIHICE si FIZICE a COPIILOR si BATRANILOR pensia MAXIMA : 3000 RON ! maxim 1 milion de romani pot SUPRAVIETUI cu o pensie de 3000 ron ca sa nu DISPARA ROMANIA ca POPOR !!! EVITATI GENOCIDUL !
RăspundețiȘtergere@antiignorantule, ai o problema cu femeile?
RăspundețiȘtergereDaca barbati-s prosti, idioti, slabi, inseamna ca femeile sunt vinovate?
:)
sa decapitam femeile in piata victoriei pentru ca ele corup barbatii (glugile de coceni) cu nurii lor siliconati!
In urma decapitarii acestor "vrajitoare", barbatii vor reusi sa foloseasca si capul dintre umeri, nu numai cel dintre picioare.
:)))
Parlamentul e cauza tuturor necazurilor acestei tari "muribunde" (citat baselu)?
:))
Pai ce a facut Ministerul Transporturilor timp de 20 de ani? (acesta este un mic exemplu)
A tocat miliarde pe sosele, autostrazi aflate si in ziua de azi tot pe hartie, in schimb banii au disparut!
Valoare si cantitate!
Un mic calcul contabil (de incepator) ne evidentiaza unde si cum s-au scurs si se scurg banii romaniei!
Da, daca preluam informatii "nedigerate" de tartacutza noastra, spunem (nu ne costa nimic) ca parlamentul este gaura neagra a romaniei!
:)
Si mai spunem ca femeile sunt cauza tuturor nenorocirilor acestei tari.
Si am rezolvat "necunoscuta" ecuatiei!
Solutii:
- meditatii;
- rugagiuni:
- neconsumarea zaharului;
si, nu in ultimul rand, aruncarea de pe vas, a tarfelor de lux!
:)))
poate si ridicarea catedralei nesimtirii neamului ar ajuta cu ceva. Poate si gandurile papei de la Roma si poate cativa shamani (ca tot sunt la moda) vor rezolva definitiv si irevocabil situatia dezastruoasa in care se afla prpadita asta de tara!
Amin!
fara decapitari si fara catedrale pe timp de criza.....
RăspundețiȘtergereMai este putin.... Sobolanii parasesc primii corabia care se scufunda. Cea mai mare parte a sobolanilor sunt inca aici, chiar daca averile lor sunt dincolo. Asta inseamna ca mai avem ceva sanse.
RăspundețiȘtergereCum am putea sa-i tinem pe sobolani pe corabie? Iata o intrebare pragmatica.
Otravindu-i!
RăspundețiȘtergere:)))