Dacă nu știi scrie, nu vorbi!

Mulți oameni vorbesc

Mai multe categorii de persoane, au ca sarcină explicită la locul de muncă să vorbească: agenții de vânzare, secretare, manageri, personal de contact cu publicul, funcționari publici, politicieni, profesori, vedete de televiziune, purtători de cuvânt ai firmelor și instituțiilor, avocați, preoți etc. Este vorba de acele persoane a căror muncă sau interese îi determină să aibă contact cu multe persoane, să inițieze interacțiuni sau să mențină relații. Unii dintre aceștia o fac bine, chiar excepțional. Pentru că știu vorbi frumos, sunt apreciați în activitatea lor, în orice domeniu ar lucra.

Mai bine-ar tăcea

Există însă mulți impostori care vorbesc. Îi găsim în televiziune, în politică, în învățământ, în management, în afaceri, în rândul preoțimii, al avocaților, al funcționarilor. Ei vorbesc fie ca să se audă, fie vorbesc nu pentru cei care îi ascultă, ci în ciuda celor care îi ascultă, fie pentru ca să se legitimeze, fie ca să nu fie uitați de atenția publicului fără de care ar deveni niște persoane insignifiante și banale. Am văzut și vorbitori care țineau publicul prizonier; profitând de poziția lor de vorbitori de la tribună sau de la amvon, uitau că afară este frig sau în sală este cald, că unii dintre cei care sunt în sală sau în public stau în picioare sau leșină pe scări. De fapt, ei nu simt aceste lucruri, ci doar vor să spună ceea ce au de spus. Aceste situații de nesimțire exprimă o inteligență socială scăzută, o incapacitate reală de a simți publicul, contextul și de a ști ce să spună și când să se oprească.

Să scrie ce au de spus

Ar fi foarte bine dacă vorbitorii de meserie ar scrie ceea ce au de spus. Măcar așa, ca să se testeze că știu scrie. Sau poate, ca să își structureze firul vorbelor. Și să vadă și alții cum arată scrisul acestor vedete și persoane importante. Am întâlnit oameni „mari” care vorbesc bine și scriu greșit. Astfel, ei devin „mici”. De la înălțimea vorbelor de prăbușesc în hăul și disprețul greșelilor de ortografie. În scris, virtuțile și păcatele unui vorbitor se văd clar și limpede...ca apa de izvor :). Puneți-i să scrie pe vorbitorii elocvenți, adevărați lei cu coama-n vânt, care rag și-și înspăimântă interlocutorii de la înălțimea unei tribune sau la televiziune unde își exprimă adevărurile lor universale. Veți vedea cum se transformă în niște pui de Avicola, care fug înfrigurați la orice zgomot de pași și mor înecați în closet :D. În scris, răgetul leului se transformă într-un cârâit supărător, plin de greșeli de exprimare, de ortografie, de prescurtări de pe chat, care trebuiau să-i fi împiedicat acum mulți ani să treacă clasa.

Tăcerea e de aur

Dacă ai de ales între a vorbi mai mult și a vorbi mai puțin, între a vorbi și a tăcea, între a vorbi și a scrie, între vorbă și faptă, părerea mea este să alegi întotdeauna varianta din urmă (a vorbi mai puțin, a tăcea, a scrie, fapta). E mai bine pentru tine și mai puțin deranjant pentru cei din jurul tău.
Întotdeauna mi-a plăcut să cred că e mai bine să taci și să dai impresia că ești prost, decât să vorbești și să înlături orice dubiu! :D