Crima secolului

O treime sau 1/3 este mult. Fie că este vorba de o statistică morbidă sau o şansă câştigătoare, 1/3 este mult. Exemple:

• 3 uşi: A, B, C, una dintre ele ascunde destui bani cât să schimbe o viaţă, există 33% şanse să o descoperi pe cea corectă;
• 1 bursă, 3 studenţi, 33% şanse ca tu să fii cel care câştigă;
• test de conducere, 21 de puncte, ultima întrebare, 3 variante, 1 singur răspuns corect, 33% şanse să-l nimeri;
• 1 din 3 copii sunt obezi;
• 1 din 3 elevi sunt analfabeţi;
• 1 din 3 bolnavi se vindecă prin aplicarea tratamentului experimental;
• o treime din populaţia globului nu are acces la internet;
• o treime din tinerele rămase însărcinate aleg să avorteze.

Şi pot continua aşa la nesfârşit. Precizez că treimile de mai sus sunt pur fictive, rolul fiind acela de a evidenţia şansele ridicate oferite de 1/3. Deci, am căzut de acord că 33% este un ditamai procentul? În cazul acesta…

Cum puii mei putem să lucrăm 8 ore pe zi? 8 ore = 1/3 aka 33% aka o treime din 24 de ore. Una bucată zi este o unitate de măsura a vieţii mult mai importantă decât un an. Şi totuşi sacrificăm (nevoiţi fiind) o treime din ea pentru a merge la serviciu. Este exclus infimul procent de persoane care merge la muncă de plăcere.

Avem aşa: 8 ore de muncă, în multe cazuri + 30 de minute de pauză. O medie, în cel mai bun caz, de 30 de minute dus, 30 de minute întors până şi de la lucru. Adică 9h30m alocate exclusiv serviciului. În condiţiile fantaziste în care ne băgăm în pat imediat ce am ajuns acasă şi urmăm sfatul medicului, avem 6 ore de somn (deşi 8 e cifra ideală). Rezultă 15h30m deja scurse dintr-o zi rămânându-ne 8h30 de minute pentru a mânca, a ne uita la un film (durează prea mult), a face cumpărături, a achita facturi,a merge la poliţie pentru a-i scoate copilului de 14 ani buletinul, a face sex, a te detaşa de tot ce înseamnă stres înainte de a o lua de la început. Când să faci toate astea? Răspuns: în weekend.

De data asta, există şi o soluţie la această problemă. Chiar două. Una ar fi ca ziua să se facă de 30 de ore în timp ce orarul de lucru ar rămâne acelaşi. Nu e realistă? Bine. Atunci hai să facem full time de 6 ore şi part-time de 4 (vedeţi? nu zic 3). Poate în felul ăsta nu ne mai blestemăm zilele amintindu-ne cu lacrimi în ochi de “vremurile copilăriei”.

Se mai miră ăştia că ajungem să hoinărim de nebuni pe străzi. E crima secolului! (Melodia e “a must”)

 Ştiu cum sună acest post când îl citiţi şi ştiu că pare neterminat. Dar nu e nimic de terminat. Sunt atât de multe de spus încât nu puteţi să vi le spuneţi decât vouă înşivă.