Autor:: DOINA POPESCU
Articol: fragment din romanul ARDEI IUŢI
autor DOINA POPESCU
ISBN 978-606-92308-2-4
Amicul meu, Matei, trecea prin momente dramatice. Bela era plecată pentru şase luni la o perfecţionare în Olanda şi viaţa lui intrase în vrie.
Bela îl exaspera, răspunzându-i rar la telefon, lucra în gol la un proiect la care se suspendase finanţarea pentru un termen nedefinit şi viaţa lui trecea monoton şi mizerabil. Măcar dacă ar fi băut i-ar fi fost mai uşor dar, o problemă congenitală la fiere nu-i lăsa nici măcar această bucurie.
Avea o singură pasiune: nuci, alune, fistic, seminţe, orice în coajă! Bela îi spunea că în altă viaţă precis a fost veveriţă.
Dotat, ca un mare pasionat, avea un ciocănel de argint, o bijuterie rară.
Plătise o avere la Consignaţia pe Covaci, achiziţie de când era student. O vază albastră, un cobalt reuşit cu un medalion cu un conte şi o contesă, o piesă frumoasă din timpul primului Imperiu în care depozita cojile la ce ronţăia peste zi sau peste noapte şi o scrumieră masivă cu rol de nicovală.
Când intri în sezonul dezastrelor îţi mănânci amarul până la capăt. Într-o seară trage de laptop şi veioza masivă cade de pe noptieră taman peste preţioasa vază care-şi avea locul ori în pat ori lângă pat.
Resemnat dar, neconsolat, plecă prin consignaţii după altă vază. Ori chinezisme de doi bani, ori piese indecent de scumpe, nu se atinse de nimic. Rătăcind pe străzi, nimeri într-un magazin cu mobilă sh din Olanda. Fără un scop anume, intră curios fiindcă de la plecarea Belei avea parcă o superstiţie cu Olanda. La preţuri modice, în jur de-un milion bucata, găsi o farfurie enormă, o cană de bere şi-o vază, toate din alamă şi cu model asemănător, marfă frumoasă, lucrată probabil de ciocănari în alt veac.
Bucuros de achiziţie, ajunse grăbit acasă, puse platoul pe noptieră şi îl umplu de alune, vaza lângă pat dar, mai bine-n pat şi-n cană ultimii trandafiri aduşi Belei care se uscaseră încântător. Când părea că viaţa s-a întors în tipare cunoscute, un telefon aiuritor îi strică iar liniştea.
Singura lui rudă apropiată în viaţă, o mătuşă elegantă, încă damă bine, cu mult potenţial în multe privinţe, la 69 de ani suferise o cădere psihică. Motivul probabil: apariţia unor discrete riduri pe gât, condimentate cu o decepţie în amor.
De la dezastruasa descoperire în oglindă până la amarnica faptă nu poate nimeni aprecia dacă au fost clipe, minute sau ore, cert e că funia a fost de calitate şi procedura a fost îndeplinită cu succes: moarte prin spânzurare.
Singur, zguduit, derutat şi lipsit de experienţă, a lăsat-o în frigider la morgă până în ziua înmormântării. Un amic preot i-a vândut un pont, aşa că a înmormântat-o aproape gratis la ţară, într-o margine de cimitir, fiindcă sinucigaşii nu sunt nişte morţi model şi nu au loc pe aleile centrale. O hâtră de verişoară de-a II-a, ştiind-o pe tanti plină de aur, a forţat capacul copârşeului în speranţa unui chilipir.
O figură hâdă ca de vrăjitoare, vînătă, cu nasul descărnat şi cu zăpadă în gură le-a îngheţat sângele în vine. Groparii au bătut capacul în cuie zdravene de cinci şi toţi au răsuflat uşuraţi. Când s-a aruncat pământ, după datină, un zdruncinat de nepot, sătul de aerele de şefă a familiei cu care tartoriţa terorizase tot clanul, a luat un bolovan uriaş de pământ negru la vreo cinci kile şi-n pas de vals s-a apropiat de groapă şi la aruncat artistic. Probabil că toţi au avut un impuls să aplaude dar, prezenţa popii i-a domolit.
Matei nu se-aştepta să-i pese, fiincă mătuşa îşi urmărise scopurile ei cu cerbicie şi faţă de nepoţi avea oricând doar o răutate pe limbă sau o palmă după ceafă dar, nopţile nu putea să pună geană pe geană fiincă chipul fioros, descompus şi cu zăpadă la gură îi exploda în retină. După multe nopţi nedormite înţelese că la morgă se extrăseseră dinţii din aur de 24 de carate ai mătuşii şi i se umpluse gura cu zăpadă, tocmai ca să taie cuiva cheful să se uite mai atent şi să constate sinistrul jaf. Fuse şi se duse! Concluziile nu-i aduseră nopţi mai liniştite şi se simţea hăituit. La câte răutăţi făcuse tanti, mare brânză să-l bântuie puţin. În fond, negăsind niciun motiv serios şi plauzibil ca tanti să fi reacţionat ca o liceeancă nevricoasă la o banală decepţie în amor, se întreba dacă nu se spânzurase tocmai ca să-l poată teroriza mai bine şi în viitor. Amintirile răvăşitoare din copilărie şi adolescenţă, când tanti intra peste el în baie şi îl freca cu piatra ponce pe tot corpul până-i dădea sângele, interdicţia de a folosi lumina la toaletă că doar nu te pişi pe bani sau gamela de un chil cu ceai cu pelin pe care i-o turna zilnic pe gât erau doar châteva din răutăţile pe care i le servise regulat.
Într-o noapte îşi aduse aminte: avea în şifonier un pulover tricotat de ea! Dumnezeule! Şi un volum în bibliotecă: Biblia hazlie.
Deschise repezit geamul la dormitor, aruncă puloverul la întâmplare şi cartea bine ţintit pe garajul unui vecin să nu facă vreun pocinog la un parbriz şi în sfârşit adormi liniştit, pentru prima dată după câteva săptămâni.
Dar, zilele următoare, în ipostaze cenuşi sau violet tanti îi populă gândurile. În fond, reuşise în viaţă prin forţe proprii, banii nu fuseseră niciodată o problemă, avusese amanţi celebri, cântăreţi de operă şi muzică uşoară şi cam toţi directorii importanţi din oraş. Ştia ce vrea şi dacă avea un interes dărâma munţii. Prototipul învingătorului care trece peste un hectar de cadavre ca să-şi atingă scopul.
Dar, frumoasă, pedantă şi de o eleganţă înnăscută şi-a greşit epoca sau oraşul. La Paris ar fi ajuns cineva. De ce nu a ajuns la Paris? E o poveste-ntreagă!
Bunica dinspre tată, altă tartoriţă, era o ghicitoare de succes. Ele două, ca două pietre tari, se repezeau şi-şi ziceau vorbe grele cam la fiecare întâlnire. Se evitau instinctiv dar, evenimente majore dintr-un clan, nunţi, înmormântări, botezuri le aduceau inevitabil faţă-n faţă şi atunci să te ţii!
La un parastas, mai voinică, tanti îi dădu Satanei, aşa o alinta amicul meu pe babă, cum ziceam îi dădu Satanei un brânci meşterit. Când se repoziţionă bătrâna faţă de linia orizontului, să te ţii strigături. S-au zis multe vorbe grele dar, una i-a rămas lu' tanti în urechi şi i-a controlat toată viaţa: o să mori în aer, bestie!- a şuierat bătrâna, altă viperoaică.
Aşa că a cunoscut tanti un medic neamţ la Călimăneşti şi era gata-gata să se mărite la MÜNCHEN prin '80 dar' , gândul de a pleca cu avionul a spulberat scurt planurile matrimoniale.
Că de, ginerica fiind capitalist, nu avea voie să circule ca vodă prin lobodă şi cum avea bilete dus-întors pe avion, la ambasadă i-au atras atenţia că în România comunistă nu-i loc de tangouri şi trebuie să plece musai cu avionul, nu se face niciun rabat.
Rămasă solo şi la sol şi prinzând gustul străinilor laibări la pungă, anul următor a găsit un antreprenor francez dar, ghinion, şi franţuzul avea bilet dus-întors de avion şi s-a lăsat păgubaşă!
Ştia că scorpia de babă avea performanţe în domeniu şi se temea cumplit că va muri în aer, motiv întemeiat să nu urce nici măcar în telecabină vreodată.
Năucitor! Să cultivi din anii '70 Aloe vera pe balcon şi să-ţi prepari singură geluri, când toată lumea ştia numai de ceaiul de mentă şi de banalul muşeţel!
Să iei trenul la clasa a II-a ca o biată provincială ca să-ţi iei Ginko-BILOBA din parcul Libertăţii, astăzi Carol, în ironi subţiri sau hohotele leşinătoare, pe la spate evident, ale verişoarelor care azi îşi toacă pensia pe Tanakan?
Să bei an de an saci întregi de ceaiuri de pelin, rostopască, angelică, brânca ursului şi anghinare asortate cu două ore zilnice de exerciţii fizice, ca să ce?
Dă te declare nea Costică de la morgă cel mai sănătos mort care i-a trecut prin mână în 30 de ani de carieră?
Lipsit de spirit mercantil, la câteva săptămâni după înmormântare, la prima strigare, Matei a vândut apartamentul dichisit al bătrânei complet mobilat lăsând de izbelişte cojoace, blănuri şi ce mai avea tanti prin şifonier. O fracţiune de secundă zăbovi cu regret în faţa bibliotecii, se uită cu jind la cristalurile sclipitoare care precis valorau o avere, la covoarele manuale de mare preţ pe care defuncta le adora.
Nu, decât să-l bântuie toată viaţă, mai bine nu! Oricum, din copilărie îi era groaznic de frică de morţi.
Îşi petrecu timpul chinuit de dorul Belei şi de nopţi nedormite, de coşmaruri cu morţi chirciţi şi ştreangul mov lucios, atârnând de ţeava de apă caldă.
Ce ironie: tanti se spânzurase cu un jnur mov, strălucitor, probabil stabilind un nou standard al eleganţei în materie de spânzurătoare! Dar, mai ales, murise în aer!...
Citeşte continuarea poveştii la http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/17/puterea-blestemului/
--
Visitor Ip: 89.136.75.245
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu