Scrisoare

Am pornit de la premisa, - greşită se pare -
că nu mă voi îndrăgosti de tine.
La început am vrut să-ţi fiu prietenă,
să te ocrotesc, să te răsfăţ.
Te-am simţit trist, supărat, abandonat
... undeva în trecut.
Nu mă deranja să îţi fac jocul.
Ştiam ce presupune asta.
Doar o mai făcusem şi înainte.
Suferisem, dar căpătasem imunitate.
Mi-ai dat ordin că vrei să vezi marea iarna.
L-am îndeplinit.
Am adus soarele din vară
şi zâmbetul pe buzele tale.
Ţi-ai dorit să socializezi,
şi te-am scos în lume.
Nu ştiu cât ţi-a plăcut,
căci nu ţi-ai exprimat niciodată opinia.
Mă obişnuisem cu tine...
îmi plăcea să îţi cumpăr ţigări şi bere,
Mă simţeam utilă şi bună,
şi soţie şi mamă.

Dintr-o greşeală am aflat
că ţii la mine cât un triunghi isoscel.
Atunci am simţit vârful triunghiului
cum îmi pătrunde în măduvă,
Sângele se scurgea rapid, fără oprire, şiroaie,
Ca ploaia, ca lava, ca tunetul vara.
M-am dus la şcoală şi am aflat
că dragostea ta nu înseamnă mare lucru.
De fapt nu exista şi nu avea să existe.
Tu voiai altceva.
Da, fac mereu aceeşi greşeală: pansez iubiri trecute, pansionale.
Nu mai cred în iubire, nu mai vreau să iubesc.

Nu îţi pot aduce bucurie...
tu ce bucurie mi-ai făcut?
Cum ai putut oare, sa fii răzbunător?
Ce ai crezut despre mine?
Orice om are limite, până chiar şi eu.
Să fii fericit, străine, căci nu m-ai iubit!

Cred că nici nu m-ai cunoscut.
Să ştii că nu te urăsc!
Poate îmi e puţin dor de al tău sărut...
şi poate nici atât.