In ce mod a fost trasata granita romano-sarba in 1919-1920
Multe
generaţii de români din Serbia şi de sârbi din România au devenit
victimele unei decizii nefaste, cu tot ce a urmat în cei aproape 100 de
ani de atunci. Creionul celor mari poate marca profund viaţa unor
întregi comunităţi. Marile puteri învingătoare în
primul război mondial, care la Conferinţa de pace din 1919-1920 şi-au
asumat răspunderea de a trasa noile graniţe dintre statele Europei
centrale şi răsăritene, au luat unele decizii care la prima vedere pot
părea cel puţin bizare.
În cazul Banatului, profitând şi de
intransigenţa lui Ionel Brătianu, care nu dorea să discute nicio
variantă a împărţirii acestuia între România şi Serbia, puterile
occidentale au trasat o graniţă extrem de dureroasă prin mijlocul
acestei regiuni, până atunci perfect unitară din punct de vedere
economic, social sau cultural. S-a motivat această decizie prin
criteriul etnic, adică acele zone şi localităţi ale mozaicului bănăţean
care aveau mai mulţi sârbi au fost date Serbiei şi cele care aveau mai
mulţi români au trecut la România (celelalte naţionalităţi bănăţene nu
au fost luate în calcul). De pildă, dacă o localitate avea 90% populaţie
germană, 5% români şi 4% sârbi, era dată României. Dacă sârbii aveau 5%
şi românii 4%, era dată Serbiei. Aparent în aceasta a constat toată
filosofia.
Însă la o privire mai atentă putem
constata că nici acest principiu etnic nu a fost respectat de-a lungul
întregii graniţe. Românii, de pildă, erau nemulţumiţi, pe bună dreptate,
că nu primiseră cercurile (plasele) Vârşeţ şi Alibunar, unde deţineau
majoritatea absolută a populaţiei, şi nici Banloc şi Jimbolia, unde
predominau şvabii, dar elementul românesc era superior numeric celui
sârbesc. (Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea
României, vol. II, Bucureşti, 1989, p. 480.) Ulterior, prin acorduri
bilaterale, s-au făcut unele schimburi de localităţi, astfel încât
Banloc şi Jimbolia au trecut totuşi în posesia României. Dar şi sârbii
ar fi avut motive să fie nemulţumiţi, întrucât şi astăzi zonele Clisurii
de sus, între Baziaş şi Moldova Veche, şi Poliadia (cursul inferior al
Nerei) sunt net majoritar sârbeşti, însă au fost atribuite României.
Mereu ne-a mirat această decizie a Conferinţei de pace, întrucât acest
teritoriu (colţul de sud-vest al judeţului Caraş-Severin), deşi separat
de Serbia la sud prin Dunăre, ceea ce ar putea justifica argumentul
găsirii unei frontiere naturale, se află însă într-o perfectă
continuitate către vest cu teritoriul sârbesc, fiind uneori despărţite
doar de râul Nera.
Vizitele la faţa locului din ultimii ani
ne-au lămurit oarecum lucrurile pentru înţelegerea luării unei asemenea
decizii bizare. Chiar în apropierea graniţei se află patru mânăstiri
sârbeşti străvechi, întemeiate după tradiţie de Sfântul Sava în secolul
al XIII-lea: Baziaş, Zlatiţa, Cusici şi Kalugerovo. În ultimele două
cazuri, mânăstirile sunt despărţite prin frontieră de localităţile cu
acelaşi nume. Credem că aceste mânăstiri, care ar fi putut deveni centre
de spiritualitate şi de patriotism sârbesc şi obiect al unor ample
pelerinaje religioase, au fost trecute în mod forţat pe teritoriul
românesc, împreună cu toate satele sârbeşti din spatele lor. Ele ar fi
putut reprezenta pentru sârbi, la fel ca şi mânăstirile din Kosovo sau
din Fruška Gora, un nucleu spiritual ortodox foarte puternic. Rămase
izolate chiar pe graniţă, ele au devenit inutilizabile, degradându-se şi
chiar ruinându-se în timp. Probabil ca o monedă de schimb pentru
pierderea acestei regiuni, Serbia a fost recompensată cu cercurile
româneşti Vârşeţ şi Alibunar.
Fireşte, este numai o concluzie trasă pe
teren şi fără o bază documentară din încâlcitele negocieri de pace din
1919-1920. Însă este o încercare de lămurire a unei situaţii care
altminteri pare complet inexplicabilă. Multe generaţii de români din
Serbia şi de sârbi din România au devenit victimele acestei decizii, cu
tot ce a urmat în cei aproape 100 de ani de atunci. Creionul celor mari
poate marca profund viaţa unor întregi comunităţi. De Mircea Rusnac – Vestul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu