Mie nu-mi plac lucrurile dragute

Iar e seara, iar sunt singura in atelier.Iar ma simt bine.
In sfarsit am ajuns la facultate. Ma asteptam sa fie mai rau. N-a fost rau, n-a fost nici bine, totusi.
Am ajuns cu vreo jumatate de ora inainte de sfarsitul programului. Am adus si o prietena cu mine. Cred ca s-a speriat, a plecat repede. Profu' ma vede, face ochii maaari si cu aerul unui mos simpatic din povestiile despre copilarie, imi spune: Sa nu pleci! N-am plecat. L-am lasat sa termine de explicat si m-am pus pe asteptat intr-un colt. Vorbea cu studentii, am nimerit intr-o mini-sedinta.
De fapt, asteptam mustrarile lui, ca un copchil tembel prins cu mana in zahar. Mi-a zis ca n-am mai venit de mult, ca nu trebuie sa ma feresc de el, sa nu il evit(Cuuuum, dom' profesor, eeeu?) Stia el ce stia. Am mai trecut pe la atelier in ultima luna, dar de fiecare data dupa 12. La 12 se termina programul si el pleaca. Dar nu fiindca nu vroiam sa-l vad, ci fiindca-mi era rusine. Ma simt foarte vinovata cand nu fac ce trebuie, cand dezamagesc in vre-un fel, iar omul asta e un dragut. E simpatic. E genul ala care te lasa sa faci ce vrei si faci de multe ori doar ca sa nu se supere. E si asta o strategie...
Eram in anul I si n-aveam nici un prieten in grupa. Eram persoana non grata, toti o stiau, numai el nu. Si cum nu aveam ce face stateam singura intr-un colt si lucram, si lucram pana terminam foile. Eh, aveam de ales, dar imi si placea. Am fost dintotdeauna o singuratica. Proful asta m-a vazut asa de la inceput, un copil cuminte si ambitios. Si acum, dupa 2 ani, de fiecare data cand fac o boacana imi spune ca e pacat. El stie mai bine, pot mai mult. Lucrurile s-au schimbat cand am inceput sa ma inteleg cu restul clanului CSM, n-am mai fost copilul cuminte, mi-am facut tovarasi de tigara.
Anul asta n-am facut mai nimic. O luna nu vin si apoi poc! Fac 3 lucrari intr-o zi. Si apoi iar nu vin.Azi mi-am arata fata dupa 3 saptamani de pauza. Stiam ce ma asteapta. Am 3-4 proiecte de facut, am ramas printre codasi. N-am ajuns la cuptor, am reusit sa ma strecor pe langa. Licenta nu se face singura.
Am dat din cap, mi-am ros unghiile, am folosit fata mea cea mai draguta si am zis: stiiiiu... stiiiiuuu. Over and over again. A mers. M-a trimis la lut, la alta masa, m-a separat de colegi, mi-a tinut putina morala,a plecat, s-a intors, iar a mai zis ceva. Asa face de fiecare data. "Pe tine te prind mai greu." e replica lui de fiecare data cand ma gaseste pe hol, in atelier, in curte, undeva prin facultate. Si staaa si-mi zice cam ce-ar vrea el sa fac. Intr-un fel, omul asta e constiinta mea. Imi face bine sa-l vad din cand in cand.
Si cum ma vede pe mine ca pe un copil cuminte( or fi de vina pistruii sau faptul ca ma inrosesc cand mint?) sta si-mi zice...
Azi i-a casunat pe lucruri dragute.Nu-i plac, deloc. In arta, ce e dragut e gresit.
Asta a fost gluma zilei: "Baaai, Livia! Daca e dragut, e rau!" Are si el dreptatea lui.
Mie nu-mi plac lucrurile dragute. Adica imi plac, dar la altii. Am cateva chestii simpatice, o oglinda de buzunar cu Winnie the pooh, un trifoi mic la chei si o gargarita mica mica, de pus in par. Dar eu nu pot sa fac lucruri dragute, nu pot. Chiar nu e in mine. Desenez scheleti, oase, frunze uscate si fac studii de batrani. Niciodata floricele si pisici. Copaci da, copacii sunt frumosi.