Mituri din lumea nordica
Religia
omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu
cunoştea sensul unei legãturi între lumea realã şi universul spiritual,
aşa cum reiese ea şi etimologic (religere= a lega), nici nu concepea un
ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant.
Ceea ce ştia el este cã destinul este condus de o fortã supremã,
perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande.
Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului.
Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.
Ca surse majore în aceastã privința îi
avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorum şi pe Snorri Sturluson cu Edda
în prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea
faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce
este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința
nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este
problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul
islandez, unde suferã şi de impregnarea cu elemente celtice sau
creştine.
Scandinavii suferã indo-europenizarea
completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a
gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este
influențatã pe rând de celți, romani şi germanicii continentali. Epoca
vikingilor dureazã cam între 800 şi 1100. Nordicii, fiind o populație
relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale.
Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii
de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au
preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.
Nordicul,
apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El
trãieşte o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea.
Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina
binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori
prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este
carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit
care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de
Sol este pomenitã şi de Snorri.
Apa are şi ea un rol fundamental. Cultul
izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã şi de
izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri
sacrificiale sau mlaştini (blotkelda) are o istorie îndelungatã.
Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt
dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã şi toponime care
indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea şi un zeu, pe
Aegir, echivalentul lui Okeanos.
Pãmântul
justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în
pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți
tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului
viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care
acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt
prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe
Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu
pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.
Aerul
este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr şi Völundr (Icar),
precum şi de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice
poate fi extinsã.
La începuturile istoriei par sã fi
dominat uriaşii – marile personificãri ale naturii: Aegir, Snior
(zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor
descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoaşterea primordialã, iar Odin
nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile
taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat
din pãrțile trupului sãu. Uriaşii sunt şi creatorii neamurilor, regale,
divine şi omeneşti. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil
simbol al morților. Dvergr (nor.) mai înseamnã şi contorsionat, aluzie
deci la poziția fetalã. Nu se ştie sigur dacã originile religiei nordice
sunt de gãsit la uriaşi sau la morți, marii strãmoşi divinizați în
timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoaşterea secretã. În
Alvissmal Thor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã.
Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit
facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii şi vanii.
În epoca bronzului lucrurile se mai
limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia
solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) şi securea
naviformã (batyxa). Dar apar şi simboluri telurice – şerpi, dragoni,
omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt şi numeroase reprezintãri ale
nunții sacre, hieros gamos,amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca
fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã –
împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naşte urnordisk, cea mai
veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice
nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor).
Apar triadele: Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul şi femeia;
precum şi Odin, Vili şi Ve, zeii-uriaşi fundamentali.
Tot
acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc
înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, şi Tacitus observa cã
“auspiciile şi sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural
sesizate mai devreme se pot remarca şi aici: ca element al aerului,
Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului
primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr
(Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea
într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria
expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea
cu merele tineretii, şi Matres, de influențã celticã.
O
altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit
cu kyn (familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de
anumiți demnitari, în primul rând serveşte drept preot sacrificator în
cadrul ceremoniilor publice şi trebuie sã-şi încredinteze supuşii de ai
cu rod şi pace (funcția de fecunditate). Intervențiile şi harul sãu au
puterea de a ocroti viața.
În epoca vikingilor beneficiem de
primele surse sigure de informații şi de conturarea definitivã a
imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus
cele mai mari contribuții, prezentând şi versiuni de mituri ce pot
suporta comparația cu altel mai cunoscute şi integrand influentele din
afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune,
antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil
(care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã,
marțialã şi vegetativã) se dovedeşte în mare mãsurã inaplicabil pentru
cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr îşi asumã oarecum o funcție,
restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.
Dacã ar fi sã realizãm un portret al
omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții
germanice dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Şi lumea
miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante:
ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin
organizarea lumii prin ştiințã şi cea prin fecunditate-fertilitate.
Elaborare pe cele 4 elemente:
Varianta solarã:
Tyr este cel care echilbreazã pt cã îşi sacrificã mâna dreaptã pentru
a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã
ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Şi Sigurd simbolizeazã
dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare
încât nu poate fi privit. Şi Thor este un alt aspect al ordinii, este
ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele
ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai
natural decât Tyr cãci îşi petrece timpul cu fapte concrete precum
uciderea de uriaşi. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci şi un cãutãtor de
mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare
caracteristic principiul dihotomic: ordine + dezordine (ultima categorie
fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanşa apocalipsa şi
Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriaşii din etapa anterioarã.
Varianta aerianã:
simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea
dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile
divinitãți: anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii; anti-Odin pt cã
se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se
roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul,
şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de
exemplu îl pãcãleşte pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În acelaşi timp
este şi Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor
supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã
de exemplu pentru a-i da naştere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr
este şi el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este
arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.
Varianta lichidã:
Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate
cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice
care îl îndeamna sã sãvârşeascã fapte incredibile. Este furiosul
invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut,
vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea
sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în
Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor şi
reînvie. Cunoaşterea esotericã provine din comunicarea cu morții şi din
arta scaldicã, artã considerate ştiințã absolutã. Este zeul cunoaşterii
supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã
ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) şi Hunnin
(gândul). Este marele zeu şaman, care intrã în extaz. Simuleazã
spânzurarea pt a-şi exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat şi
ca zeul spânzuraților. Precum şamanul care-şi leagã bastonul de stâlpul
colibei, Odin (Yggr-temutul) îşi leagã bidiviul de trunchiul arborelui,
pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în
animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin,
dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a
toate), încarnarea ştiintei.
Varianta teluricã:
onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat
Fjorgyn(n), mama lui Thor şi amantul lui Frigg, cel care potențeazã
viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici şi agrari: Njordr
(Nerthus), Freyr şi Freyja, dar şi soția lui Njördr, Skadi, de unde
provine probabil şi termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã
întâietate valorilor de acțiune.
În ceea ce priveşte cosmogonia, dispunem
în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, şi anume Volüspa,
profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt
illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul
negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din
contopirea lor se naşte uriaşul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca
Audhumbla şi zãmisleşte pe uriaşii de promoroacã. Fiii lui Bur, Odin,
Vili şi Ve îl ucid, apoi creeazã şi primii oameni din doi buşteni (Askr
şi Embla). Zeii îşi asuma apoi organizarea lumii: Asgard – tãrâmul
zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se
aflã şarpele primordial care îşi muşcã coada. Când dinții sãi o vor
elibera, atunci va fi sfârşitul (Ragnarök). Midgardsomr are rolul
orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi
aeriene şi 3 orizontale şi 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.
Suntem
în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi
divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi şi Skuld, care se
instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care
va pune capãt timpului mitic: sperjurul de care se fac vinovați zeii
din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea.
Confruntarea dintre aseni şi vani este prima bãtãlie din lume, cea prin
care destinul îşi face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök
înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii
renasc datoritã unui cuplu: Lif (viața) şi Lifthrasir (dornic de
viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.
Yggdrassil,
axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate
cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este
fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma
ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului şi cunoaşterii,
izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este şi izvorul
memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoaşterea lui Odin. Are mai multe
nume: laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr
(arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaşte absurdul sau
neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã.
De Irina-Maria Manea – Historia
Referințe: Regis Boyer, “Islanda Medievalã”, Bucureşti, 2002;
Rudolf Simek, “Götter und Kulte der Germanen”, München, 2004.