Originea evreilor din Europa, stabilita cu ajutorul geneticii
“Evreu cu gasca”, de Nicolae Grigorescu (circa 1880)
Studiile genetice au reusit sa
rezolve dezbaterea pe tema originii evreilor europeni, numiti deseori
askenzi, care reprezinta 90 la suta dintre cei peste 13 milioane de
evrei din toata lumea, in prezent.
Evreii europeni isi au originea intr-un
mix de stramosi, multi provenind de la triburile din Caucaz care s-au
convertit la iudaism si au creat un imperiu care a durat o jumatate de
mileniu, potrivit unui studiu genetic publicat joi si preluat de Al
Arabiya. Investigatia ar trebui, potrivit autorilor, sa rezolve o
dezbatere care dateaza de mai mult de doua secole.
Potrivit ipotezei renane,
askenzii sunt descendenti ai evreilor care au plecat treptat din
Palestina, dupa cucerirea musulmana, in anul 638 d.Hr. Acestia s-au
stabilit in sudul Europei si apoi, in Evul Mediu tarziu, aproximativ
50.000 dintre ei s-au mutat din Renania in estul Europei, potrivit
aceleiasi ipoteze. Unii cred insa ca aceasta idee nu este plauzibila.
In afara unui miracol, pe care unii
sustinatori ai ipotezei renate l-au sugerat, acest scenariu ar fi fost
imposibil din punct de vedere demografic. Ar insemna ca populatia
evreilor din Europa de Est ar fi facut un salt de la 50.000, in secolul
al XV-lea, la circa opt milioane, la inceputul celui de-al XX-lea secol.
In plus, natalitatea ar fi fost de 10
ori mai mare decat a populatiei locale non-evreiesti. Iar acest lucru
s-ar fi intamplat in ciuda greutatilor economice, bolilor, razboaielor
si pogromurilor care au ravasit comunitatile evreiesti.
Incercand sa lamureasca lucrurile, un
studiu publicat in revista britanica Genome Biology and Evolution
compara genomurile a 1.278 de indivizi fara legatura intre ei, care
provin din opt populatii evreiesti si din alte 74 non-evreiesti.
Astfel, un genetician american a
analizat rezultatele obtinute, cautand mutatii in codul ADN care sa fie
asociate cu originea geografica a unui grup. Printre evreii din Europa
au fost descoperite semnaturi ancestrale care au indicat clar regiunea Caucaz si, intr-o masura mai mica, Orientul Mijlociu.
Rezultatele obtinute astfel sprijina ipoteza hazara, conform careia evreii
din Europa de Est provin din hazari, adica un amestec de clanuri
turcesti instalate in Caucaz la inceputul primului mileniu d.Hr. Aceste clanuri au fost influentate de evreii din Palestina si s-au convertit la iudaism, in secoul al VIII-lea.
Evreii din acea zona s-au extins si au
ajuns in regiunile unde se afla in prezent Ungaria si Romania,
plantandu-si semintele unei mari diaspora. Ulterior, ei s-au mutat spre
vest, stabilindu-se in Regatul Polonez si in Ungaria, unde competentele
lor in finante, economie si politica au fost apreciate si, ulterior,
s-au raspandit in centrul si vestul Europei, potrivit acestei ipoteze
hazare.
Nu in ultimul rand, s-a ajuns la
concluzia ca genomul evreilor europeni este un amestec de populatii
vechi care includ iudeii hazari, evreii greco-romani ori evreii
mesopotamieni, iar structura populatiei lor s-a format in zona
Caucazului si pe malurile Volgai, cu radacini in Canaan si pe malurile
Iordanului. De Florin Necula – Ziare.com

Ambasada Israelului în Danemarca şi o organizaţie evreiască daneză au cerut miercuri evreilor din această ţară să nu arate în public semnele distinctive pe care le poartă, pentru a se proteja astfel de posibile acte antisemite, relatează AFP.
Milionarul Igor Kolomoysky (stanga) îi ameninţă cu “liste negre” pe naţionaliştii ucrainieni
Partidul
Sărbătoarea
Învierii, de curând încheiată, reîmprospătează în memorie figura
legendară a lui Ahaşverus, “jidovul rătăcitor”. Produs al Evului Mediu,
povestea lui nu circulă în toate ţările creştine (în România, amintim,
totuşi urma tălpii Jidovului, la Corbii de Piatră, păstrată în stâncă de
parcă ar fi păşit în ciment proaspăt, şi tot acolo urmele unui schelet
de uriaş peste doi metri jumătate înălţime despre care se crede că tot
ale lui sunt). Iar credibilitatea ei ne pare, în orice caz, îndoielnică.