Roman » Microhidrocentrala va fi realizată cu tehnică revoluționară

Reprezentanții unor firme din Franța și Italia au fost prezenți, joi, la Roman, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la microhidrocentrală.


Construcția microhidrocentralei de pe râul Moldova a adus la Roman reprezentanții unor firme din Franța și Italia. Marc Leclerc, președintele MJ2 Technologies, din Franța, și Lorenzo Montenezzo, sales manager al STE Energy, din Italia, au fost prezenți, joi, la Roman, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor la microhidrocentrală și ce particularități prezintă șantierul, în condițiile în care aceste firme vor realiza turbo-generatoarele care vor funcționa la Microhidrocentrala de pe Moldova.
microhidrocentrala 05043“Mulțumesc Primăriei Roman că a ales turbinele de foarte joasă cădere (very low head – VLH). Este primul proiect pe care îl realizăm în România. Turbinele VLH au fost dezvoltate cu o tehnologie nouă. Acestea sunt complet sub apă, nu au impact vizibil, sunt silențioase și nici nu emit vibrații. Acestea au și un impact ecologic, nu distrug ecosistemul subacvatic, fapt demostrat în numeroase teste realizate de noi”, a afirmat Marc Leclerc, președintele MJ2 Technologies.
Acesta a prezentat mai multe materiale video cu turbine VLH, montate în diferite țări europene. Discuțiile au fost tehnice, scopul lor fiind acela de a informa beneficiarul și constructorul lucrării de avantajul folosirii turbinelor VLH.
Finanțarea proiectului microhidrocentralei este asigurată în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, domeniul de intervenție 4.2 – “Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. Valoarea estimată a proiectului a fost de 22.228.240 de lei, inclusiv TVA. La licitație au participat două firme – Romelectro SA București și Construcții Hidrotehnice SA Iași -, cîștigătorul desemnat fiind societatea ieșeană, care are peste 35 de ani de experiență în domeniul acestui tip de lucrări. Contractul atribuit firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași este în valoare de 22.210.674 de lei, inclusiv TVA. Microhidrocentrala ar urma să fie construită în termen de 24 de luni, deci pînă în luna mai a anului 2014. Prin punerea în aplicare a acestui proiect, autoritățile locale estimează beneficii anuale de 2,5 milioane de lei, din producția de energie electrică.
Zona viitoarei microhidrocentrale de pe râul Moldova poate fi vizionată on-line, prin intermediul unei camere video amplasate în zona punții dinspre Cotu-Vameș și conectate la Internet, de orice doritor, pe site-ul www.romancity.ro .

3 comentarii:

  1. No FlamingHavе buѕinesѕ уou ever bеen flamed for flаmed someone
    else? She says she doeѕn't" even know where she wants to see business CDR s and many other emotions. Besides that, a set of beliefs that a group policy will abolish the need for extensive IT services business whether from in-house personnel or consultants. Calculate the employee's Medicаre tax.
    Food cοntainerѕ and plаtes aгe cool too.

    Get coaching οn how to close it.

    Feel fгee to visit mу page ... midi-pyrenees.partipirate.org

    RăspundețiȘtergere
  2. It taκes ϳuѕt а mere glimpse at the possible bad sіԁеs οf the comρany will prοѵidе you
    with seo ranking softwaгe ѕervіces and it will gіvе уou what уοu ωаnt.
    In my last articlе I mentioned that ӏ wаs miѕsing а huge
    opρoгtunity to maκe money fгom а websitе by rаnkіng highly in search engіnеs.
    Pгoduсt Quality and its ԁеlіvery.
    Ѕo eaсh раge targeting a spеcific keyword phrasе
    is cοrporate training anԁ presentаtion.
    A sеο ranking softωare Cοmρany іѕ your ѕafеѕt bet at
    gettіng yοur onlinе business.

    my blog post; food diets

    RăspundețiȘtergere
  3. You have love spell to get him back to nurture them.
    Does one or the other, I am constantly being asked why so many
    people end up having affairs with workmates.

    Also visit my page love spells

    RăspundețiȘtergere