Comedii romantice de început de an :)

           Aşa, ca la început de an, să ne amuzăm puţin şi să ne destindem cu nişte comedii romantice...din păcate, nu am dat peste nişte perle ale genului, cum a fost de exemplu The Ugly Truth şi altele, aşa încât nu voi scrie chiar cuvinte de laudă despre cele din postarea aceasta ...Cert este că, în serile reci şi ceţoase, sunt bune de ridicat moralul şi de savurat cu o ciocolată caldă :)

The Rebound (2009)

Aşa de mult m-a impresionat filmul ăsta că deja, după 2-3 săptămâni de când l-am văzut, nici nu mai ştiu despre ce era...a, da, Catherine Zeta-Jones descoperă că o înşeală bărbatul după mulţi ani de căsnicie, ani în are ea s-a devotat familiei, şi ia totul de la capăt...se angajează, întâmpină greutăţi în a avea timp pentru copii, dar, întâmplător, găseşte o bonă în persoana lui Justin Bartha, un bărbat de vreo 25 de ani, suferind năprasnic după idila cu o franţuzoaică. Evident se îndrăgostesc, trăiesc o oareşce poveste, în care el dovedeşte o maturitate de-a dreptul utopică, dar diferenţa mare de vârstă rămâne în continuare o piedică şi se despart pentru că, în opinia ei, el mai are mult vise de împlinit şi nu e cazul să-l reţină...bla bla bla, din nou, pornirea aceea "altruistă" de a lua decizii în numele celuilalt sau, mai bine zis, de a face pe cineva să sufere pentru binele lui, idee pe care în continuare nu o înghit. Nici comedie, nici vreo poveste de dragoste să-ţi tresalte corazonul, iar finalul e chiar dezamăgitor...

Love happens (2009)

Avem un bărbat văduv care nu vrea să-şi accepte şi să-şi trăiască durerea care se acumulează în interior, aşa încât se concenrtează pe o nouă carieră, aceea de a scrie despre cum să combaţi durerea, cum să treci peste momentul pierderii cuiva drag, şi o femeie care tocmai s-a despărţit de iubitul ei de mulţi ani, o vedetă rock, pentru că o înşela frecvent. Pe la început, are câteva faze amuzante şi poate trece drept comedie, dar puţin câte puţin devine de-a dreptul dramă, însă o dramă cât se poate de superficială şi neverosimilă. Tema ar fi putut fi exploatată şi ar fi putut ieşi ceva fain, dar e atât de comercială, iar din combinaţia comedie - dramă, aşa cum a fost abordată în filmul ăsta, a ieşit un fiasco.


My life in ruins (2009)

Cu siguranţă, dacă mă uit pe site-uri care dau note filmelor, această comedie romantică are note mai mici decât celelalte două de mai sus...dar mie mi-a plăcut indiscutabil mai mult. E reţeta clasică de comedie romantică: ea, ghid la o agenţie de turism, luând viaţa şi pe sine foarte în serios, visând să fie profesoară de istorie şi suferind că-şi iroseşte talentul pe turişti cretini, şi el, şofer de autobuz, angajat să plimbe turiştii şi ghidul, aparent un "omul pădurilor" necomunicativ. Scenele comice sunt chiar faine, Richard Dreyfuss, bufonul vacanţei, e la fel de mucalit şi simpatic cum îl ştim, iar Nia Vardalos, deşi nu mi-a lăsat o impresie deosebită prin alte filme văzute, îşi joacă bine rolul. Cât despre bunăciunea masculină, se numeşte Alexis Georgulis şi eu nu cred că l-am mai văzut până acum, dar sperăm să-l mai admirăm şi prin alte filme :)

11 comentarii:

  1. Rontziki,bravo,daca cauti pe Google dupa "comedii romantice de inceput de an" articolul tau este afisat primul in rezultate....chiar daca l-ai publicat doar de cateva zeci de minute.

    RăspundețiȘtergere
  2. :))) foarte tare! Nici nu m-am gândit la asta când i-am pus titlu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici mie nu imi vine sa cred,publicam un articol pe 100 ro,iar dupa cateva minute deja apare in rezultatul cautarilor...mai ales daca articolul nu are duplicat pe internet.Asa cum ai scris,Foarte Tare!

    RăspundețiȘtergere
  4. L-am publicat şi la mine articolul, poate de-asta apare....oricum, dacă apare din cauză că e şi la mine, o să apară cât de curând doar pe 100 ro, că aşa s-a întâmplat cu toate, adică dacă dau căutare după un articol sau nişte cuvinte dintr-un articol publicat şi la mine şi aici, se găseşte doar ce de aici, cele de la mine nu mai apar deloc...probabil pentru că 100ro apare mult mai repede la căutări pe google :) asta la cât mă pricep eu la chestiile astea, adică mai deloc :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca incep sa capat o frustrare: cel al postarilor scrise de mine ce nu vor fi placute de Monsieur Goagal...:((

    RăspundețiȘtergere
  6. Da,exact.Google trimite spiderii pe 100 Ro cred ca de zeci de ori zilnic,pe cand in mod normal,spiderul acceseaza blogurile doar de cateva ori pe saptamana.(In general)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cora,la ce te referi?Postarilor tale scrise unde,pe cora-pedagogic,sau pe 100 Ro?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu siguranta vor fi gastie Cora,de ce sa nu fie gasite?Eventual,daca ai publicat articolul si pe cora-pedagogic,inainte sa il pui si pe 100 Ro incearca sa modifici cateva cuvinte,sa nu para a fi duplicat in fata lui Google.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma gandeam ca ati vorbit atat de mult de performanta recunoasterii Google, incat am sa capat un complex teribil, dat fiind ca nu pot scrie nici materiale si nici titluri care sa placa lui Monsieur Goagal...
    Stiu ca pe cele de pe cora-pedagogik le gaseste...dar nu le scriu cu scopul de a fi placute lui.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cora,daca scrii articole care sunt mai usor de gasit de catre Google,nu inseamna ca scrii pentru un robot.Pe Google oamenii cauta informatii,iar scriind articolele pentru google,le scrii de fapt pentru oamenii care cauta pe Google....

    RăspundețiȘtergere