Astazi se implinesc 77 de ani de cand Adolf Hitler a ajuns la putere. Stim ce a urmat: prigonirea evreilor si a celor care nu erau de rasa ariana, lagare de concentrate, Al Doilea Razboi Mondial, peste cincizeci de milioane de victime... Un imperiu care isi propusese sa dureze o mie de ani, s-a prabusit dupa doar doisprezece. In urma cu cativa ani, am fost rugat de fiica mea cea mica sa-i fac o tema la istorie. Trebuia sa plasmuiasca un viitor in care marele conflict al secolului trecut era castigat de catre nemti. Ce a rezultat din umila mea imaginatie, puteti citi mai jos. Vreau doar sa mentionez ca textul a fost apreciat si publicat (imi cer scuze pentru lipsa de modestie…) intr-un periodic dedicat invatamantului preuniversitar.
Am saptesprezece ani si sunt in ultimul an de liceu. Traiesc undeva , in partea de sud a Imperiului, intr-un oras care inca mai pastreaza amprenta istoriei bunicilor mei. Tata a disparut de mult, pentru ca a facut o gluma nevinovata despre unul dintre gauleiterii Reich-ului. In Protectoratul Vlaho-Bulgar, noi suntem oarecum protejati pentru ca evrei, tigani si rusi nu mai sunt de mult. Ma trezesc dimineata la ora sase caci la sapte trebuie sa fim in clasa. Nu, nu trebuie sa fim in clasa, suntem obligate sa fim in fata profesorilor. Altfel, pentru doar cateva absente, riscam trei zile de munca fortata intr-o tabara speciala de la marginea orasului. Sunt destul de obosita, pentru ca m-am culcat tarziu. Am gasit ascunsa prin cotloanele prafuite ale podului, o carte din anii ’30 , pe care am citit-o indelung si cu greutate Era prima carte ce-mi cadea in mana si in care nu exista cuvantul “Fuhrer”. Ma spal pe dinti cu unicul tip de pasta, “Volk”. De ce s-o numi asa? Cartea am deslusit-o mai mult, pentru ca abia de stiu cuvintele limbii romane. Ai mei o vorbeau in casa, cu usile si ferestrele ferecate. Mama care astazi are ziua libera lunara, ma cheama la masa. Pentru ca sa nu-mi faca rau, evita sa-mi vorbeasca pe romaneste. Imi imbrac uniforma cafenie pe bratul careia straluceste crucea imbarligata si-mi pun bentita pe cap. Undeva , aproape ilizibil de atata spalat, se distinge inca numarul matricol 20071944. Mama imi intinde farfuria cu lapte si cereale cu gust de petrol. Sunt alimentele care se gasesc din belsug, caci Partidul afirma la tot pasul ca sunt ingredientele din care se plamadeste otelul biologic. Iau o lingura si abandonez. Simt ochii tristi ai mamei care ma intelege tacit. De undeva din sufragerie , Fuhrerul, ma fixeaza atent, cu un rictus lugubru abia ascuns sub mustata. La radioul arhaic din bucatarie se distinge buletinul de stiri care inunda sonor camera cu ultimele realizari ale economiei de fier a Imperiului German. La sfarsit ni se spune intr-o doara ca gauleiterul provinciei noastre a fost acuzat de inalta tradare. Mama imi sopteste ca omul e deja istorie dar ca era un suflet bun, atat cat se poate in aceasta lume. Colegiul “30 Ianuarie 1933” unde invat, isi primeste fluxul zilnic de eleve. Baietii studiaza intr-un alt cartier, la liceul “1 Septembrie 1939”. Portile scolii se inchid fix la 6,45. In clasa ,colega mea Khristiana ma asteapta deja cu caietele pe banca. Fetele se strecoara tacute si in ordine in pupitre, aranjate dupa inaltime. Fuhreru-ul ne priveste ocrotitor dar sever din inaltul zidului ce sprijina tabla impecabil stearsa de parca-i apretata. Astazi avem doua ore de germana, istorie , invatamant politic si sport. Mult sport… Matur clasa cu coada ochiului si-mi doresc sa vad o urma de praf. Fetele inca mai soptesc intre ele cand isi face aparitia Madam Hilde, profa de germana, dar si de istorie. Ne preda astazi despre incursiunea esuata a Aliatilor din Normandia. Stim lectia bine, pentru ca o tot auzim incepand cu “a cincea”.. Ceasurile se scurg greu, inodore, cu aceiasi profesori “orbi”, cu aceleasi profesoare “slute” si cu acelasi zbir de la sport ce ne tine doar in “saritura broscutei” si “pasul piticului”. Dupa pranz plec spre casa si ocolesc putin cu speranta ca astazi voi prinde vreun zambet pe chipurile cenusii ce alcatuiesc orasul. Pe langa parcul central vad un grup de muncitori zoriti de un ofiter SS, si care trudeste din greu la pavoazarea imprejurimilor. Mi-aduc aminte rapid: peste doar o saptamana e 20 aprilie, sarbatoarea nationala a Reich-ului. Ma gandesc involuntar la mama care va avea liber, saraca… Pe carosabil trec in ritm cadentat masini Volkswagen de toate felurile si din cand in cand cate un Mercedes al vreunui mahar de partid. De la magazinul din colt, Herr Preda ma saluta si imi ofera Portia zilnica de lapte, paine si cereale. Ratia de carne din aceasta saptamana am epuizat-o deja. Herr Preda e un om bun imi spun ,apucand plasa si iesind pe usa. Acasa, mama ma asteapta cu masa. Imi rezervase un ou pe care mi-l face in tigaie. Mi se pare delicios. M-apuc apoi sa citesc la istorie. Peste doua saptamani e olimpiada regionala si cine promoveaza cu punctaj maxim are sansa sa mearga in capitala Reichului. Visez deja ca “Brandenburger Torr” imi face cu mana. Inainte de culcare ma spal pe fata cu sapunul “Himmler” si pe cap cu sampon “Goebbels”. In timp ce-mi usuc parul la cuptorul aragazului cu capul plecat, zaresc involuntar pe undeva pe sub brat, ambalajul painii cumparate din colt. De pe el imi face cu ochiul zambind strengar marca produsului “Adolf”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu