E ciudat…
Inca mai aud melodia asta amputata catarandu-se pe ochii mei.
Am incetat sa mai cred in tine. Nu vezi? Ma imbraci in aripi de inger in timp ce tu, tu esti numai o amintire a noptii.
Sufletul meu e slab in nemurirea lui. Si te cauta. De atat de multe ori ti-a cersit privirea, aruncat cu genunchii in raceala inimii tale, cu genele spalate in fiecare dimineata de marea sufletului tau.
Nu a mai ramas nimic decat…..niste miscari obosite ale fetei, niste zambete ale ochilor….poate chiar si niste evadari inocente ale imaginatiei mele.
Nu ti-am cerut mult. Tu esti un demon imbracat in tacere , porti fiecare lacrima pierduta a lumii. Eu sunt o muritoare. Iti cersesc zile. Numai pentru o zi vreau sa traiesc vesnic. Iar dupa mii de ani in acea zi, iti voi arata ca iubirea exista chiar si in soare, chiar si in lacrimile lunii asteia albastre ce imi ineaca cerul….
Zburand departe…..departe printre “rosu”, catre “negru”. Numai falfait de flacari si zambete de lumina. .
Nu te mai inteleg suflet al meu. Am pariat pe dansul tau, iar tu, ai calcat stramb. Ai cazut. Dar iti admir puterea. Esti strangulat de ideea esecului si totusi…tu, papusa de apa continui sa arzi in lumea asta.
Iti doresc zambete.
Vreau sa iti castig simfonii ale fiintei , mingiute de “da” si recunostinta in ochi.
Vreau sa te simti ca parte dintr-o lume ce lupta pentru necunoscut. ;))
Fiecare intelege si interpreteaza in felul sau” nu pot”, suflet al meu, dar tu , esti atat de netrebnic in sperantele tale, incat ma faci sa iubesc fiecare minut, fiecare secunda grabita si fiecare an bolnav ….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu