Relaţia cu oglinda

"Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă în ţară?"... poveşti. Nu vă speriaţi. Nu sunt eu cea mai frumoasă, dar am învăţat ca frumuseţea nu e cea de la exterior. Aceasta e trecatoare.
Adesea sau până nu demult, oglinda îmi inspira teamă. Nu o priveam. Ea căuta să mă atragă de partea ei. Dar nu, nu puteam să-i fiu aproape.
-Ai ochi minunaţi, mi-a spus într-o zi, oglinda de la baie, în timp ce mă spălam.
-Mulţumesc, răspund, dar nu o privesc. Îmi ascund faţa în prosop.
-De ce nu mă laşi să mă bucur şi eu de ei?
-Bine, te las. Îmi adun forţa de a o privi. O fac pe furiş, cu coada ochiului.
-Eşti minunată. Ochii, sunt oglinda sufletului. Tu ai un suflet bun, prea bun, pot spune. Eşti extrem de sensibilă. Trebuie să-ţi faci un scut împotriva răutăţii oamenilor. Sunt mulţi oameni răi. Să nu te laşi afectată de ei. Înţelege că nu poţi ajuta pe toată lumea, cum de altfel, nu poţi fi pe placul tuturor. Mulţi oameni frustraţi te vor răni. Când te aştepţi mai puţin.
-Da, am învăţat asta. Ceea ce nu pot înţelege este de ce?
-Sunt prea slabi. Nu pot oferi ajutor. Nu pot oferi zâmbete sincere, obosesc prea devreme, spuse oglinda. Adesea, să priveşti în sufletul tău. Acolo se ascunde frumuseţea. Tu poţi percepe altfel lucrurile. Ai o altă scală de valori.
-Îmi doresc să fiu indiferentă la răutăţi. Să nu-mi afecteze încrederea în mine şi relaţionarea cu cei care au nevoie de sprijinul meu, chiar dacă este vorba doar de ascultare sau un zâmbet. Îmi doresc să fiu eu şi să fiu acceptată aşa cum sunt.
-Aşa va fi... aminteste-ţi: "Vreau să te văd pentru a-mi clăti ochii!"
Zâmbesc... e greu să fii TU, dar pe placul tuturor.