Sa iubesti nu e nimic, sa fi iubit e ceva. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina pe care o avem. Cu idei distorsionate ce transpun frumusetea in altfel de interpretari si cu idealuri la limita irealitati, inperceptibile realului dar perceptibile in schimb noua, umili spectatori modelati de opinia publica. Cum se pot naste sentimente in felul acesta?
Si totusi reusim sa fim multumiti intr-o oarecare masura pe o perioada determinata.
De ce cautam perfectiunea cand stim ca nu exista? Daca am fi realisti ne-am da seama ca perfectiunea este intr-adevar plictisitoare, un lucru perfect iti vine sa il pui in vitrina pentru a nu se strica, atunci unde mai e distractia? Unde ar mai fi certurile care sunt sarea si piperul unei relatii si mai apoi impacarile care sunt atat de dulci?
Ei bine ele exista. La naiba !
Personal, stiu ca am calitati dar totusi si atatea defecte. De ce m-ar iubi „el” cand nu ating nici pe departe perfectiunea, cand adesea pot fi geloasa, cand nu imi poate intelege luptele mele interioare si sentimentele mele profunde? De ce ar face asta cand pot fii egoista, cand desi nu am dreptul vreau sa fiu sprijinita, rasfatata si protejata, cand plang la filme desi pe el il amuza, cand mandria mea e prea mare, cand sunt prea sincera, cand rad atunci cand el se asteapta sa plang, cand deznadajduiesc si ma inchid in lumea mea, cand uit deseori ce am si mi se face dor de ceea ce nu am si nu am avut?
Si in acelasi timp, de ce l-as iubi eu? Cand minte la inceput iar mai apoi ajunge sa spuna adevarul intr-un mod oribil, cand promite putin insa uita mult? Cand inseala atunci cand iubeste si paraseste atunci cand nu o mai face, cand tanjesc dupa iubire insa el nu imi ofera, cand crede ca „nu” inseamna „da”, cand nu isi da seama cata satisfactie imi dau lucrurile marunte, cand nu ii place ca cineva sa ii conteste autoritatea? Cand isi imagineaza ca scopul scuza intr-adevar mijloacele, cand nu lasa in urma o parere de rau, cand devine dezinteresat tocmai cand a reusit sa ma cucereasca? Dar mai ales, il urasc pentru ca stie ca nu pot trai fara el.
Am ales ca asta sa fie ultima data cand imi bat capul cu astfel de intrebari. Da, am gasit motive si as mai putea gasi, dar totusi aleg sa va iubesc cu bune si cu rele.
Pentru ca in ciuda a multe, reusiti sa ma faceti fericita.
http://voluptateaviselor.info/
trebuie sa intelegi de ce minte un om..... ura este alimentata de catre ceva sau cineva;:)cu anumite interese ptr. un plan mai mare....
RăspundețiȘtergereInteleg de ce oamenii mint. In general, de ce spunem cate o minciuna doua. Pentru ca altfel nu s-ar putea, pentru ca adevarul este prea dur uneori. Dar nu inteleg o intreaga sarada a minciunilor. Jocul de-a v-ati ascunselea in spatele minciunilor. O minciuna poate fi inocenta dar in acelasi timp poate fi o monstruozitate.
RăspundețiȘtergereda deci atentie pe unde mergem ca sa stim cat suntem sau nu nevoiti sa mintim:)
RăspundețiȘtergereIubirea necondiţionată are cele mai mari şanse de reuşită. Unii simt nevoia să mintă pentru a părea altceva decât ceea ce sunt. Eu scriu întotdeauna ce simt şi îi văd uneri pe unii cum mustăcesc de ciudă şi nu dau credit iubirii mele. Îi ignor, sunt fericită şi merg pe drumul meu.
RăspundețiȘtergereSeară faină!
@Geanina Codita are sanse de reusita daca este reciproca, in schimb daca nu este si doar unul iubeste pana la dumnezeu si inapoi si face tot ce este necesar pentru cealalta persoana, ajunge sa fie calcat in picioare. Dar atat timp cat esti fericita si iubirea iti este impartasita nu ai de ce sa dai atentie celor din jur, bine faci ca iti vezi de drumul tau. Oamenii sunt egoisti si atunci cand vad ca unul este fericit iar ei nu sunt, incearca sa te faca si pe tine nefericit.
RăspundețiȘtergereCan iubirea e, totul e perfect, cand nu, numeni nu-i perfect! :)
RăspundețiȘtergere