Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările

Viata este o lupta


Ostracizarea violentei si “generatia pepsi”

autor: FrontPress 15.08.2012
Suntem o generaţie dominată de frică. Ne este frică de viitor, de sărăcie, de incomoditate, de singurătate, de responsabilitate şi de iubire. Suntem atât de oripilaţi de lumea în care existăm încât renunţăm la propriile noastre vise de dragul obsedante idei de „a supravieţui cu orice preţ”. Mii de tineri cu vise, cu talente nevalorificate îmbrăţişează profesii pe care le dispreţuiesc de dragul „unei bucăţi de pâine”, pentru a trăi, în cele din urmă, în obscuritate, în pesimism şi regrete, undeva pe la periferiile Sistemului, mulţumiţi că pot rumega în linişte şi comoditate hamburgeri cu cola. Ne simţim atât de mici şi bătrâni, încât nu mai răspundem instinctelor fireşti ale tinereţii de a chema lumea la duel.
Ne bucurăm că avem o tehnologie, care a devenit banală pentru noi, dar care ar fi şocat generaţiile anterioare. În acelaşi timp, suntem şocaţi că ceea ce era banal pentru generaţiile anterioare (hrană, apă, locuinţe, naşterea de copii) reprezintă astăzi un lux pentru noi. Ne întrebăm atunci, care a fost, de fapt, rostul acestei „mişcări înainte”, de eliberare a omului de mediul firesc al existenţei şi plasarea lui în „zona comodităţii”?
Societatea progresistă şi matriarhală încearcă tot mai mult să ne lipsească de orice ar produce discomfort şi durere – senzaţii care menţin conştiinţa propriei existenţe şi autonomia personalităţii. Mamele tind tot mai mult să aleagă naştere fără durere, copiilor li se crează tot mai mult un spaţiu în care ar fi lipsiţi de traume psihice şi fizice, care sunt absolut necesare pentru o formare normală a psihicului unui bărbat sau femei. Orice ar simboliza violenţa, discriminare şi virilitatea este ostracizat şi marginalizat. Omul este relaxat, dizolvat, este lipsit de acea energie creatoare care îi oferă o individualitate. Sloganul hippioţilor americani ameţiţi de băutură şi marijuana: „make love, no war” – defineşte perfect acest curent pacifist de imbecializare în masă, care s-a înrădăcinat puternic în mentalul colectiv postmodern.
Violenţa, ca factor care a creat istorie, este scoasă din societate. În acest fel, însăşi societatea se autoexclude din istorie. Se fie acest sfârşit al istoriei prezis de Fukuyama? Nu exclud. Unii pseudospecialişti ajung să fie chiar revoltaţi de conţinutul manualelor şcolare de istorie, care ar avea cică „prea mult violenţă”. Asta este istoria, domnilor! Fără războaie de dragul femeilor, de dragul teritoriilor, de dragul credinţei oamenii ar fi o turmă de vite rumegătoare (sau fumătoare) de iarbă, care vin din nicăieri şi pleacă spre nicăieri.
Alţii sunt revoltaţi că băieţii sunt crescuţi cu arme de plastic, cu poveşti care conţin mesaje violente („fascistul” şi „teroristul” Făt-Frumos omoară balaurul, iar Ileana Cosânzează este mereu captivă undeva – „ce sexism”!). Firesc, nimeni din aşa-numiţii intelectuali, din aşa-numita societatea civilă nu vor îndrăzni să-şi ridice glasul în apărarea „violenţei” ca fenomen socio-cultural fără a risca să fie etichetat drept „fascist”. În acelaşi timp, are loc un fenomen absolut suicidal: este exclusă acea energie care constituie nucleul civilizaţiei umane, fără de care încetează a mai fi „civilizaţie” şi chiar „umană”. Umanul este înlocuit cu un „umanism” butaforic, cu un simulacru, care pretinde a fi „mai uman decât omul”. Doamne, ce neghiobie!
Din aplicarea acestei matrice, care distruge organicitatea unui popor şi lipseşte generaţiile de energiile creatoare, a rezultat generaţia noastră – nişte pui dezorientaţi şi speriaţi, care se află mereu în căutarea unui loc sub soare sub patronajul unui „nene generos”, care ar oferi stabilitate şi invizibilitate, pe măsura posibilităţilor. O generaţie care nu mai crează nimic, ci încearcă să profite din plin din ceea ce s-a creat până la ei, pentru că actul creator cere jertfă – iar spiritul de jertfă, din păcate, este străin tinerilor noştri. De Octavian Racu
P.S: Unul din filmele care tratează aceeaşi problemă:
 

Viata ..din belsug

Am inceput sa scriu aceste ganduri,gandindu-ma la tine.L-ai descoperit pe Dumnezeu, ai devenit copil al Lui, traiesti ca si crestin, dar...simti ca viata cu El trebuie sa fie mai mult decat atat...Viata impreuna cu Creatorul universului, viata pe care o ai din El si prin El, nu se poate sa se rezume la ceea ce ai tu acum.

Si eu am simtit la fel, L-am intrebat si mi-a raspuns.Si astfel, am inceput o calatorie nemaipomenita, in care El mi-a dezvaluit pas cu pas, ceea ce a facut pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine nu numai pentru viata viitoare, ci pentru aceasta, pe care o traiesc pe pamant.Si aceasta calatorie cred ca nu se va termina decat atunci vom fi de fata, El si eu....

Mi-a spus "Eu sunt Pastorul cel Bun si am venit ca oile Mele sa aiba viata din belsug!"

"Doamne, dar ce inseamna viata din belsug?"

"Viata din belsug este o viata pe care nu o meritai, dar Eu am platit pretul ca tu sa o primesti fara plata, in dar, prin Mine.Viata din belsug este viata Mea, ca si Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ti-am dat-o sa o traiesti in Mine. Eu am devenit o vita in care tu esti o mladita ce traieste si rodeste datorita radacinilor Mele.Am sa-ti spun o istorioara care sa ilustreze acest lucru.
Un om sarac a muncit ani de-a randul pentru a strange bani sa-si cumpere un bilet pe vapor, sa treaca oceanul, pentru a ajunge in tara in care s-a nascut.A cumparat biletul si a plecat in calatoria care avea sa dureze trei saptamani.Avea in traista hrana pentru drum:pesmeti, branza si apa.In fiecare zi a calatoriei, la ora mesei, toata lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aseza intr-un colt si manca din ceea ce avea in traista.Asa au trecut vreo 20 de zile. In ultima zi a calatoriei, nu a mai putut de pofta din cauza mirosului imbietor ce venea de la bucatarie si a intrebat un marinar.
-"spune-mi, cam cat ar putea costa o portie de ciorba?"
-"pai, ai bilet?"
-"bineinteles."
-"mancarea, cat si toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse in pretul biletului."

La cruce, Isus a platit in intregime biletul tau.Dar, daca nu stii acest lucru, vei trai o viata limitata, mancand mereu din ceea ce ai in propria traista."

As vrea sa descoperim impreuna ceea ce este inclus in biletul pe care Isus l-a platit pentru mine, pentru tine...sa pornim impreuna in aceasta minunata aventura a cunoasterii.

Cu berea-n traista...

Il stim cu totii. Este nenea ala care se scoala in fiecare zi, dis de dimineata, se imbraca cu hainele lui deloc noi si deloc la moda, isi ia traista la spinare si pleaca spre gara. Se duce sa prinda trenul spre oras, trenul spre locul de munca. Il prinde, se gaseste cu ceilalti barbati care au ca destinatie tot locul de munca. Se intalneste cu ei, schimba doua trei cuvinte pana ce vine trenul, iar cand acesta vine, ei tot continua sa schimbe cuvinte pana ce ajung la destinatie. Se duce omul nostru la munca, isi face treaba asa cum stie, pana ce vine pauza de masa. Atunci mananca ceea ce are prin traista, daca si-a luat ceva. Mananca, se intoarce la lucru pana ce vine ora de plecat acasa. Pleaca spre gara, dar in drum, opreste la carciuma din gara sa-si cumpere un bidon de bere pe care si-l baga in traista. Se urca in tren, iar in drum, soarbe din cand cate o gura din bidonu' de bere...

Si te intreb: L-ai lasa fara bidonu' de bere? L-ai priva de lucrul asta pe omul care zi de zi, se scoala si se duce sa munceasca pe branci pentru un ban cinstit? Eu nu.

Evoluam, dar...




Mi-a amintit, citind pe un nene pe care il vizitez destul de des de faptu' ca-i spuneam matusa-mii, intr-o convorbire telefonica pe care o avuram acum 3 zile, ca evolutia ne strica. Iara femeia imi dadea si dreptate. Motiv pentru care, am ajuns sa-i invidiez pe aia din America de Nord, numiti amish. Ei au spus "nu!" evolutiei din ultimii 150 de ani si bine au facut (nu chiar, dar tras de par merge). Totul s-a petrecut prea repede pentru noi si s-a ajuns la un mare rahat. Nu mai stim efectiv cum s-o scoatem la lumina. Internetul, in decurs de numai 20 de ani ne-a transormat in niste sclavi... dar nici pana acum, nu-l intelegem cu desavarsire. Totul evolueaza pe langa noi inainte ca noi sa reusim sa intelegem ce-a fost, ce este si ce va fi.

Abia ii cumpara mamica lu' Gigel un telefon de ultima generatie, pentru ca peste o luna, ala va fi deja vechi si cu functii mai putine decat noul model. Stateam zilele trecute, asteptand ca nea Ion sa repare ce i se stricase la escavator si ma uitam la manusile de cauciuc pe care le aveam in mana. Nu m-am dus cu gandul decat la faptul ca evolutia ne-a transformat pe toti in niste fandositi si niste ipocriti. Nu puteam sa lucrez fara manusile alea pentru ca ma murdaream pe maini si pentru ca faceam 2, 3 mici basici in palma. Dar bunica-miu oare cum si-a facut casa acum zeci de ani? Bunica-su oare cum isi lucra ogoarele acum si mai multi zeci de ani?

A nu se intelege ca eu spun "nu!" evolutiei.

Dor nebun de viață

Motto: Nu contează să adaugi ani vieții tale, ci să adaugi viață anilor tăi

Zilele trecute, Tasha vorbea despre dorul de viață, invitându-ne să scriem și noi, la rândul nostru, despre dorul nostru de viață.

Că suntem cu toții vii e un adevăr de necontestat. Respirăm, clipim, toate procesele biologice, chimice, fizice, mecanice din noi merg ca pe roate, deci, nimic nu poate contesta faptul că, din punct de vedere biologic, mai ales, suntem VII.

Atunci, de ce ne-ar fi dor de viață, când ne definim noi înșine ca fiind ființe vii?

Pentru că sunt momente în care mulți dintre noi uităm că/să trăim. Au fost momente în viața mea, de pildă, în care mi s-a întâmplat să mă las dusă de val și să trăiesc anost, fără culoare și fără arome. Însă, de când am conștientizat că viața e un lucru minunat, că eu sunt eroina filmului meu, am început să gust viața din plin.

Am început prin a construi propriile momente frumoase, neașteptând să apară ocazii de care să mă folosesc pentru a trăi la cote maxime.

Am început să profit de orice ocazie pentru a mă simți bine alături de familie, prieteni, dar, mai ales, alături de mine.

Am început să fiu reflectivă, să nu las viața să treacă pe lângă mine fără să mă gândesc intens la tot ceea ce mi se întâmplă.

Am înțeles, mai întâi de toate, că viața e un dar Dumnezeiesc și că ar fi chiar păcat să o las să treacă pe lângă mine fără să mă înfrupt din ea.

Am renunțat să fac tuturor pe plac, am învățat să fiu selectivă și să fac doar ceea ce consider eu că este bine și oportun. Am învățat, de asemenea, să fiu bună și generoasă cu cine merită, dar necruțătoare cu cei care sunt ipocriți (din păcate, există și așa ceva, iar pe mine nu mă poate obliga nimeni să îi tolerez).

Au existat în viața mea momente fel de fel, frumoase, splendide, amare, întunecate, cu zâmbete, cu lacrimi, de extaz sau de frică intensă. Am fost tentată multă vreme să șterg cu buretele amintirile urâte, dorind să anulez din trecutul meu momentele în care nu am fost fericită. Însă am conștientizat că și acelea au adus culoare și savoare vieții mele. Până la urmă, negrul, griul, maroul, amăreala, iuțeala, sunt și ele tot culori și savori, nu? În plus, tocmai aceste momente au făcut ca maturizarea să aibă loc, iar eu să CRESC.



Am învățat, de asemenea, că viața are bucurii fel de fel, plecând de la marile bucurii (reușita la un examen, de pildă) și ajungând la bucuria savurării unei înghețate de vanilie. Nu mai las să treacă niciun lucru pe lângă mine fără să îl transform măcar într-o mică bucurie. Oricum, am constatat că bucuriile mici și dese sunt cheia vieții fericite.

Și, nu în ultimul rând, am învățat să machiez viața cu un zâmbet permanent, dându-mi seama că zâmbetul și voia bună atrag ca un magnet oamenii, ocaziile care nu trebuie scăpate, evenimente plăcute. Pentru că, în viață, legea atracției este alta: pozitivul atrage mereu pozitivul, iar negativul mereu negativul.

Așadar, dorul meu de viață se măsoară în viteza cu care pofta de viață îmi aleargă prin vene, în cantitatea de entuziasm pe care îl aduc în ceea ce fac și, mai presus de toate, în tonele de dragoste pe care le depun în relațiile pe care le leg cu oamenii.

CINE MERITA SA TRAIASCA?


IUBIREA DE ANIMALE - INCOTRO?
V-ati intrebat vreodata cum functioneaza iubirea umana in raport cu cea universala in ceea ce priveste chestiunea iubirii de animale? Auzi astazi pana la saturatie, din toate partile, ca "Dumnezeu este iubire". Si mai auzi uneori din partea unor oameni si chestiunea acesta: "fie ca toate fiintele din Univers sa fie fericite"! Daca ar fi sa alegem dintre fiinte doar animalele, ati putea fi de acord cu sintagma "fie ca toate animalele din Univers sa fie fericite!" ca un corolar al celei de sus,  sau ar fi mai corect sa zicem: "fie ca numai animalele de companie ale omului sa fie fericite!" ? Cum credeti ca ar fi mai corect?


Iubiti furnicile? Dar limbricii si tenia? Iubiti cainii? Porcul si rechinul, nu-i asa ca sunt simpatici, dragalasi si trebuie protejati? Ce facem cu iubirea pe care o manifestam sau nu fata de animale: le iubim pe toate deopotriva sau numai pe acelea care ni se par noua mai simpatice? Toata suflarea din Univers in principiu ar avea dreptul la viata. De ce sa luam apararea doar a unora dintre ele? Exista yoghini care isi ung picioarele cu miere ca sa hraneasca furnicile, anumiti budisti se uita foarte atent pe unde pasesc, ca sa nu calce pe furnici.


SCURT PROCES DE CONSTIINTA
Asociatiile pentru protectia animalelor sunt foarte selective in protectia lor si de aceea fariseismul lor ma deranjeaza... Dupa teoria lor, numai unele animale ar avea dreptul la viata, numai unele trebuie sa traiasca, de celelalte ar trebui  sa se aleaga praful. Credeti ca ei, aparatorii drepturilor animalelor, nu se bucura de cate o ciozvarta de  miel la gratar, sau de un somon fume? Nu executa ei oare fiinte vii, atunci cand fierb ouale? Credeti voi ca iubitorii de animale cand se duc la veterinar, nu provoaca adevarate genocide cu ploshnitzele, teniile si limbricii preferatilor lor? Va dati seama ce strigate de disperare se revarsa in Univers cand puii de capushe mor in chinuri groaznice si realizati cum mamele lor asista agonizand neputincioase si neputincioase la agonia propriilor progenituri! Realizeaza ei, dragii de iubitori de animale, ce grozavie inseamna deratizarea si dezinsectia?  Isi imagineaza ei cate miliarde de suflete se distrug imprastiind pesticide pe ogoare? Au vreo clipa in minte cata viata se smulge din mari si oceane si aterizeaza in farfuriile lor, cate miliarde de suflete trec pe sub cutitele macelarilor si cate alte miliarde ajung in oala, uneori de vii? Da' la suferinta lor nu va ganditi dragi iubitori de animale! Numai la catei si pisicute?

Desigur ca v-am supus unei tirade de intrebari mai mult sau mai putin retorice.Foarte putini oameni judeca lucrurile in acest fel si se si comporta in consecinta. Credeti ca sunt smintiti? Omul a ajuns sau a fost pus, nu stie exact, in varful lantului trofic. El, omul, in nesabuinta lui socoteste ca are drept de viata si de moarte asupra oricarei alte fiinte vii de pe aceasta planeta si se considera indreptatit sa hotarasca cine trebuie si cine nu trebuie sa traiasca. Si mie imi plac cainii si pisicile mai mult decat  celelalte animale, dar ca sa mentinem un echilibru in acceptarea iubirii selective doar a anumitor specii, trebuie sa va marturisesc ca si mai mult imi pasa de victimele cutremurului din Haiti.

Zbor intre viata si moarte


Un fulg de nea imi atinge obrazul stang...A disparut intr-o secunda.S-a topit,la fel ca gandurile mele in miez de noapte.Nu am aer...ma sufoc incet,incet.
Trag aer in piept si parca toata viata mea e risipita in 7 carari.Inspir puternic toate sperantele mele,gandurile,dorintele si expir amintirile.Nu le mai vreau.Nu mai am resurse...cu un ultim efort sorb ultima picatura a vietii.
Am cazut jos.Vad ca prin ceata chipurile celor dragi schimonosite de durere.Ma vor inapoi,dar eu nu-i vreau.Mi-e bine aici,plutind pe un nor pufos,eliberata de ganduri si amintiri.Sunt doar eu cu mine insumi deasupra tuturor,fara griji,fara temeri,fara durere.
Au..o palma m-a readus la realitate.Abia constientizez ce se intampla,cand simt asprimea unei noi palme.M-am trezit.Totul a revenit la normal.

Vreau un loc numai al meu in mintea ta,nu doar amintiri.Ma multumesc cu gandurile tale,inima ta e prea obosita ca sa mai poata iubi.A mea nu mai bate demult pentru nimeni,oscileaza.Se topeste ca fulgul de nea.


Label Links

Auto (23) Bucatarie (23) Calatorii (12) Filme (41) Filme Online (32) Interesante (35) Spiritualitate (11) arta (41) bancuri (168) carte (31) craciun (33) credinta (54) dezvoltare personala (12) divertisment (45) ganduri (53) jurnal (141) poezie (73) religie (28)