Se afișează postările cu eticheta Poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezii. Afișați toate postările

Ion Pribeagu(1887-1971) Poezii impertinente





De unde aţi cumpărat?

Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Şi un domn – să-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei metri
Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ

Şi cum trecea prin filieră
Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nări, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleargă iute după Toma
Şi-l opreşte:

- Scuzaţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, de unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?

poezie de Ion Pribeagu

Banul



Traim intr-o lume in care exista un singur zeu: banul
Si-i greu sa ramai constant, neatins si sa te multumesti cu mila Lui Dumnezeu!
Parinti batrani si-au vandut sufletul pe la schituri
Mamele isi vand copiii la chiaburi...

Visam bunastare, uitand esentialul
De ce ne-am nascut? Si care ne e hramul?
Ne vindem si fratii, ne vindem parintii
La fel ca si iuda, iubim doar argintii!

O lume pentru bani
Mult prea nebuna
Ce lasa dureri
Fara numar in urma.

(Dumitru S - 15 septembrie 2012 23:12)

Poezii de 1 decembrie

Mai avem 2 zile pana in data de 1 Decembrie, tocmai de aceea iata cateva poezii pentru cei care sarbatoresc Ziua Nationala a Romaniei:

Poezia Rugaciune pentru 1 Decembrie
de Adrian Paunescu
Ne iartă, Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.


Poezie de 1 Decembrie

De ziua ta romane
Un tricolor te - n conjoara
Cu steagul nostru
Ne mandrim cu :
"Galben" aurul stramosilor
Si euro urmasilor
"Rosu" sangele stramosilor
Si cruzimea ucigasilor
"Albastru" apa stramosilor
Si berea urmasilor .


Poezia Hora unirii
de Vasile Alecsandri

Hai sa dam mana cu mana
Cei cu inima romana,
Sa-nvartim hora fratiei
Pe pamantul Romaniei!
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Intre noi sa nu mai fie decat flori si armonie!
Mai muntene, mai vecine
Vin sa te prinzi cu mine si la viata cu unire si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul nu-i putere
La nevoi si la durere
Unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste!
Amandoi suntem de-o mama
De-o faptura si de-o sama,
Ca doi brazi intr-o tulpina
Ca doi ochi intr-o lumina.
Amandoi avem un nume, Amandoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate, In noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Si sa vada sfantul soare intr-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe campia romaneasca!



Hai sa-ntindem hora mare

Hai sa-ntindem hora mare, mai aici si mai colea,
Mai aproape de hotare, ca sa trecem granita.
Mai aproape de hotare, pana-n Basarabia.

Noi suntem ai Romaniei, noi suntem si frati uniti,
Si pe camp de batalie vom lupta nebiruiti.

Nu ne-spaimanteaza moartea, noi suntem nemuritori,
Moartea-i sfanta daca soarta, ne va-ncorona cu flori.

Pentru un picurel de sange, nu ne vom inspaimanta,
Fratii nostrii ne vor plange, tara nu ne va uita.

Asa este tot romanul, de cand este pe pamant,
A luptat pentru dreptate si pentru pamantul sfant.
A luptat pentru unire si pentru pamantul sfant.
Nicolae Furdui Iancu - Hai Sa-ntindem Hora Mare




Poezii de 1 Decembrie

Poezii de iarna pentru copii

Pentru a ramane in tema cu ultima mea postare Poezii de 1 Decembrie, Iata si 10 poezii de iarna pentru copii, dar nu numai, in randurile de mai jos:




Poezii de iarna pentru copii - Tablou de iarna
de George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghetată...



Poezii de iarna pentru copii - Noapte de iarna
de George Toparceanu

Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi…

***

Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit…
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, -
Pare-nduioşat acum…
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică… pomi în floare…
O fereastră luminată…
Streşini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
“Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.




Poezii de iarna pentru copii - Poveste de omat
de Otilia Cazimir

Tu nu stii…
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,
Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit si nins,
Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel…

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,
Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica - nu mai este…



Poezii de iarna pentru copii - Vine, vine iarasi iarna
de Elena Farago

Vine,vine iarasi iarna,
Ninge-afara,ninge.
Multi copii afara sunt,
Lauda colinde.

Doar bunica sta in casa,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.



Poezii de iarna pentru copii - Iarna
de Nicolae Labis



Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.


Poezii de iarna pentru copii - Colindatorii
de George Cosbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.









Poezii de iarna pentru copii - Miezul iernii
de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!




Poezii de iarna pentru copii - Iarna
de Ion Luca Caragiale

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!


Poezii de iarna pentru copii - Meditaţie de iarnă
de Nichita Stănescu


Zidul cerului cenuşiu creştea
la capătul câmpiei îngheţate.
Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea
se cobora încet, cu mâinile-ncleştate,
făptura ce-am avut-o, timidă, străvezie
pe vremea când eram copil.

Cu scoici bătea peste câmpie
un vânt marin, vuind febril.
De ce-mi răsai, o, soare, de lagună,
cristalizându-mi sarea de demult,
ca să plutim pe ceruri, împreună,
şi-n amintire să te-ascult?!

A fost o vreme rece, înclinată,
cu ani înceţi, sporind tăcerea,
ce nu se mai sfârşeau odată
şi nu plecau spre nicăierea
Războiul înfigea-n câmpie
săgeata trupurilor rupte
şi tu priveai, copilărie,
moartea, cu clinuri nentrerupte.

De-aceea-mi întretai pe frunte
cu orizontul, dungi fugind
şi nu mai vreau să-ntorci spre mine
absurdul chip, plângând, rânjind.



Poezii de iarna pentru copii - IARNA
de Miclaus Andreea

Afara este ceata
Iar totul e pustiu
Pe jos este doar gheata
Geamul e argintiu.

In casa e caldura
Cu totii stam la foc
Zapada se scutura
Nu poate sta in loc.

Si ninge, ninge, ninge,
Zapada se aduna
Geamul nu-l pot atinge
Afara e furtuna.

E iarna grea dar totusi
Eu vreau sa ma distrez
Sa ies cu saniuta
Sau chiar sa patinez.

E frig, si vantul bate
Pe casa e-un morman;
O plapum-argintie
Ce cade-ntr-un troian.

Craciunul e a proape
Pe Mos il asteptam
Sa vina sa aseze
Cadouri pe sub pom.

Apoi urmeaza iara
Revelionul drag
Cand trecem inc-o data
Al anului nou prag.

Si-acum poezia-asta,
A iesit din lumea mea!!!

Se clatina plopi-n furtuna

Se clatina plopi-n furtuna
In trecerea anilor grei
Ramane-vor scanduri putrezite in urma
Sarmani, falnicii plopi, vai de ei...

C-odata cu timpul s-au dus generatii
De plopi: falnici, darzi, neclintiti
Nimeni nu-i stie, doar vantul
Si timpul hoinar si parsiv.

Istorii vremelnic trecute
Minuni si sperante aurii
Ramase azi toate in umbra
Nici plopii cei noi nu le stiu.

Ca falnica vreme-i minciuna
Si tot ce ofera e fals;
Infinite de veacuri? tarana!
Miliarde de plopi ingropati!.


(18 ianuarie 2011- 21:30)


Oglinda noastra cea de obste

Mai opriti-va din cale
Fratilor intru Hristos
Si uitati-va cu jale
La mormantul meu de jos.

Ca si voi am fost odata
Dornic pentru bunul trai
Iar acum in groapa... iata
Sant pamant si putregai.

Cel cu mintea ascutita
Capul meu cel rasfatat,
Azi ii harca scofalcita,
Pentru toti de speriat.

Iata unde-au fost sarmanii
Ochii mei iscoditori,
Azi in locul lor guzganii
S-au facut locuitori!

Unde-a fost odinioara
Limba mea cuvantareata,
Azi jivini otravitoare
Fara frica se rasfata!

Iar urechea mea si nasul
care ieri se desfatau,
Azi nici sunete placute,
Nici mirosuri nu mai au.

La picioare si la mana
Sant acum catuse noi
Si raman intepenite
Pan' la ziua cea de-apoi.

Sarguiti-va pe calea
Noului Ierusalim
Si atuncea iar cu totii
La un loc avem sa fim.

Despre multe ale vietii
Nu cunoastem ce va fi,
Dar necrutatoarea moarte
Stim precis ca va veni.

Astazi biata omenire
Dezmierdari si-a faurit
Ca sa nu-si aduc-aminte
Niciodata de sfarsit.

Nascocirile moderne
Fac pe omul trecator
Sa-si inchipuie ca este
Vesnic si nemuritor.

Radio canta, lumea joaca,
Tunul bubuie mereu
Si putini mai pot pricepe
Tainele Lui Dumnezeu.

Fratilor, sa nu va-nsele
Bunatatile desarte,
Fiti cu paza despre ele
Cugetand mereu la moarte!

Viata este ca si roua,
Ca un vis inselator,
Repede se ia perdeaua
Catre veacul viitor.

Nu uitati la rugaciune
Pe cei dusi de langa voi,
Ca si voi maine, poimane
Veti veni aici la noi!


(Autor - Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul - Nascut 23 iulie 1913 - Decedat 5 august 1960) Viata sa pe: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-tara-sfanta/sfantul-cuvios-ioan-iacob-la-neamt-hozevitul-82397.html

Scriu ce visez


Sunt un visator de felul meu
Iar cand visez...
O lacrima curge mereu
Si ma intristez...da'h ma intristez
Acum visez ca sunt intr-o ceainarie
Aa uite un tablou, un om c-o palarie
Si beau din ceasca de ceai, beau alene
Fara retineri, fara vlaga, doar placere
Sentimentele mele m-au posedat
Incerc sa scap, dar nu pot sa scap
Si ma las purtat, of am dureri de cap
Imi vin tot felul de imagini si vise in minte
Nimic altceva, nici sunet si nici cuvinte
Dar totusi am un creion, cateva servetele
Si ca un scriitor incep sa scriu visele mele
Si scriu...pe ele
Doar un colt de culoare in visul meu
Nu sunt gazda sunt prizioner, de durere gem
Ma tine nemiscat acest vis cu gheara lui
Prizioner in propriul vis si nu ii se intampla oricui
Numar stelele din cer, pana scap din acest vis greu
Nu mai sunt acel Beto, fericit care zambea mereu
Jignit, Jigojid, Julit, Jos fara puteri
Habarnic, Harait, Hartuit, stau de ieri
Si descantec acest vis decojit si...
Oh in sfarsit, m-am trezit...da m-am trezit
Internetul este cea mai mare biblioteca

Doar poetul intelege

Cand se lasa iar tacerea
Noptii lungi cu stele multe
Doar poetul intelege,
Ce sopteste adierea;


Iar cand susurul de ape
Se aude la izvoare,
Doar poetul intelege
Trista sa melodioara;


Si cand greierii cei strasnici
Canta in tril pe o papadie,
Doar poetul intelege,
Ca e multa nostalgie;


Iar pe lac cand zarva-i mare,
Si broscoi, dau tarcoale
La broscuta cea nurlie,
Doar poetul ii obsearva…


Si cand ploile se aduna
Impreuna cu furtuna,
Maturand copaci in cale,
La poet nu e tot una!


Multe sunt pe lumea asta,
Ce trec zilnic, nevazute,
Doar poetii le obsearva,
Si le scriu cu pasiune!


(creata in 4 august 2010 18:40)

Rasarituri si apusuri

Atatea rasarituri si apusuri,
Trecut-au in anii mei plini
Trecut-au fecioare in fuga,
N-am putut sa le opresc, sa le tin…

Doar seara cand mai vad galaxia
Cu a ochiului patima grea
Mi-aduc aminte de toate acestea
Si ma intreb: O fi oare viata mea?

Ca atatea rasarituri si apusuri,
Trecut-au in anii mei plini,
Trecut-au himere in fuga,
La ce bun, sa le opresc, sa le tin?

(creata in 4 august 2010 14:50) 



Cautandu-ma

E noapte şi frig.
El merge pe Magheru şi mă caută în toate femeile libere.
Fiecare chip răsucit lent către el
Îl sperie şi grăbeşte pasul.
-Te-am pierdut! De ce m-ai lăsat să te pierd?
Îl privesc din înalt şi-i spun:
-Vei găsi ce cauţi, nu te teme.
Poate nu aici, nu acum, dar vei primi dragostea ce-o meriţi
Şi bucuria ce-o căutai cândva cu atâta disperare la mine.
Închid ochii şi-l mângâi
Pentru ultima oară,
Dar ca prima dată.

Graficul iubirii

Imprimanta scanează un grafic.
E tare ciudat şi variat.
Suuus, jos, sus , mediu, jos brusc.
Iubirea este o valoare?
În ce se măsoară?
Sărutări pe minut... sau poate mângâieri cu drag.
De ce nu îmbrăţiţări pătimaşe sau clipe de neuitat?
Zâmbete, voie bună, iubire pătimaşă,
Cuvinte de iubire scrise pe post-it-ul lipit pe frigider,
Sau conturul buzelor lăsate pe oglinda din baie.
Nu contează...
Iubirea să dăinuie veşnic şi să i se închine poeme
Şi să bem şampanie în cinstea ei, zi de zi.

Gândul

Gândul pleacă vagabond spre nicăieri.
Îl rog să se întoarcă.
Mi-e teamă de singurătate,
Şi de penibilitate.
Cum să rămân fără gânduri?
El nu vrea cu niciun chip.
Spune că s-a săturat până peste cap de sufletul meu trist.
Îi promit că iau antidepresive
Şi voi fi veselă
Şi blândă şi înţelegătoare.
Se întoarce pe jumătate,
Mă priveşte ştrengar,
Îşi aruncă fularul pe umăr
Şi pleacă hoinar.

Poezii de suflet

Declin de Agatha Vasiliu- Bacovia


Într-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...

Privind decorul trist şi rece,
Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...

Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...

Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte?

Ori poate sufletul ce port!


Primăvară de Claudia Millian Minulescu


Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.


Toamnă


Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

O viata am trait mancand fasole

  • De sapte ani traiesc cu ea, mancand fasole
  • Si am slabit , mancand fasole
  • Ca o fasole
  • Chiar si bunicii mei mancau fasole
  • Si au trait, mancand fasole 
  • Cat o fasole
  • In pantece cat am fost stat, tot miroseam fasole
  • Si m-am nascut si eu, dintr-o "fasole"
  • Ca o fasole
  • Prin scoala cat am fost stat, mancand fasole
  • Profesorii ma invatau, vorbind despre fasole
  • Cei aia o fasole
  • Si la intrebarile ce le primeam, despre fasole
  • In banca ramaneam, visand fasole
  • Ca o fasole
  • Si cu prietenii cand ma-ntalneam, mancand fasole
  • Adeseori noi ne bateam, pentru-o fasole
  • tot cu fasole
  • Si in armata cat am fost, mancand fasole
  • Chiar generalul ne vorbea, mancand fasole
  • Tot de fasole
  • Si prin transee  cand umblam, mancand fasole
  • Pe inamici ii bombardam, mancand fasole
  • Tot cu fasole
  • Din vise ma trezesc adeseori, mancand fasole
  • Si ca sa scap de gandul de fasole
  • Mananc fasole
  • Sotia ma imbie cu fasole
  • dar eu ma manii pe fasole 
  • Si manc fasole
  • Si intr-o buna zi, mancand fasole
  • O sa ajung inmormantat printre fasole
  • De-atata fasolei 
  • De treaba mijlocie n-ai sa scapi, mancand fasole
  • Dar o sa te creada toti ceilalti (de efectul de fasole)
  • Daca le zici "Poi am mancat fasole"

Romanţă pentru monsieur

O femeie dodoloaţă
Mi-a spus verde azi în faţă
Ruşine, monsieur drag
Fiindcă te-ai oprit în prag.
Nu vrei astăzi să petreci
Şi nici pragul să mi-l treci,
Îmi spuneai că nu îţi vine
Să te-atingi cumva de mine,
Că am mâna de tirană
Şi piciorul de grăsană,


Că am ochii-ncercănaţi,
Obrajii sunt prea-ncărcaţi
De farduri şi de o  cremă
Ce te-a băgat în dilemă,
Că am buzele subţiri,
Că-s prea rea şi nu te miri,
Că ziua cotcodăcesc
Mai mult decât e firesc,
Că am spatele curbat,
Fund turtit şi prea bombat,
Paranteză la palpare
Şi pădure pe picioare,
Că am degetele strâmbe,
Mintea coaptă-n microunde,
Că ai vrea să-mi spui mai multe,
Dar nu-ţi pierzi timpul cu slute.
Eu nu-s slută, dodoloaţă,
N-am să-mi pun la gură clanţă,
Dar îţi torn în creier ştire
Sunt slăbuţă-n devenire.

Nonculoare


palma mea primeşte albul
reflectat difuz de imagini pure
iar degetul respinge tot ce este negru 
şi vrea să absoarbă tot ce-i viu în mine
privesc şi simt cum mi-e retina invadată 
în mod sensibil şi diferit de curcubeu
odihna cere negru doar pe ceva fragil
e gândul meu ce-n formă de alb se înfăşoară
şi-ncearcă să păstreze calmul şi liniştea interioară
mi-e trupul ca un fluviu de alb şi negru plin
şi delicat cu-o mână îl şiroieşti spre matcă
în chip de evantai şi dragoste nebună...


Copil fiind

              Copil fiind la tatal meu
              Cand vara se lasa caldura
              Mergeam cu gasca la parau
              Si ne scaldam, razand intruna

              Si seara cand se racorea
              Ne adunam toti dupa masa
              Si ne jucam de-ascunselea
              Asa cum tata ne invatase...

              Apoi cand noaptea se facea
              Mergeam cu totii la culcare
              Si un brat al mamei ma prindea
              Si ma intreba: Te-ai inchinat oare?

              Eu o minteam ca un copil
              Rapus de ziua cea de vara
              Dar mama biata intelegea
              Si in locu meu se inchina iara...

              O anii mei cum au trecut
              Copilaria mea intreaga
              S-a dus si nu va mai veni
              Si timpul asta tot alearga.

         (autor omul de pestrada 5 februarie 2010 21:40)

Treptele vieţii...

Din lut şi scrum am renăscut, însă acum mi-e sete,
Aş vrea să mă revărs într-ale apei plete,
Să urc cu dor un drum cu şapte trepte,
Ce mi-l sădeşte apa-n gând dorind să mă răsfeţe.
Urc prima treaptă, primul pas , cu toată veselia
Ridic un ochi, îl pun pe cer şi scriu COPILĂRIA.
Cu celălalt urc  tot mai sus, pe treaptă, cu decenţă
E mult mister, îmi place aici, salut ADOLESCENŢĂ!
A treia treaptă mă aşteaptă, îi simt intensitatea,
Fii drept, îmi spune acum treapta, eu sunt MATURITATEA.
Bătrân de sunt, eu tot mai urc o treaptă, şi încă una,
Cu  un picior pe treapta cinci, ating ÎNŢELEPCIUNEA.
Mai am doar două de urcat şi beau din APA VIEŢII,
Regrete n-am şi am să urc, ţinându-mă de zidul tinereţii.
Un zid de flori, mult verde-am pus, iubire şi speranţă,
Din lut şi scrum am renăscut, mă reîntorc la VIAŢĂ.

Geanina Codita

M-ai învăţat, te-am învăţat...

M-ai învăţat să-mi ţin în frâu durerea,
M-ai învăţat să-mi spun cinstit părerea,
M-ai învăţat tot tu ce e iubirea,
M-ai învăţat cu un sărut ce-i fericirea.

Te-am învăţat cum este să n-ai teamă,
Te-am învăţat să nu iei relele în seamă,
Te-am învăţat tot eu ce e fiorul,
Te-am învăţat cum să îţi alini dorul.

 Am învăţat şi numai împreună,
Să fim doar o fiinţă ţinându-ne de mână,
Am învăţat doar unul de la altul,
Cum să-nfruntăm trecutul şi înaltul.

M-ai învăţat c-o strângere de mână,
Alungă în neant orice furtună,
M-ai învăţat că orice zâmbet oferit,
Redă speranţa în suflet rătăcit.

Te-am învăţat să cânţi  când îţi e greu,
Te-am învăţat să râzi cu sufletul mereu,
Te-am învăţat să uiţi mâhnirea din trecut,
Te-am învăţat s-alini gândul tăcut.

M-ai învăţat să am încredere în noi,
Te-am învăţat să mă iubeşti prin ploi,
Am învăţat să fim uniţi când răul ne atinge,
Am învăţat doar  împreună că dragostea învinge.

Te-am învăţat să râzi când altul te loveşte,
M-ai învăţat să fiu precum bobocul ce-nfloreşte,
Am învăţat să fim copii când viaţa ne permite,
Am învăţat doar împreună secretul vieţii împlinite.

M-ai învăţat să conturez  în versuri gânduri albe,
Te-am învăţat că gelozia sufletul ţi-l arde,
Am învăţat să fim nebuni în lumea asta bună,
Am învăţat că noi suntem reali doar împreună.

Am învăţat să bem şi miere, şi venin,
Am învăţat s-avem în suflet doar senin,
Şi eu, şi tu, din toate am învăţat,
Să nu uităm nicicând de unde am plecat.
 
Am învăţat  tot ce mi-ai dăruit,
Ai învăţat tot ce  ţi-am oferit,
Iar dacă toate acestea fost-au învăţate,
Iubirea noastră sigur va merge mai departe.

Geanina Codita

Noi doi...

Privim către niciunde,
Simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri
Ni se citeşte în priviri.
În dreapa ta e verde,
În stânga mea, tot verde
În faţă marea lină
Cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici
Suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea
Pe banca mea, pe banca ta...
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.
Şi fruntea ta o sprijină pe-a mea,
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.
O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde desi eu sunt aici
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi firul ierbi-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece...