Se afișează postările cu eticheta moarte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moarte. Afișați toate postările

Ce faci ?


Cand iti este omorat copilul, ce faci?

autor: FrontPress 07.08.2012

Aceasta este o intrebare, pe care marea majoritate dintre noi nici nu si-o pun. Nici nu ar avea de ce. Se presupune ca traim intr-un stat de drept, in care viata ne este protejata. Dar, cum credeti ca este aparata viata unui cetatean american de catre propriul guvern? Marea majoritate ar spune ca foarte bine. Cu totii cunoastem secventele din filmele hollywoodiene in care actorul isi flutura pasaporul spunand ca este cetatean american si ca are drepturi. Aceste drepuri pot fi insa uneori suspendate.
Acesta este cazul lui Abdulrahman Al-awlaki. Un pusti de 16 ani. Un cetatean american, fiu al unui alt cetatean american, suspectat de a fi membru al himerei Al-Quaeda.
Pustiul a fost omorat, in timp ce lua masa cu verii sai, in Yemen, ca urmare al unui atac cu o drona. De obicei nimeni nu afla despre nenumaratele asasinate CIA din Pakistan, Afganistan, Yemen, Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudita. Sunt oameni care mor si nu exista nici un for la care sa te poti plange. Pur si simplu fratele, parintele, sora, fiul, fiica inceteaza sa mai existe. Punct!
Bunicul pustiului, fost ministru yemenit al agricurlturii, si-a exprimat in mod repetat, si pe buna dreptate indignarea legata de faptul ca SUA incearca creionarea unui portret de terorist acestui pusti de numai 16 ani.
Dar sunt si aspecte legale, care apar in accest context: un cetatean american este ucis de catre guvernul american intr-o tara cu care SUA nu se afla in razboi. Cum poate fi justificata aceasta situatie? Oare in care capitol al democratiei se inscrie aceasta fapta?
Autoritatile americane tac si asteapta ca linistea sa se astearna asupra acestui incident, iar copilul sa ramana doar un alt mort intr-un razboi mult prea indelungat si al carui sfarsit nu poate fi prevazut.
Un lucru este cert: Premiul Nobel pentru Pace primit de catre Obama pluteste in sangele sutelor de oameni morti, nevinovati! De pe Agonia Natiunii

UN VECHI CUVANTATOR

UN VECHI CUVANTATOR

MULTI AU RESPINS ADEVARUL STRICACIUNII TOTALE A OMULUI CA PE O IDEE INVECHITA.OAMENILOR NU LI SE SPUNE DESCHIS CA SUNT PACATOSI VINOVATI INAINTEA UNUI DUMNEZEU SFANT . FELUL DE A PREDICA A CELOR DINAINTEA NOASTRA - CARE SUBLINIAU MEREU ADEVARUL ACESTA - ESTE VAZUT CA O RELICVA A TIMPURILOR TRECUTE .TOTUSI ESTE UN PREDICATOR CARE A RAMAS DIN SCOALA CEA VECHESI EL VORBESTE SI AZI LA FEL DE CLAR CA ALTADATA. EL NU ESTE POPULAR ,DESI ASCULLTATORII SAI SUNT DIN LUMEA INTRAGA SI MERGE PRIN ORICE LOC DE PE PAMANT SI VORBESTE IN ORICE LIMBA CARE EXISTA SUB SOARE.II VIZITEAZA PE SARACI ,SE DUCE SI LA CEI BOGATI SI PREDICA OAMENILOR DIN TOATE RELIGIILE PAMANTULUI,CAT SI CELOR FARA RELIGIE, IAT SUBIECTUL PREDICII LUI ESTE TOTDEAUNA ACELASI .
ESTE UN CUVANTATOR PLIN DE PUTERE- DESORI STARNESTE SIMTURI PE CARE NICI UN PREDICATOR NU LE-AR PUTEA SCOATE LA IVEALA SI ADUCE LACRIMI IN OCHII CELOR CARE DE OBICEI NU PLANG. EL SE ADRESEAZA CONSTIINTEI SI INIMII . ARGUMENTELE LUI NU POT FII COMBATUTE DE NIMENI SI NU ESTE INIMA CARE SA NU FII FOST MISCATA DE PUTEREA CUVANTULUI LUI. MULTI OAMENI IL URASC, MULTI ISI PIERD INIMA IN PREZENTA LUI, DAR , INTR-UN FEL SAU ALTUL, EL FACE CA FIECARE SA-L AUDA . EL NU ESTE DELICAT, NICI POLITICOS. INTR-ADEVAR ,EL INTRERUPE DESEORI ARANJAMENTELE OAMENILOR SI LE OFILESTE BUCURIILE VIETII.INTRA NEPOFTIT SI IN PRAVALII, SI IN FABRICI ; APARE IN MIJLOCUL CELOR CARE SE SOCOTESC A FII CEVA ,SI ASTA LA TIMPUL CEL MAI NEPOTRIVIT . NUMELE LUI ESTE -MOARTEA -
NU POTI LUA UN ZIAR FARA SA DESCOPERI O MENTIUNE CU PRIVIRE LA ACEST VECHI CUVANTATOR. FIECARE PIATRA DE MORMANT II SERVESTE CA LOC DE UNDE PREDICA.DESEORI II POTI VEDEA PE ASCULTATORII LUI VENIND SI PLECAND DE LA LOCUL DE INMORMANTARE. MOARTEA NEASSTEPTATA A UNUI VECIN, PLECAREA CARE TE INTRISTEAZA ATAT DE MULT A UNEI RUDE LA CARE AI TINUT, PIERDEREA UNUI PRIETEN BUN, GOLUL DE NEDESCRIS PE CARE L-A LASAT IN URMA MOARTEA PARTENERULUI IUBIT SAU FAPTUL CA AI PIERDUT COPILASUL PE CARE IL IDOLATRIZAI - TOATE ASTEA AU FOST CHEMARI PLINE DE PUTERE SI DE SERIOZITATE DIN PARTEA ACESTUI VECHI CUVANTATOR IN CURAND EL TE VA LUA SI PE TINE CA SUBIECT AL CUVANTARII LUI , SI, IN SUFERINTA ADUSA DE MOARTE IN MIJLOCUL FAMILIEI ,LANGA MORMANTUL TAU, EL VA VORBI ALTORA. DE ACEEA INIMA TA SA MULTUMEASCA LUI DUMNEZEU IN CLIPELE ACESTEA CA ESTI INCA PE PAMANTUL CELOR VII - CA N-AI MURIT PANA ACUM IN PACATELE TALE
POTI SA DISPRETUIESTI BIBLIA, SA RAZI DE INVATATURILE EI, POTI NESOCOTI INSTIINTARILE EI, POTI REFUZA SA TE GANDESTI LA MANTUITORUL DE CARE NE VORBESTE EA. POTI STA DEPARTE DE CEI CARE PREDICA EVANGHELIA,NU ESTI OBLIGAT SA MERGI LA BISERICA SI POTI OCOLI ADUNARILE CRESTINE. FACI CE VREI CU PLIANTELE SI MATERIALELE DE TIP CRESTIN PE CARE LE PRIMESTI.DAR CE O SA FACI CU VECHIUL CUVANTATOR DESPERE CARE AM VORBIT ?
CA OM CARE VEI MURI, GANDESTE-TE LA VIITORUL CARE-TI STA IN FATA. PUTINELE TALE ZILE VOR TRECE IN CURAND, PLACERILE TALE SE VOR SFARSI. SI DUPA TOATE , TREBUIE SA MORI "OAMENILOR LE ESTE DAT SA MOARA O SINGURA DATA, IAR DUPA ACEEA VINE JUDECATA "( EVREI 9:27 ) STAI PE LOC SI GANDESTE-TE LA LUCRUL ACELA. NU EXISTA OAREE O ANUMITA CAUZA A MORTII ? OARE NUMAI DIN INTAMPLARE TREBUIE CA OMUL, O FIINTA CU ATAEA CAPACITATI SI TALENTE, SA AIBA UN SFARSIT ATAT DE UMILITOR ? EXISTA DOAR UN RASPUNS LA ACESTE INTREBARI SI, ATAT TIMP CAT VECHIUL CUVANTATOR VA VENI MEREU LA UNUL SI LA ALTUL , EL VA CONTINUA SA NE SPUNA CARE ESTE CAUZA . IAT-O : "PRINTR-UN SINGUR OM PACATUL A INTRAT IN LUME , SI, PRIN PACAT, MOARTEA "( ROMANI 5:12 )
CADEREA OMULUI NU ESTE O SIMPLA DOGMA TEOLOGICA ,CI O REALITATE AMARA, DOVEDITA DE ISTORIA LUMII SI DE EXPERIENTELE NOASTRE PROPRII. PACATUL NU ESTE , IN MOD SIMPLU , UN CUVANT NEPLACUT IN BIBLIE SAU PE BUZELE PREDICATORILOR ; ESTE PUTEREA UNIVERSALA SI INTUNECOASA , CARE ADUCE SUFERINTA PRIN PREZENTA EI . "MOARTEA ATRECUT ASUPRA TUTUROR OAMENILOR, PENTRU CA TOTI AU PACATUIT "( ROMANI 5:12 ) .SI TU, CEL CARE CITESTI ACESTE RANDURI AI COMIS PACATE. AI PACATUIT SI SENTINTA MORTII A TRECUT ASUPRA TA.
IMEDIAT DUPA MOARTE NU TE VA MAI INTERESA DACA AI MURIT INTR-UN PALAT SAU INTR-UN BORDEI.INSA INTREAGA TA VESNICIE VA DEPINDE DE STAREA IN CARE VEI MURI. DACA MORI IN PACATELE TALE, DISPRETUIND CURATIREA CARE SE POATE FACE PRIN SANGELE FIULUI LUI DUMNEZEU , SOARTA TI-A FOST PECETLUITA. TOTI CEI NECREDINCIOSI ISI VOR AVEA PARTEA "IN IAZUL CARE ARDE CU FOC SI CU PUCIOASA , ADICA MOARTEA A DOUA "( APOCALIPSA 21:8 )
CARE DINTRE CELE DOUA EPITAFE VA FI AL TAU ?
# << A MURIT FARA SPERANTA >> , SAU
# << A MURIT AVAND CREDINTA >> ?
,,DACA EI AR FI FOST INTELEPTI CA SA INTELEAGA ACEASTA, AR FI CUGETAT LA SFARSITUL LOR DE LA URMA " ( DEUTERONOM 32:29)
"PENTRU CA PLATA PACATULUI ESTE MOARTEA, INSA DARUL DE HAR A LUI DUMNEZEU ESTE VIATA VESNICA IN ISUS HRISTOS , DOMNUL NOSTRU "( ROMANI 6:23 )
" DAR DUMNEZEU ISI ARATA PROPRIA LUI DRAGOSTE FATA DE NOI PRIN ACEEA CA , PE CAND ERAM NOI INCA PACATOSI, HRISTOS A MURIT PENTRU NOI " ( ROMANI 5:8 )
VECHIUL CUVANTATOR NU A VORBIT NICIODATA ATAT DE TARE SI DE CLAR CA ATUNCI CAND DOMNUL ISUS S-A JERTFIT LA GOLGOTA . SFINTENIA LUYI DUMNEZEU NU PUTEA TRATA PACATUL CU USURATATE. TOATA PEDEAPSA VINOVATIEI, TOATA PLATA PACATULUI CU REALITATEA LUI INTUNECATA , A TRECUT ASUPRA INLOCUITORULUI NOSTRU, A CELUI FARA PACAT . EL A LUAT LOCUL NOSTRU IN MOARTE SI IN JUDECATA, PENTRU CA NOI SA PUTEM AVEA LOCUL LUI DE ACCEPTARE SI FAVOARE INAINTEA LUI DUMNEZEU.
POTI SA MORI NEMANTUIT; INSA NU VEI MURI NEIUBIT !
CE VEI FACE FARA DOMNUL HRISTOS ? MOARTEA ITI VA PECETLUI SOARTA SI IN CONSTIINTA TA VOR SUNA MEREU CUVINTELE "PREA TARZIU... "
CE VEI FACE FARA EL ? LA SCAUNUL DE DOMNIE MARE SI ALB O SA STAI INAINTEA LUI FARA SA POTI SPUNE UN CUVANT , CA UNUL CARE AI NESOCOTIT HARUL LUI DUMNEZEU !
FARA EL , NU AI NICI O SPERANTA , CACI NU EXISTA ALT NUME PRIN CARE POTI PRIMII MANTUIREA ...
FARA EL ---PIERDEREA PE VECIE A DRAGOSTEI, A VITII SI A LUMINII
FARA EL--- CHINUL VESNIC SI MOARTE VESNICA
CU EL --- MANTUIRE, IERTARE, RAI IN PREZENTA LUI DUMNEZEU !

VINO LA EL CHIAR ACUM !

WWW.GBV.RO

Chiriasi pe pamant pentru 30, 50, 70 ani!

Lumea noastra e pe sfarsite, la rand asteapta alte mii de generatii sa inchirieze o mica bucatica din pamantul acesta pentru 30, 50, 70 ani! Miliarde de oameni se trezesc azi precum mustele, pentru a inteprinde ceva, si cateva zeci de mii nu mai apuca asfintitul. Aceste cateva zeci de mii de morti, zilnic, ne trec pe sub nas, noi insa suntem prea ocupati ca sa privim asemenea banalitati. Viata e o lupta continua, mai ales intr-o tara saraca cum e Romania. Multi zic doar atat:'Morti cu morti, vii cu vii". Noi trebuie sa mergem mai departe, cei care am mai prins asfintitul . Te-ai gandit oare vro data ca maine e vremea ta? Ca maine tu vei fim subiectul altora:"Dumnezeu sa-l ierte". Te-ai gandit cand alergi, sa mai si cugeti, sa-ti masori fiecare pas incotro se indreapta? Si daca pasii tai alearga ca ai unui nebun, fara roade, sa tii indrepti? Pamantul acesta pe care noi locuim azi va ramane aici, pomii vor inverzi in continuare primavara, florile la fel vor inflori, la fel vor fi furtuni, la fel va fi senin, soarele va straluci in continuare ziua, la fel luna si stelele noaptea, insa tu, tu nu vei mai fi, nu te vei mai gasi in peisaj. Tu omule esti trecator printr-o lume vesnica. Ce lasi tu in urma ta, in aceasta mica vacanta, in acest mic popas ca si chirias pe pamant? Lasi: ura, foamete, razboi, goliciune, marsavie, dezmat? Tu trecator pe acest pamant, te comporti ca si cum ai trai vesnic. NU UITA INSA: MOARTEA E O REALITATE!!! Nimeni nu scapa de ea. Am auzit de multe ori sloganul:" Mor, mor, dar sa-mi traiesc viata". Traieste-ti viata frumos si invata sa mori la fel de frumos. Ca cei din urma ta, sa se bucure de ceia ce te-ai bucurat si tu. Nu da dovada de lasitate, de egoism. Lumea noastra e pe sfarsite, si daca e pe sfarsite hai sa o daruim urmatoarelor generatii cu toata inima, sa se bucure si ei, de ce ne-am bucurat noi. Construieste, planteaza, iubeste, daruieste, apreciaza, atat pentru tine cat si pentru generatiile care vor veni. Invata sa mori frumos, pentru ca daca vei muri frumos, cu siguranta vei renaste mai devreme sau mai tarziu. Insasi natura regenereaza tot ce e bun, drept si frumos, face parte din ciclul vietii. Trebuie sa stii, ca raul are mari sanse sa nu mai rasara niciodata.

CARDUL ŞI COMA !

În 2011 vom primi CARDUL DE SĂNĂTATE.
Cu acesta vom merge la medicul de familie să fie înregistrat şi completat privind bolile avute etc.
Mă mir cât de grijulii devin autorităţile cu românii.
Care să fie „şpirul” acestei griji sporite?
Faptul că dăm pe loc nişte bani pe acest card?
Că vreo firmă portocalie îşi umple contul de la tot muritorul, asigurat sau nu?
E prea puţin „la valoarea” lor!
Important este răspunsul pe care trebuie să-l dăm în privinţa donării ORGANELOR noastre BUNE, după deces desigur!
Vă rog insistent, vizionaţi FILMUL COMA, înainte de a da răspuns la această întrebare!

Zbor intre viata si moarte


Un fulg de nea imi atinge obrazul stang...A disparut intr-o secunda.S-a topit,la fel ca gandurile mele in miez de noapte.Nu am aer...ma sufoc incet,incet.
Trag aer in piept si parca toata viata mea e risipita in 7 carari.Inspir puternic toate sperantele mele,gandurile,dorintele si expir amintirile.Nu le mai vreau.Nu mai am resurse...cu un ultim efort sorb ultima picatura a vietii.
Am cazut jos.Vad ca prin ceata chipurile celor dragi schimonosite de durere.Ma vor inapoi,dar eu nu-i vreau.Mi-e bine aici,plutind pe un nor pufos,eliberata de ganduri si amintiri.Sunt doar eu cu mine insumi deasupra tuturor,fara griji,fara temeri,fara durere.
Au..o palma m-a readus la realitate.Abia constientizez ce se intampla,cand simt asprimea unei noi palme.M-am trezit.Totul a revenit la normal.

Vreau un loc numai al meu in mintea ta,nu doar amintiri.Ma multumesc cu gandurile tale,inima ta e prea obosita ca sa mai poata iubi.A mea nu mai bate demult pentru nimeni,oscileaza.Se topeste ca fulgul de nea.


Label Links

Auto (23) Bucatarie (23) Calatorii (12) Filme (41) Filme Online (32) Interesante (35) Spiritualitate (11) arta (41) bancuri (168) carte (31) craciun (33) credinta (54) dezvoltare personala (12) divertisment (45) ganduri (53) jurnal (141) poezie (73) religie (28)