Se afișează postările cu eticheta Dan Ioanitescu x. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Ioanitescu x. Afișați toate postările

FIUL TĂCERII de ADRIANA POPESCU



ANUNŢ CU MARE BUCURIE APARIŢIA CĂRŢII "FIUL TĂCERII" A BUNEI MELE PRIETENE DIN VIRTUAL ADRIANA POPESCU, CĂREIA ÎI DORESC MULT SUCCES LITERAR !

Fragment din cartea mea/FIUL TĂCERII

Viața fiecăruia dintre noi este scrisă înainte de a începe să o trăim, ne-am scris scenariul iar apoi am început să îl jucăm pe această scenă unde râdem și plângem, ne naștem și murim.
Cât suntem în rol, e bine să ne amintim cine suntem cu adevărat, să percepem ce este real și ce e iluzie. Moartea nu există, avem la dispozitie câte vieți vrem pentru a ne aminti cine suntem. Iar când vine amintirea celui ce ești, cade vălul de pe ochi și îți dai seama că tot ceea ce credeai că e important pentru tine e de fapt deșertăciune, că nu ai nimic, că truda e în zadar și finalul e aproape, cortina poate cădea în orice clipă peste toate gândurile și visele tale, peste tot trecutul și viitorul tău pe care îl vezi întotdeauna mai bun decât prezentul. Te retragi în tine și nu mai întelegi nimic, tristețea te acaparează cu himerele sale, ego-ul vrea răzbunare pentru tot trecutul de muncă și sudoare, te vrea din nou îngrijorat de ceea ce crede că urmează, îți trimite semnale de alarmă, însă tu începi să devii indiferent la tot ce îți este exterior și în același timp începi să vezi frumusețea acolo unde nici nu o bănuiai. Devii un introvertit și un ciudat pentru lume, nu te mai interesează nimic din ceea ce înainte te pasiona, descoperi că totul e în tine și nu ai nevoie de nimic.
Mi-am dat seama că nu sunt un simplu om atunci când m-am perceput una cu infinitul, iar condiția de om a pălit în fața imensității celui ce sunt, necuprins și de neatins. Cum poate ceva să perturbe infinitul, să îl facă să sufere și să îl coboare într-un trup? Universul pulsează în mine, ating usor încheietura mâinii, simt zbaterea păsării ce vrea să zboare, desfac lanțurile, percep zborul și mă înalț lăsând în urmă un iz de libertate. Bucuria deplină nu poate fi trăită în trup, ea ține de zbor, de nebunie chiar, așa cum este ea privită în lume, însă aici trebuie să ne amintim toate astea, ăsta-i jocul. Intrăm în uitare și încercăm să ne amintim, și nu e ușor, dar se poate.
Doar prizonierii sunt normali în această lume nebună, cei liberi sunt cei nebuni, ciudați, și se încearcă întoarcerea lor în turmă. Iubesc “ciudații“ ce și-au conștientizat Divinitatea și au ieșit din turmă. Societatea îi vrea înapoi, ego-ul strigă disperat, dar tot ce poate face este să le închidă trupul, neștiind că ei nu mai sunt de mult acolo și nimic nu îi poate cuprinde în această himeră.
Ce sens are jocul dacă nu știi să îl joci și nu îi cunoști regulile? Nu știu nimic despre toate astea, și totuși am intrat în el, iar și iar, nu percep nimic de aici de jos, totul e confuz, așa că urc muntele și privesc de sus cum totul începe să se vadă altfel, și ceea ce credeam că e fără rost își găsește motivația în scenariul pe care l-am conceput. Totul e legat, nici un lucru nu e de sine stătător, există un sens pentru fiecare situație, iar dacă, fiind jos, vedeam suferința acum văd scopul fiecarui fir din această țesătură, totul se întrepătrunde pentru a crea lumea în care m-am rătăcit o clipa. Am căutat iubirea în iluzie, o vedeam pretutindeni, însă când măștile cădeau în trecerea zbuciumată a timpului, sub ele se zărea doar pasiunea, admirația, dorința.
Și toate astea eu le-am creat, iar acum încep să-mi amintesc toată încrengătura și să desfac ceea ce am legat în vis. O clipă de rătăcire a adus cu ea milenii de suferință, însă până și durerea este iluzie în această nebunie. Când nu mai suport toată această durere ies din trup și mă retrag în ceea ce este liniștea mea, am făcut-o de multe ori, iar alteori am reluat jocul intrând în alt trup decât cel din care fugisem.

V-a povestit Adriana Popescu

Mai multe fragmente din carte puteţi găsi aici:
http://www.facebook.com/adrianapopescu35?sk=notes
Cartea o puteţi comanda direct direct la

adrianapopescu35@yahoo.com  
cu plata la livrare.

OLANDEZUL ZBURATOR


OLANDEZUL ZBURATOR
Bunilor mei prieteni Feri şi Alexandru... care mă rabdă...
Motto: Ia dacul tău şi umblă!

Iacă dacomaniacii spun, că Zamolxe zeu străbun,
Ăl de nu
ştiu cum îl cheamă, care însă-i zeu de seamă,
Ăl de-i zic ei ba Zalmoxis, ba Zalmoxes, ba Zamolxis,
Ăl de-n peşteri are uliţi, pe viteji îi trage-n suliţi.
 
Ar fi tat
ăl lui Iisus, însusi Dumnezeu de Sus.
Şi zic dacomaniacii că Iisus e neam cu dacii.
Şi-i scornesc genealogia, chiar de-aici, din România,
Şi din Fiu de Dumnezeu îl făcură lup de zeu.

Duhul Sf
ânt nu mai există în scorneala lor cea tristă,
Iar minunea procre
ării e complet dată uitării.
Şi-uite a
şa aruncă pata pe Fecioara-Imaculata
Iar obrajii nu le ard, c
ă-l scot pe Iisus bastard.

Pui de dac dacă-i Iisus, având tatăl Om de “Sus”,
Logic mi-ar părea doar dacă, Maica Precista-ar fi dacă.
Şi nici c-ar fi de mirare
şi nici tocmai o-ntâmplare,
Dac
ă Maria ca dacă, i-ar fi pus Lui o dădacă.

Şi dac-o dac-avea dădaca şi dacă dădaca-i dacă,
-Dac
ă-i dacă e şi tracă - şi dacă Geta-i zicea parcă,
Iar pe mă-sa masageta ar fi chemat-o tot Geta,
Cele dou
ă Gete gete, ar fi cert şi masagete.

Tot cert e şi că Maria, cu Grădina-n România,
Dacă-i dacă e şi tracă, şi mai e şi geto-dacă,
Şi fireşte că-i şi getă, get-beget şi masagetă.
Şi-acu-s trei gete, vai mie, dou
ă Gete şi-o Mărie.

Dacu-i get-beget un get, deci Iisus, ca daco-get
Carevasăzică-i get, ba încă şi masaget.
Dară asta nu e tot, căci getul de fapt e got.
Toţi goţii sunt geţi se ştie, e-adevăr sută la mie.

Dar cum dacii-s neam de traci, traco-go
ţii-s goto-daci,
Daco-ge
ţii-s daco-goţi, iară goţii-s masagoţi.
Şi-apoi cum latinii-s daci, evident nu poţi să taci
Că Iisus n-ar fi român; dacomaniacii-o spun.

Aşadar, pe cât socot, dacul Iisus este got,
Român neamţ, sau mai pe şleau, denumirea de i-o dau,
Ostrodac şi viziget, vizidac şi ostroget,
Get curat, deci get-beget. Şi-orişicât... şi masaget.

De la dacomaniaci înveţi, că-n Punjab sunt masageţi
Şi-n Punjab lumea vorbeşte numai geto-romaneşte.
Iar de cercetezi puţin, rromii tot de-acolo vin.
,,Janes rromanes?’’ ziceau, dacii când se întâlneau.

Iar de-acuma n-ai ce-i face, când vorbim de daci şi dace,
Rromii-s fraţii noştri geţi, cu strămoşii masageţi,
Şi-orice Mărie-i rromnie, chiar cu altă pălărie.
Iar dacul Iisus ca om,  este cel mai mişto rrom.

Dar iată c-altfel de daci, bulgari tracomaniaci,
Terci de traci, slavi şi turanici, de credinţă pravoslavnici,
Susţin ferm în bulgăreşte, adică mai pe ruseşte,
Că-i o ”naruşenie” clar, căci Iisus este bulgar.

Aţi văzut cum merge treaba? Baba Rada-i Rada Baba.
Şi-ar mai fi un am
ănunt, important, deloc mărunt:
Dutchii-s daci, deci dutchii-s ge
ţi, dutchii-s deutschi, aşa că-s nemţi
Iar Iisusul neamţ pe-un nor, e-Olandezul Zburător.

Grav e însă că nu dacii, ci maghiaromaniacii,
Curmă brusc toată povestea, aducând cu ei şi vestea
Cum că ei sunt cei mai tari, c-Adam şi Eva-s maghiari,
Că Iisus nu-i daco-get, ci e ungur get beget . 

Hait! Se-nfig la cozonac! Cuum!? E nemeş? Nu e dac?
Nu-i bulgar, nici tracogot, nu-i nici rrom, nici vizigot?
Nu-i nici neamţ, nici olandez? Nici măcar pakistanez?
Poftim dilemă..! Ce faci!? Dacii-s unguri sau doar daci?

Dacomaniaci iubiţi! Ian mai bine socotiţi
Tot cum socotesc şi eu, că Iisus era evreu.
Şi că Dumnezeu ‘i-eTată, nu oricine vi s-arată.
Şi scorniţi altă-ntâmplare, mai puţin dăunătoare.

Îns-acuma ce te faci !? Dracii-s traci sau dracii-s daci?
Asta au omis ei parcă, şi-asta-i întrebarea dacă
Dracii s-ar trage din traci, daco-ge
ţi sau doar din daci.
Dar cum nu putem s-aflăm, mai bine nu ne-ntrebăm.

Poezie de Dan Ioaniţescu