Crăciunul...

...de altădată.
Mersul la biserică în Ajunul Crăciunului cu bunica, cu mami şi noi cei trei fraţi. După ce se spuneau poeziile sub brad şi primeam darurile de la biserică ne porneam înapoi spre casă.
Biserica este în centrul satului iar casa noastră aproape la capătul satului.
Cu nasurile îngheţate dar cu ochii măriţi de bucurie, priveam la fiecare casă pe langă care treceam să vedem dacă îngeraşul a lăsat braduţul.
La noi braduţul era adus de îngeraşi.
Apoi ajungeam acasă cu inima bătând tare de emoţie, oare avem şi noi brad?
Dădeam năvală în casă şi ne minunam de bradul primit.
Ca un făcut de fiecare dată taică-meu dormea atunci când îngeraşul ne lăsa bradul.
Apoi am ajuns să mă îndoiesc de existenţa unor făpturi supranaturale care aduceau pentru o lume întreagă brazi împodobiţi şi nu m-am lăsat de cotrobăit până n-am descoperit brăduţul ascuns, înainte de-a ajunge împodobit.
La început am fost bucuroasă că am avut dreptate, dar apoi...
Apoi, au fost acele vremuri în care păstram staniolul pentru a putea înveli bomboanele de pom fabricate chiar de noi, din ciocolată de casă sau din zahăr cu diferite arome.
Şi portocalele şi bananele primite doar de Crăciun.
Şi apoi bradul a ajuns pe plan secund când eram deja liceeni, aşteptam balurile...
Ar mai fi multe de povestit, dar poate altădată....
Acum pornesc la vânătoarea de...cadouri, pentru că în fiecare an ne adunăm toţi acasă, la casa părintească.