De ce cuvintele? Cuvântul este puterea pe care tu o creezi. Cuvântul tău este darul ce vine direct de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului: «La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul.» Prin cuvânt tu îţi exprimi puterea creatoare. Prin cuvânt poţi manifesta totul.
Indiferent de limba pe care o vorbeşti, intenţia ta se manifestă prin cuvânt. Ce visezi, ce simţi şi cine eşti cu adevărat, se vor manifesta toate doar prin cuvânt.
Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forţă, este puterea pe care o ai de a te exprima şi comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa ta. Poţi vorbi. Ce alt animal de pe planetă poate vorbi? Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, ca şi o spadă cu două tăişuri, cuvântul tău poate crea cel mai frumos vis sau cuvântul tău poate distruge totul din jurul tău. Un tăiş îl constituie folosirea greşită a cuvântului, care creează iadul pe pământ. Celălalt tăiş îl constituie impecabilitatea cuvântului, care creează doar frumuseţe, iubire şi raiul pe pământ. Depinzând de modul în care este folosit, cuvântul te poate e1ibera sau te poate înlănţui mai mult decât îţi închipui. Toată magia pe care o posezi se bazează pe cuvântul tău. Cuvântul tău este pură magie, iar folosirea greşită a cuvântului tău este magie neagră.
Cuvântul este atât de puternic, încât doar un cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. Cu câţiva ani în urmă un om din Germania, prin folosirea cuvântului, a manipulat unul dintre cele mai inteligente popoare. El i-a condus în lumea războiului prin simpla folosire a cuvântului, i-a convins pe ceilalţi să comită cele mai atroce acte de violenţă, a activat frica oamenilor doar prin cuvânt şi ca o mare explozie s-au produs omoruri şi a fost război în toată lumea. Peste tot oamenii îi distrugeau pe ceilalţi oameni deoarece le era frică unul de celălalt. Cuvântul lui Hitler, bazat pe credinţele şi legămintele generatoare de frică, va fi reţinut secole la rând.
Mintea umană este ca un sol fertil în care se plantează continuu seminţe. Seminţele sunt păreri, idei şi concepte. Plantezi o sămânţă, un gând şi acesta rodeşte. Cuvântul este ca o sămânţă, iar mintea umană este atât de fertilă! Singura problemă este că prea des este fertilă pentru seminţele fricii. Fiecare minte umană este fertilă, dar doar pentru acele seminţe pentru care este pregătită. Este important de observat pentru ce fel de seminţe mintea voastră este fertilă şi de a o pregăti pentru seminţele iubirii.
Luaţi exemplul lui Hitler, care a trimis în exterior toate acele seminţe ale fricii, iar ele au crescut foarte puternice şi frumoase, producând distrugeri masive. Conştientizând forţa cuvântului, putem înţelege ce putere se poate manifesta prin gura noastră. O frică sau o îndoială plantată în mintea noastră poate crea o dramă fără sfârşit de evenimente. Un cuvânt este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii negri, blestemându-se inconştient unii pe ceilalţi.
Fiecare om este un magician şi poate să blesteme pe cineva cu cuvântul său sau poate elibera pe cineva de un blestem. Noi blestemăm adesea prin părerile pe care le avem. Un exemplu: văd un prieten şi îi spun o părere care tocmai mi-a venit în minte. Îi spun: „Hmmm, văd pe faţa ta acea paloare pe care o au doar oamenii bolnavi de cancer.” Dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de un an. Aceasta este puterea cuvântului.
Pe perioada domesticirii noastre, părinţii şi educatorii noştri ne-au făcut să ne asimilăm din părerile lor chiar fără să se gândească la aceasta. Am crezut în aceste păreri şi am trăit în frica ce a generat-o în noi aceste păreri, ca de exemplu, că nu eşti bun la înot, la sport sau la scris. Cineva îşi dă cu părerea şi spune: „Uite, această fată este urâtă.” Fata ascultă, crede că este urâtă şi creşte cu ideea că este urâtă. Nu are importanţă cât de frumoasă este; atâta timp cât ea are acest legământ, această condiţionare interioară, ea va crede că este urâtă. Acesta este blestemul sub influenţa căruia se află.
Apoi, într-o zi, cineva ţi-a reţinut atenţia şi a folosit cuvântul şi te-a făcut să înţelegi că nu eşti prost. Ai crezut ceea ce a spus această persoană şi ai făcut un nou legământ. Drept urmare, nu te mai simţi şi nici nu mai acţionezi ca un prost. Întregul blestem s-a destrămat doar prin puterea cuvântului. Şi invers, dacă crezi că eşti prost şi cineva îţi captează atenţia şi-ţi spune: „Da, eşti cu adevărat cea mai proastă persoană pe care am întâlnit-o.”, legământul va fi întărit şi va deveni chiar mai puternic.
Acum, să vedem ce înseamnă cuvântul impecabilitate. Impecabilitate înseamnă: “fără păcat”. Impecabil vine din latinescul pecatus, care înseamnă „păcat”. Im de la impecabil înseamnă “fără”; aşa că impecabil înseamnă “fără păcat”. Religiile vorbesc despre păcat şi păcătoşi, dar să înţelegem ce înseamnă cu adevărat a păcătui. Un păcat este orice faci împotriva ta. Tot ceea ce simţi sau crezi împotriva ta este un păcat. Eşti împotriva ta când te judeci sau te blamezi fără motiv. Când eşti impecabil, tu eşti responsabil pentru acţiunile tale, dar nu te judeci şi nu te blamezi. Din acest punct de vedere, întregul concept de păcat se schimbă de la ceva moral sau religios la un aspect de bun simţ. Păcatul începe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare păcat pe care-l poţi comite. În termeni religioşi, autorespingerea (respingerea de sine) este un „păcat mortal”, care conduce la moarte. Impecabilitatea, pe de altă parte, conduce la viaţă.
A fi impecabil cu cuvintele tale înseamnă a nu folosi cuvintele împotriva ta. Dacă te văd pe stradă şi îţi spun că eşti prost, asta poate apărea ca o folosire greşită a cuvântului împotriva ta, dar de fapt folosesc cuvântul împotriva mea, deoarece mă vei urî pentru aceasta, iar ura ta nu este bună pentru mine. De aceea, dacă mă supăr şi prin cuvintele mele îţi trimit toată otrava mea emoţională ţie, folosesc cuvântul împotriva mea. Dacă mă iubesc, îmi voi exprima acea iubire în interacţiunea cu tine, iar apoi voi fi impecabil cu cuvintele mele, deoarece această acţiune a mea va produce la rândul ei o reacţie. Dacă te iubesc, apoi şi tu mă vei iubi pe mine. Dacă te insult şi tu mă vei insulta. Dacă-ţi sunt recunoscător şi tu îmi vei fi recunoscător. Dacă sunt egoist şi tu vei fi egoist cu mine. Dacă folosesc cuvântul şi te voi blestema şi tu la rândul tău mă vei blestema. A fi impecabil cu cuvântul tău înseamnă a-ţi folosi corect energia; înseamnă a-ţi folosi energia în direcţia adevărului şi iubirii faţă de tine. Dacă faci un legământ cu tine însuţi, de a fi impecabil cu cuvintele tale în ceea ce spui, doar cu această intenţie, adevărul se va manifesta prin tine şi va curăţa toată otrava emoţională ce există în tine. Dar a face acest legământ este dificil deoarece am învăţat să facem exact opusul. Am învăţat să minţim ca un obicei al comunicării noastre cu ceilalţi, dar mai ales, chiar cu noi înşine. Nu suntem impecabili cu cuvântul.
Puterea cuvântului este folosită complet greşit în iad. Folosim cuvântul pentru a jigni, pentru a blama, pentru a găsi vinovaţi, pentru a distruge. Bineînţeles, îl folosim şi aşa cum trebuie, dar nu prea des. Cel mai des folosim cuvântul pentru a împrăştia otrava noastră personală, pentru a exprima furia, gelozia, invidia şi ura. Cuvântul este pură magie, cel mai preţios şi mai puternic dar pe care-l are umanitatea, însă noi î1 folosim împotriva noastră. Plănuim răzbunări, creăm haos cu cuvinte, folosim cuvântul pentru a crea ură între diferite rase, între diferiţi oameni, între diferite familii şi naţiuni. Folosim cuvântul greşit atât de des, dar această folosire greşită este modul în care creăm şi perpetuăm visul iadului. Folosirea greşită a cuvântului este modul în care noi ne împingem unii pe ceilalţi în jos şi ne păstrăm, unii faţă de ceilalţi, într-o stare de frică şi de dubii. Deoarece cuvântul este magia pe care omul o posedă, folosirea cuvântului este magie neagră, iar noi folosim magia neagră tot timpul fără a şti deloc că magic este doar cuvântul nostru.
Era o femeie, de exemplu, care era inteligentă şi avea un suflet foarte bun. Ea avea o fiică pe care o iubea şi o adora foarte mult. Într-o noapte, ea a venit acasă după o zi de muncă foarte dificilă, obosită, plină de tensiuni emoţionale şi cu o durere de cap teribilă. Ea dorea linişte şi multă pace, dar fata ei cânta şi sărea fericită. Fiica ei nu era conştientă de modul în care se simţea mama ei; ea era în lumea ei, sărea şi cânta din ce în ce mai tare, exprimându-şi bucuria şi dragostea. Cântând atât de tare, a făcut ca durerea de cap a mamei sale să se înteţească, iar la un moment dat, mama şi-a pierdut controlul. Supărată, s-a uitat la frumoasa sa fetiţă şi a spus: „Taci! Ai o voce urâtă. Nu poţi să taci?” Adevărul era că toleranţa mamei sale pentru orice zgomot nu mai exista la acea oră şi nu că vocea fetei era urâtă, dar fata a crezut ceea ce i-a spus mama şi în acel moment a luat o hotărâre fată de ea însăşi. După aceasta nu a mai cântat, deoarece a crezut că vocea ei era urâtă şi că va deranja pe oricine o va auzi; a devenit ruşinoasă la şcoală şi atunci când era rugată să cânte, ea refuza. Chiar şi discuţiile cu ceilalţi deveniseră pentru ea dificile. Totul s-a schimbat pentru fetiţă din cauza acestui nou legământ pe care l-a făcut, din cauza acestei noi condiţionări. Ea credea că trebuie să-şi reprime emoţiile pentru a fi acceptată şi iubită.
De fiecare dată când auzim o părere pe care o credem, facem un nou legământ, iar acesta devine o parte a sistemului nostru de credinţe. Această fetiţă a crescut, iar chiar atunci când a realizat că avea o voce frumoasă nu a mai cântat niciodată, dezvoltându-şi un întreg complex din cauza blestemului. Acest blestem a fost aruncat asupra ei de către una din persoanele pe care le iubea cel mai mult, propria sa mamă, care nu a observat ceea ce făcuse cu cuvintele sale. Ea nu a observat că ea făcuse un act de magie neagră şi că a pus un blestem asupra propriei sale fiice, deoarece nu era conştientă de forţa cuvântului său, de aceea nu trebuie acuzată. Făcuse ceea ce-i făcuseră şi mama, tatăl ei şi ceilalţi, la rândul lor, de multe ori; a folosit greşit cuvântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu