Grecii isi retreg economiile

Grecii isi retrag in masa economiile depozitate in banci. Romanii ce mai asteapta?

autor: FrontPress 10.11.2011
Grecii şi-au pierdut total încrederea în bănci, pe fondul crizei politice şi economice cu care se confruntă ţara şi Europa. Doar în ultimele zile populaţia a retras aproximativ 5 miliarde de euro, aproape 3 la sută din totalul depozitelor bancare, după anunţul şoc al premierului demisionar George Papandreou de săptămâna trecută, privind organizarea unui referendum privind noul pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, anunţă Reuters citând bancheri care şi-au păstrat anonimatul.
Destabilizarea sistemului bancar elen a fost semnalată şi de guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Georges Provopoulos, care a îndemnat clasa ploitică să aplice “pe deplin” deciziile summitului european din 27 octombrie şi măsurile care decurg din acest acord.
“Am ajuns în situaţia în care clienţii au solicitat retragerea unor sume de până la 600.000-700.000 euro. De necrezut. Asta a provocat presiuni asupra sistemului bancar”, a declarat un bancher, conform Reuters. Acesta susţine că banca la care lucrează le-a oferit clienţilor o rată a dobânzii de 7 la sută pentru depozitele la termen pentru a-i convinge pe greci să-şi păstreze banii în conturi.
Depozitele au scăzut cu peste 21 la sută din ianuarie 2010, când s-a adâncit criza datoriilor din Grecia, iar băncile elene au devenit dependente de finanţarea oferită de BCE, scrie Agerpres. Ultimele cifre arată că în septembrie depozitele bancare au scăzut cu aproximativ 3 la sută, la 183,2 miliarde de euro iar în octombrie au mai fost retraşi cel puţin 8 miliarde de euro, susţine o sursă anonimă.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank). Analiştii economici vorbesc chiar de prăbuşirea inevitabilă a băncilor cu capital grecesc din ţara noastră. “La ce vă aşteptaţi? Este clar pentru toată lumea că prăbuşirea lor nu poate fi evitată. Numai să nu se apuce statul român să le ajute. Mai bine să le lase să cadă”, declara încă de la începutul lunii octombrie analistul Ilie Şerbănescu. Sursa: FrontPress.ro
«

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu