Si tot astfel, daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi

Foto:Livia Crbunescu
Model:Mihaela Petrariu

"Si tot astfel, dacã închid un ochi vãd mâna mea mai micã decât cu amândoi. De as avea trei ochi as vedea-o si mai mare, si cu cât mai multi ochi as avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar pãrea mai mari. Cu toate astea, nãscut cu mii de ochi, în mijlocul unor arãtãri colosale, ele toate în raport cu mine, pãstrându-si proportiunea, nu mi-ar pãrea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi.(...)
Poate fiecare vorbã sunã diferit în urechile diferitilor oameni — numai individul, acelasi rãmâind, o aude într-un fel."

Moldoveanca mea e filosoafa, se "antreneaza" singura. Schicht e filosof cu acte in regula. De fapt, in devenire, n-a terminat inca facultatea. Schicht e nemtoaica pe jumatate, e un om inteligent si frumos. Doar ca uneori e rigida si oarecum rece. Atunci imi aduc aminte ca nu-i de-a noastra ci de undeva mai rece.
Cand eram in liceu imi placea sa ma contrazic mult. Si acum imi place, dar nu la fel. M-am prins ca nu are rost sa contrazic doar de dragul de a contrazice. M-am invatat sa fiu mai toleranta si sa ascult. Nu foarte mult, cat de cat.
Eram noi prinse in jocul asta, hai sa fim cu "NU" in brate si ne contraziceam cu profa de romana. Aveam voie, eram chiar incurajate sa vorbim, doar ca uneori dadeam cu bata-n balta si trebuia profesoara asta sa ne puna la punct. Ea il iubea pe Eminescu, si noi am crezut la un moment dat ca omul asta nu-i nimic din ce pare. Am gasit Vedele si am vazut cat s-a inspirat de acolo, am citit putina filosofie si mi-am dat seama ca n-a gandit el insusi toate lucrurile alea fantastice. Atunci nu faceam diferenta dintre a intelege si a stii. Nu intelegeam nimic, stiam doar niste lucruri. Am mai crescut de-atunci putin.
Si l-am desfintat noi de Eminescu in fata clasei, si vedeam omul asta, profesoara care mie mi se parea un om frumos pana la ultimul tiv al rochiei. Profesoara asta, Doamna Truta, se facea ba mica ba mare. Si mi-a spus atunci "Gresesti, Livia. Gresesti."
Eu binenteles ca ramasesem cu "NU " in brate, dar dupa un timp mi-am dat seama ce a vrut sa spuna.
Doamna Profesoara Truta, imi retrag cuvintele si recunosc (putin cam tarziu) ca aveti dreptate. Eminescu a fost un om mare, poate nu atat de mare pe cat il vedeati, dar cu siguranta mai mare decat mine, iar eu n-am cum sa critic ce nu inteleg pe deplin.

Un comentariu:

  1. Eminescu nu a fost mare...
    Eminescu a fost, este si va ramane pentru inca muuulta vreme cel mai mare poet al romanilor.

    "Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale." G. Calinescu

    RăspundețiȘtergere