„Isus i-a zis: “Eu sînt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decît prin Mine.” Ioan 14: 6
Este important sa stim ca fiecare dintre noi ne nastem în pacat si ca avem o datorie fata de Dumnezeu chiar din clipa în care intram în aceasta lume.
Însa, pentru aceasta, Dumnezeu a coborît pe pamînt prin persoana Domnului Isus, care a avut o viata perfecta, a murit, a fost îngropat, DAR a treia zi a înviat…pentru ca sa plateasca pentru pacatele noastre!
Din pacate, multi oameni încearca sa scape de datoria aceasta a pacatului amînînd mereu, considerînd ca va veni o vreme mai buna cînd vor putea sa plateasca totul. Dar cel mai grav este ca multi oameni ignora pacatul. Daca ai acest fel de gîndire, vreau sa îti spun ca ziua judecatii este aproape si toate lucrurile vor fi puse pe masa. Atunci va fi însa prea tîrziu!
Daca înca nu ai scapat de aceasta datorie spirituala acceptîndu-L pe Domnul Isus ca Mîntuitor si Domn personal, atunci te îndemn sa vii înaintea lui Dumnezeu si sa ceri iertarea Sa, chiar acum.
Dupa ce vei face aceasta, te vei putea bucura de o viata noua si curata alaturi de Hristos, vei fi eliberat de legatura pacatului si te vei împaca cu Dumnezeu, Cel care te-a creat si care te iubeste!
DACA MAI PERSISTI ÎN STAREA DE PACAT, ACUM ESTE MOMENTUL POTRIVIT PENTRU A TE ÎNTOARCE LA DUMNEZEU PENTRU A-TI CERE IERTARE.
Se afișează postările cu eticheta calea adevarul si viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calea adevarul si viata. Afișați toate postările
LECTIE DE VIATA
"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat la examenul de sfarsit de an.O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate,teafar si nevatamat.O saptamana :intreaba-l pe un barbat care lucreaza intr-o uzina sau o mina ca sa-si hraneasca familia.O zi :intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se reintalneasca. O ora: intreba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana.O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina; si o miime de secunda:intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata.
Viata este magica. Sa profitam de toate secundele ce ne raman."
Marc Levy.
Viata este magica. Sa profitam de toate secundele ce ne raman."
Marc Levy.
Despre "religia" mea sau cum e o prostie sa fi crestin indoctrinat
Stiu ca am sa-mi atrag o serie de bile negre, ca o sa credeti ca e varsta cea care ma impinge sa spun ce am sa spun, ca nu stiu despre ce vorbesc. Sa ma explic mai intai. E posibil ca varsta sa vorbeasca, nu zic nu, dar ma indoiesc ca e doar asta.
Am trecut de mult de varsta teribilismului, am avut destul timp sa ma gandesc la asta, am avut cateva din experientele "care te schimba". Am studiat problema, m-am pus pe citit Bibia dar n-am terminat, am fost la studiu biblic dar m-am lasat si de ala. Am studiat problema la facultate, cu un profesor extraordinar, foarte credincios de altfel.N-am gasit un raspuns clar dar am gasit unele raspunsuri.
Nu cred in Dumnezeul crestin, nu cred in Biblie, nu cred ca o sa ajung in iad daca beau in postul Craciunului, nu cred in posturi. Cred totusi in oameni buni.
Religia a inceput bine, ca mai toate lucrurile care iau amploare si dainuie in timp. Religia ar fi trebuit sa faca oamenii ma buni, invataturile sa fie pur si simplu povete. S-a ajuns la cu totul altceva. E o prostie sa crezi in Dumnezeul
care nu ma lasa pe mine sa intru in biserica fiindca am menstruatie, e o prostie sa tin post daca nu simt nevoia, sa raman virgina fiindca asa se cade, sa ma duc la biserica si sa-i dau bani unui popa care sa-mi dea cu mir pe frunte.
Datinile astea nu fac altceva decat sa imbrace in praf un lucru frumos. Sa fi crestin nu inseamna sa postesti, inseamna sa fi un om bun.
Era o povata de-a lui Puric pe tema asta. Nu o povata cat o povestioara, am uitat acum exact cum suna, dar am sa fac un post separat pentru asta.
Dumnezeul crestin e o copie a mitologiei. Dumnezeul crestin e iporit, in situatia in care credem ca o sa ajungem in iad daca nu ne inchinam Lui.
Biblia e o carte de povete, scrisa de oameni sub forma metaforica. Nimic mai mult. Sunt cei ce uita asta si iau Biblia ca pe Cartea lui Dumnezeu, ca o istorie a Lui. Pai, daca e sa o luam asa....am pus-o. Fiindca Dumnezeul ala din Biblie face pariuri cu vietile oamenilor, doar ca sa-si arate muschii (da, e cartea lui Iov. O sa spuneti ca n-am inteles eu bine...)
Dumnezeul ala nu se oboseste (fiind atotputernic) sa salveze oamenii buni si ii ineaca pe toti.
Fiindca n-am cum sa cred astea am sa deduc urmatoarele: Biblia e o carte simbolica. Buun, pana aici toate bune si frumoase. Din ea trebuie sa invatam sa fim oameni buni, sa ne iubim aproapele, sa nu facem rau...adica trebuie sa invatam cate ceva despre etica. Pai si atunci ce-i cu toate prostiile care si-au varat coada in treaba asta?
A fi crestin e o chestie spirituala, tine de fiecare individ in parte. Fiecare are un Dumnezeu al lui, fiecare se inchina unui alt Dumnezeu. Si atunci ce-i cu impartirea asta? Crestin ortodox, catolic, protestant, budist sau mai stiu eu ce martor... Tocmai impartirea la modul asta distruge religia. Cui ii pasa daca te inchini unui D-zeu cu Duh Sfant si un copil pe nume Iisus sau unui Dumnezeu cu cap de elefant? Atata timp cat esti un om bun, moral
nu vad de ce ar conta. Dar conteaza, se pare. Sunt atatea razboaie care sa ateste asta. Si milioane de mici conflicte pe teme religioase.
Am facut o varza din postul asta, stiu. Am sa-mi pun ideile in ordine si am sa revin. Pana una alta, draga Simion, cu parere de rau iti spun urmatoarele: nu exista religie sau crestinism in adevaratul sens al cuvantului, exista oameni care cred. Tu esti unul din cei care cred fara sa-si puna intrebari. Cauta si vei gasi, intreaba si ti se va raspunde.
Am spus despre mine la un moment dat ca nu-s nici atee dar nici nu cred in Dumnezeu. Nu sunt atee fiindca imi place sa cred ca exista o entitate pe o treapta mai sus decat mine, fara asta mi-ar fi frica. Nu-mi place sa cred ca eu sunt punctul cel ai inalt al existentei. Eu ca si om, nu persoana.
Nu cred in Dumnezeu fiindca ideea de religie a suferi transformari odiaose de-a lungul timpului si a ajuns sa fie mai mult monstru decat idee morala.
Am trecut de mult de varsta teribilismului, am avut destul timp sa ma gandesc la asta, am avut cateva din experientele "care te schimba". Am studiat problema, m-am pus pe citit Bibia dar n-am terminat, am fost la studiu biblic dar m-am lasat si de ala. Am studiat problema la facultate, cu un profesor extraordinar, foarte credincios de altfel.N-am gasit un raspuns clar dar am gasit unele raspunsuri.
Nu cred in Dumnezeul crestin, nu cred in Biblie, nu cred ca o sa ajung in iad daca beau in postul Craciunului, nu cred in posturi. Cred totusi in oameni buni.
Religia a inceput bine, ca mai toate lucrurile care iau amploare si dainuie in timp. Religia ar fi trebuit sa faca oamenii ma buni, invataturile sa fie pur si simplu povete. S-a ajuns la cu totul altceva. E o prostie sa crezi in Dumnezeul
care nu ma lasa pe mine sa intru in biserica fiindca am menstruatie, e o prostie sa tin post daca nu simt nevoia, sa raman virgina fiindca asa se cade, sa ma duc la biserica si sa-i dau bani unui popa care sa-mi dea cu mir pe frunte.
Datinile astea nu fac altceva decat sa imbrace in praf un lucru frumos. Sa fi crestin nu inseamna sa postesti, inseamna sa fi un om bun.
Era o povata de-a lui Puric pe tema asta. Nu o povata cat o povestioara, am uitat acum exact cum suna, dar am sa fac un post separat pentru asta.
Dumnezeul crestin e o copie a mitologiei. Dumnezeul crestin e iporit, in situatia in care credem ca o sa ajungem in iad daca nu ne inchinam Lui.
Biblia e o carte de povete, scrisa de oameni sub forma metaforica. Nimic mai mult. Sunt cei ce uita asta si iau Biblia ca pe Cartea lui Dumnezeu, ca o istorie a Lui. Pai, daca e sa o luam asa....am pus-o. Fiindca Dumnezeul ala din Biblie face pariuri cu vietile oamenilor, doar ca sa-si arate muschii (da, e cartea lui Iov. O sa spuneti ca n-am inteles eu bine...)
Dumnezeul ala nu se oboseste (fiind atotputernic) sa salveze oamenii buni si ii ineaca pe toti.
Fiindca n-am cum sa cred astea am sa deduc urmatoarele: Biblia e o carte simbolica. Buun, pana aici toate bune si frumoase. Din ea trebuie sa invatam sa fim oameni buni, sa ne iubim aproapele, sa nu facem rau...adica trebuie sa invatam cate ceva despre etica. Pai si atunci ce-i cu toate prostiile care si-au varat coada in treaba asta?
A fi crestin e o chestie spirituala, tine de fiecare individ in parte. Fiecare are un Dumnezeu al lui, fiecare se inchina unui alt Dumnezeu. Si atunci ce-i cu impartirea asta? Crestin ortodox, catolic, protestant, budist sau mai stiu eu ce martor... Tocmai impartirea la modul asta distruge religia. Cui ii pasa daca te inchini unui D-zeu cu Duh Sfant si un copil pe nume Iisus sau unui Dumnezeu cu cap de elefant? Atata timp cat esti un om bun, moral
nu vad de ce ar conta. Dar conteaza, se pare. Sunt atatea razboaie care sa ateste asta. Si milioane de mici conflicte pe teme religioase.
Am facut o varza din postul asta, stiu. Am sa-mi pun ideile in ordine si am sa revin. Pana una alta, draga Simion, cu parere de rau iti spun urmatoarele: nu exista religie sau crestinism in adevaratul sens al cuvantului, exista oameni care cred. Tu esti unul din cei care cred fara sa-si puna intrebari. Cauta si vei gasi, intreaba si ti se va raspunde.
Am spus despre mine la un moment dat ca nu-s nici atee dar nici nu cred in Dumnezeu. Nu sunt atee fiindca imi place sa cred ca exista o entitate pe o treapta mai sus decat mine, fara asta mi-ar fi frica. Nu-mi place sa cred ca eu sunt punctul cel ai inalt al existentei. Eu ca si om, nu persoana.
Nu cred in Dumnezeu fiindca ideea de religie a suferi transformari odiaose de-a lungul timpului si a ajuns sa fie mai mult monstru decat idee morala.
Si tot astfel, daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi
Foto:Livia CrbunescuModel:Mihaela Petrariu
"Si tot astfel, dacã închid un ochi vãd mâna mea mai micã decât cu amândoi. De as avea trei ochi as vedea-o si mai mare, si cu cât mai multi ochi as avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar pãrea mai mari. Cu toate astea, nãscut cu mii de ochi, în mijlocul unor arãtãri colosale, ele toate în raport cu mine, pãstrându-si proportiunea, nu mi-ar pãrea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi.(...)
Poate fiecare vorbã sunã diferit în urechile diferitilor oameni — numai individul, acelasi rãmâind, o aude într-un fel."
Moldoveanca mea e filosoafa, se "antreneaza" singura. Schicht e filosof cu acte in regula. De fapt, in devenire, n-a terminat inca facultatea. Schicht e nemtoaica pe jumatate, e un om inteligent si frumos. Doar ca uneori e rigida si oarecum rece. Atunci imi aduc aminte ca nu-i de-a noastra ci de undeva mai rece.
Cand eram in liceu imi placea sa ma contrazic mult. Si acum imi place, dar nu la fel. M-am prins ca nu are rost sa contrazic doar de dragul de a contrazice. M-am invatat sa fiu mai toleranta si sa ascult. Nu foarte mult, cat de cat.
Eram noi prinse in jocul asta, hai sa fim cu "NU" in brate si ne contraziceam cu profa de romana. Aveam voie, eram chiar incurajate sa vorbim, doar ca uneori dadeam cu bata-n balta si trebuia profesoara asta sa ne puna la punct. Ea il iubea pe Eminescu, si noi am crezut la un moment dat ca omul asta nu-i nimic din ce pare. Am gasit Vedele si am vazut cat s-a inspirat de acolo, am citit putina filosofie si mi-am dat seama ca n-a gandit el insusi toate lucrurile alea fantastice. Atunci nu faceam diferenta dintre a intelege si a stii. Nu intelegeam nimic, stiam doar niste lucruri. Am mai crescut de-atunci putin.
Si l-am desfintat noi de Eminescu in fata clasei, si vedeam omul asta, profesoara care mie mi se parea un om frumos pana la ultimul tiv al rochiei. Profesoara asta, Doamna Truta, se facea ba mica ba mare. Si mi-a spus atunci "Gresesti, Livia. Gresesti."
Eu binenteles ca ramasesem cu "NU " in brate, dar dupa un timp mi-am dat seama ce a vrut sa spuna.
Doamna Profesoara Truta, imi retrag cuvintele si recunosc (putin cam tarziu) ca aveti dreptate. Eminescu a fost un om mare, poate nu atat de mare pe cat il vedeati, dar cu siguranta mai mare decat mine, iar eu n-am cum sa critic ce nu inteleg pe deplin.
PEROANE CU FERESTRE
anonimul pamantean
Ai observat? Fiecare om, in capul lui, sta pe peron si asteapta un tren. Gara este imensa, are multe peroane si desi se numeste "Calea, Adevarul si Viata", nici un peron nu seamana cu celalalt. Fiecare calator asteapta cuminte pe propriul sau peron, dar sunt si unele peroane aglomerate. Toate trenurile posibile trec prin capul nostru, pe toate liniile si in toate directiile. Destinatia fiecaruia pare sa fie cunoscuta dar... doar pare, pentru ca ea este imaginata, chiar daca fiecare tren poarta un nume. Mintea se agata intotdeauna de cuvinte. Pe unele linii mai indepartate sunt anuntate trenurile pentru care trebuie sa astepti indelung: Adevar, Iubire, Cunoastere, Absolut, Devenire, Pace pe cand pe altele, care-ti vin mai la-ndemana, cel mai adesea in sens invers, Putere, Glorie, Avere, Recunoastere, Viciu. Acestea din urma desi sunt foarte aglomerate, au cel putin avantajul ca nu ai prea mult de asteptat. Vin foarte des iar pe fiecare gasesti scris mare, acelasi slogan: "satisfactie garantata."
Peronul tau este hat departe fata de intrarea in gara si este aproape pustiu. N-ai bagaje. Nimeni nu are. E racoare in partea aceasta de gara iar calatorii asteapta zgribuliti, infasurati fiecare in sperantele lor. Ca si tine. Trenurile se ivesc pe nebagate de seama si trag la peroane in liniste. Daca gandul nu-ti haladuie aiurea, n-ai cum sa scapi trenul.
Oooo, dar iata-l! Nu te precipita! Ai timp! Urci. Deschizi usa. Compartimentul este luminos. Iti impaturesti frumos speranta si o asezi cu bagare de seama in fata ta, in plasa de bagaje. Te-asezi confortabil pe bancheta, te relaxezi, zambesti multumit. Esti pe drumul cel bun! Sa-nceapa calatoria! Cercetezi locul cu privirea, dar constati cu uimire ca, sub ochii tai, compartimentul prinde sa-si schimba forma si sa redevina peron. Un peron cu ferestre. Trenul porneste incetisor... Desi stii sigur ca te afli in compartiment, simti fara urma de indoiala cum te misti cu peron cu tot, si vezi trecand sau oprind prin fata ta o multime de trenuri. Incet, incet, pana la urma, privirile iti sunt atrase de ferestre. Daca te uiti pe fereastra din dreapta vezi o "realitate"... iar daca te uiti pe cea din stanga vezi "alta realitate". Fiecare realitate te fascineaza, te cheama, te absoarbe, te cotropeste, iti promite si pe nebagate de seama in mintea ta se naste dorinta unei noi destinatii in realitatea care ti se va arata mai ochioasa.. Si-odata cu dorinta se insinueaza si speranta. Desi nimeni nu ti-a spus-o, instinctul tau stie ca poti fi in doua sau mai multe locuri deodata. Si-atunci, din mers, incepi sa astepti cu nerabdare urmatorul tren, pentru noua destinatie care promite. Calatoria continua. Ca mai prinzi sau mai scapi cate un tren este de-acum o chestiune de sansa si nu stii cat de curand se va intampla, dar ceea ce stii cu siguranta este ca trenurile tale trebuie luate intotdeauna intr-o singura directie, caci daca alegi sa traversezi peronul pentru un tren din sensul opus, fiinta ta se va desira. Sensul celalalt nu iarta.
Gata, ai reusit! Acum calatoresti simultan in doua trenuri diferite, in doua compartimente deodata, pe doua peroane in miscare. Si de-acum e simplu, poti sa te sui si intr-al treilea sau intr-al patrulea tren, cand doresti. In fiecare compartiment ai tovarasi de calatorie, conversezi, te implici, ai opinii. Timpul fuge repede. Unii mai urca, altii mai coboara, toata lumea care vine de-afara vorbeste despre lumi minunate sau despre catastrofe. "Afara" este un cuvant plin de promisiuni dar si de spaime. Tu stii bine ce inseamna acel afara. Tu vii de afara, ca oricare calator, doar te-ai suit de buna voie in tren. Afara este iluzia care te ajuta sa-ti continui calatoria.
Cu unul dintre calatori s-ar putea sa ramai in calatorie toata viata, dar nu in toate trenurile cu care calatoresti ci doar intr-unul. Rar vei gasi pe cineva care sa-si doreasca aceleasi destinatii cu ale tale. Calatoria continua. Tu hotarasti daca ramai sau mai schimbi trenurile, destinatiile, peroanele. Vremea trece... Altele sunt acum subiectele calatorilor, fetzele lor sunt altele. Intre timp poate te hotarasti sa faci un copil si sa-ncepi sa-l pregatesti cu inima stransa de calatorie...Cat de ocupat esti acum, dar tot mai arunci din cand o ocheada pe fereastra sau spre plasa de bagaje. E-n ordine! Sperantele tale sunt la locul lor si-ti zambesc cuminti...
Uff...Gata din nou! Calatoria poate sa continue in tihna... viata ta este iar in buna randuiala... Pe copil l-ai lasat asteptandu-si cuminte trenul pe un alt peron, cu speranta alaturi. "Macar el..." gandesti in sinea ta, si te asezi din nou, avid, cu ochii pe fereastra. Nu mai este atat de important cu cate trenuri ai umblat simultan pana acum si in cate te mai afli, bine macar ca ai ramas intr-unul. Unul, dar bun!
Afara lumina incepe sa paleasca, usor. Realitatea de dincolo de fereastra nu te mai atrage atat de tare... destinatia finala se obstineaza in continuare sa se aratate, desi ea este inca vie in inchipuirea ta. Cobori usor pleoapele si te afunzi in tine... zarva de pe culoare, de pe peron, discutiile calatorilor se estompeaza... Nu stii traseul... nu exista o harta si nu ai cum sa-ti dai seama daca nu cumva te invarti in cerc. Inainte si inapoi, sus si jos isi pierd intelesul. Toate destinatiile finale s-ar putea inscrie intr-o sfera daca ar avea limite... "Am sa ajung... cu siguranta am sa ajung acolo..." razbate gandul peste toropeala care te cuprinde pe nesimtite....
Tresari.... se aud zgomote si pe culoare. E controlorul de viata! Se uita in ochii tai. Stii! Iti auzi inima-n urechi. Nu poti sa fugi, n-ai unde sa fugi, doar esti in tren. Rasufli usurat. Nu, nu esti tu! E cel de-alaturi!.. Calatorul se ridica anevoie si paraseste in tacere compartimentul, cu parere de rau. Speranta lui a ramas in plasa de bagaje. Te uiti pe fereastra si-i vezi pe toti cei alesi de controlor cum se urca tristi intr-un singur tren, cu o destinatie necunoscuta. Acum de-abia, pentru fiecare, incepe marea si adevarata calatorie. Stau buluciti la ferestre si cu priviri lungi fac cu mana fostilor tovarasi de drum pe care tocmai i-au parasit. Nu zambeste nimeni. De-aici inainte, fiecare, de la fereastra noului compartiment in care a intrat, va vedea Ceva. Tu n-ai de unde sa stii daca toti vor vedea acelasi lucru sau fiecare Altceva... Sau Nimic. Nimeni dintre cei din jurul tau nu poate sa-ti spuna ce se vede din trenul acela, iar pe calatorii plecati cu el, nu ai cum sa-i intrebi. Nu-i va mai vedea nimeni, niciodata. Este doar o calatorie dus.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)