Se mai întorc apele Iordanului?

De Bobotează știam că are loc minunea Apei Sfinte, apă care odată transformată în aghiasmă prin coborărea Duhului Sfânt, chiar sub ochii noștri, însă nu știam de apele Iordanului, ce se întorc, așa cum zice și Psalmistul: “Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3). Se pare ca întreaga natură a participat la evenimentul de importanță majoră. „Te-au văzut apele, Dumnezeule, şi s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi...”, spune o rugăciune care se rostește astăzi. Nu trebuie uitat faptul că sărbătoarea de astăzi se numește și Epifanie sau Teofanie, și anume "arătarea lui Dumnezeu". A fost pentru prima oară când Sfânta Treime a fost vizibilă credincioșilor: Tatăl în ceruri, Fiul pe Pământ și Sfântul Duh în chip de porumbel.
Credincioșii care merg cu ocazia acestei sărbători la apele Iordanului, mărturisesc că, pentru câteva momente, acestea curg înapoi. La vederea acestei minuni, se pare că mulți oameni care nu-s creștini, se botează și trec la dreapta credință.
În anul 2008, apele Iordanului nu s-au întors, pentru prima dată în 2000 de ani. De ce? Citiți aici posibile explicații!
Dar anul acesta...oare apele Iordanului se mai întorc?

3 comentarii:

  1. Eu sunt cam suparata ca am pierdut ieri sansa de a-mi purifica preotul casa cu agheasma,am fost plecata la Sighet.Interesante explicatiile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu ce s-a intamplat si pe la mine anul acesa, ca si eu traiesc tristetea ta...Cred ca nu am fost acasa cand trebuia...

    RăspundețiȘtergere
  3. Da....am sa-l rog sa vina intr-o zi...oricum trebuie sa merg sa cotizez si banii pentru biserica zilele astea..

    RăspundețiȘtergere