Sa nu uitam e ziua lui...

"Ar trebui să înțelegem că geniul este o excepție, și nu regula într-o cultură sau un corp social. Astfel încât geniul este paradigma minoritarului. Un astfel de scriitor, indiferent că ar fi el Eminescu, nu are cum să ne reflecte. Sigur că în el se reflectă nostalgiile noastre mai curând de idealitate, nostalgii care și-ar dori să ne creeze un sine național poate privit idilic. În Eminescu riscăm să punem mai curând imaginea noastră așa cum ne-am dori să fim", Iulian Costache "Eminescu - negocierea unei idei"

" Răul cel mai mare introdus de pătura suprapusă a fost demagogia, ideea că poți ajunge cineva, poți face avere fără să muncești. Iar lucrul este cu atât mai grav cu cât exemplul negativ este dat de conducătorii țării, care promovează oameni fără valoare, care decorează tră­dători, care acordă pensii unor politicieni cu merite îndoielnice."; scria Eminescu în „Mic curs de istorie națională” la 16 iunie 1882.

“Nu exista un stat în Europa orientala, nu exista o țară de la Adriatica pana la Marea Neagra care să nu cuprindă bucăți din naționalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia și Herțegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unități etnice în Munții Albaniei, în Macedonia și Tesalia, în Pind ca în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia pană dincolo de Nistru, pană aproape de Odesa și de Kiev.”(Mihai Eminescu)

"Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc charte și rezbele, zugrăvesc împărății despre cari lui nici prin gând nu-i trece..." "Iubim țara și nația noastră astfel cum n-o iubește nimeni, cum nimeni n-are puterea de-a o iubi." "(Nația) o iubim sans phrase."

Eminescu scria într-un articol din 1879: "E mică țărișoara noastră [...], dar această țară mică și știrbită este țara noastră, e țara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc [...] S-o facem mare pe țărișoara noastră, prin roadele muncii noastre și prin mărimea vredniciilor noastre. [...] Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării"

Poetul spune despre români că sunt "limbă cumpenei universului"

"Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?

Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"(Scrisoarea III)