puteti citi asta cu sufletele voastre?

Stiti ce nu inteleg eu?
Pe voi. Da! Pe voi , OAMENII! “ Dar ce, oare tu nu esti un om, la fel ca noi”- poate va intrebati.
Ba da. Si raspunsul meu. Dar , spre deosebire de voi, am invatat sa ma opresc si sa ascult.
Spuneti-mi voi, ce simtiti va ating picaturile de ploaie?
Dar cand primiti in dar prima floare, luata direct din zapada de niste mani pe care le-ati mangaiat toata noaptea?
Nu e un articol …. Sau daca este, considerati-l ciudat. E ,….o declaratie. Sau nu, sa ma corectez : este o petitie. Catre sufletele voastre. Sa intelegeti. Sa coborati in genunchi langa piciorul lovit si chipul plin de lacrimi al unui copil. Sa ridicati mana, numai pentru a mangaia pueril parul matasos…. Sa ridicati ochii aia innecati in lacrimi catre cer. El detine mult prea multe lacrimi. Vi le va sterge si pe ale voastre.
Acum…ce credeti? Ca nu stiu ce vorbesc. Sau , …. Ca sunt o persoana tanara. Tineretea te face sa crezi ca totul este posibil. Nu? Ce s-a intamplat? V-ati maturizat? Si? SI CE S-A SCHIMBAT? Nu mai asteptati cu inima vibrand sacandat in piept? Pupile nu vi se mai joaca anarhice si vandale in fiinta? Nu mai sunteti voi?
Sunt oare birourile de vina? sau teancurile de dosare? Oare ele va conving sa petreceti ore in sir mangaindu-le. Si mersul privind oamenii? Si zambetul de dimineata? Si …atingerea? Nu a unui vis…..atingerea aceea care va trezea dimineata. Si mirosul de cafea? De ce totul este pe fuga?

Credeti-ma….birourile nu fug nicaieri. Dar zambetele da. Persoanele care dau atingeri pleaca si ele. Si numai atunci fiecare realizeaza ca dosarele nu inlocuiesc nimic. ….
Suntem oameni. Si nu avem scuze. Nu le cautati nici pentru noi sau conceptiile noastre. Faptul ca esti tanar sau matur nu este medicament pentru conceptii ….sau timpul pierdut.

Iar asta……nu este decat o petitie catre zambetele voastre.