poveste de dragoste... sau poate nu

EL - tanar absolvent de facultate se intoarce la mica afacere inceputa in familie inca din perioada liceului; fara prea multi prieteni, e putin deprimat in preajma sarbatorilor de iarna.

EA - asistenta medicala.

Le face cunostinta mama lui, in ideea ca vor petrece o vreme impreuna. Datorita micii afaceri si a faptului ca a avut o bursa in strainatate EL e cotat ca o "partida buna". Asa ca EA "isi asigura viitorul" ramanand insarcinata, fara sa se gandeasca si el e incantat de relatie si ca dupa 3 luni deja se gandea la casatorie. Asa ca EA, amana momentul cand ii va da "vestea buna". Din pacate nu a fost asa buna. L-a sunat de la serviciu sa il anunte ca va fi tatic. EL isi planificase putin altfel viata de familie: cativa ani de plimbari, distractii in doi si abia apoi mica gagalice. Din pacate EA nu ii da posibilitatea de a alege: la varsta ei (28 ani) nu isi poate permite sa rateze "momentul". Asa ca EL accepta situatia. De fapt e mai mult o resemnare. Resemnare care incepe sa se vada din ce in ce mai mult: la nunta, la nasterea copilului cu o luna mai devreme iar apoi in atitudinea fata de ea si de copil. Toate actiunile EI denota calcul anterior si punerea LUI in fata faptului implinit. Toata lumea din jur vede asta mai putin EL. Sau poate ca EL nu vrea sa vada. Apoi, apare un moment in care EA, isi scoate pentru putin timp masca. Se gandeste ca fiind "in interesul familiei" nimeni nu o va judeca. Dar oare poti sa nu judeci o femeie care intentioneaza, prin mijloace absolut legale, sa isi lase familia (mama, tatal vitreg impreuna cu sora si fratele vitreg) pe drumuri doar pentru ca ea isi doreste casa (si exista o posibilitate de a o obtine)? Din fericire nu si-a dus planul pana la capat dar a facut altceva. A incercat si crede ca a reusit sa dezbine familia LUI. O familie unita care se ajutau mereu la greu: parinti, bunici si sora. A reusit sa isi faca socrii sa plece din casa lor pentru a-i ajuta pe EI, sa o indeparteze de tot pe sora lui, iar bunica LUI de 84 de ani isi petrece tot timpul tot ajutandu-i pe ei. Dar nu asta e marea problema pentru ca toti o faceau la inceput cu bucurie. Ci atitudinea EI fata de ceilalti din jur incepand cu copilul si terminand cu bunica. EA fiind "proprietara" pe tot ce au ei si pentru orice actiune trebuie sa i se ceara EI voie, in caz contrar foloseste fiecare "incident" pentru o noua sesiune de reprosuri si a reciti lista cu "nedreptatile" ce i s-au facut. Intrebarea mea era daca nu cumva si "atitudinea" asta nu e una calculata? Daca nu cumva "testeaza" limitele? Mie imi pare o modalitate de a "provoca" pentru a gasi un motiv sa isi "recastige" libertatea pozand in final in victima. Dar poate eu gresesc...