Bun gasit si "La multi ani" tuturor! Imi pare bine sa fiu iar printre voi dupa o scurta, dar foarte frumoasa vacanta. Mai jos o sa vorbesc despre falsa credinta si deznadejde.
Imi pare nespus de rau sa-i aud pe unii „credinciosi” spunand unele ca acestea : „La ce bun să mai trăiesc? Nimic din ce am dorit nu s-a împlinit. Și nu am dorit bani sau chestii superficiale. La ce bun să mai trăiesc dacă după atâta amar de ani necredința încă e puternică și îmi pare că orice aș face nu o pot alunga. La ce bun să mai trăiesc dacă viața mea duce spre iad și nu pre rai. La ce bun să mai trăiesc dacă totul se năruie, dacă sufăr atât de mult. Am obosit de viață! Am obosit de chinul ăsta! Au fost și vremuri bune recunosc, dar anul ăsta a fost teribil de greu pentru mine, m-a zdrobit pur și simplu; ca sub o stâncă mare și grea. Și nu pot face nimic acolo sub stâncă, decât să mă revolt și să simt că toate eforturile mele de o viață, rugăciunile, faptele bune, mersul la biserică duminica, spovedit și restul nu a contat deloc. Unii din jurul meu au deja șaizeci de ani de necredință, alții treizeci și eu, care cândva am fost numită de o PERSOANĂ CREDINCIOASĂ, apostolul familiei, nu pot face nimic pentru ei, dimpotrivă, cu fiecare pas pe care îl fac spre Dumnezeu ei se depărtează mai mult de El. De exemplu, dacă vreau să fac ceva bun ei înjură biserica și pe Dumnezeu și-mi spun că ar prefera să moară într-un șanț nespovediți. Viața mea duce spre iad, și nu mă oprește nimeni. Cui îi pasă de suferința mea? Și pe măsură ce sufăr mă umplu de amărăciune, de durere, de ranchiună și mă doare totul în sufletul meu.Deci? La ce bun să mai trăiesc chinul ăsta? Nu, nu am intenția să mă sinucid, nu vreau să mă condamn singură la iad, dar nu știu câtă suferință va mai răbda inima mea deja slăbită de la atâta DURERE!NU POT SĂ FIU OPTIMISTĂ! CUM AȘ PUTEA? MĂ UIT LA FAMILIA MEA CARE E ÎN NECREDINȚĂ DE ATÂTA AMAR DE ANI ȘI URLU. ȘI DACĂ VOR MURI AȘA NESPOVEDIȚI ȘI NEÎMPĂRTĂȘIȚI ȘI EU VOI MURI ODATĂ CU EI ȘI ÎMI PARE CĂ LACRIMILE MELE, CĂ RUGACIUNILE MELE NU-L POT CONVINGE PE DUMNEZEU SĂ-I ÎNTOARCĂ LA CREDINȚĂ, LA EL. ȘI MĂ DOARE CĂ NU CUNOSC ȘI EU CE MINUNAT E SĂ FII CU DOMNUL. CĂ VIAȚA LOR E SĂRĂCITĂ DE O LUMINĂ ATÂT DE BUNĂ.”
Auzind astfel de vorbe nu crezi ca sunt spuse de o persoana credincioasa, si intr-adevar asa este, chiar daca aceasta se autonumeste credincioasa sau chiar crede ca este „apostolul familiei”. Dragii mei daca inca mai aveti atatea griji inseamna ca nu-L lasati pe Dumnezeu sa lucreze ci luati voi o sarcina atat de grea. Nu este bine asa. Trebuie sa-L lasam pe Dumnezeu sa-si faca treaba. Intr-adevar poti avea astfel de preocupari daca nu-L cunosti inca pe Dumnezeu.
Când Il întâlnesti și crezi că este Dumnezeu și că Dumnezeu este Iubire te lepezi de toate revoltele si impotrivirile si Ii lasi Lui sarcina care i se cuvine pentru ca nimic din ce avem nu este al nostru ,ci ne este dat imprumut in aceasta viata. Odata ce-L vom cunoaste vom face doar voia sa fara sa deznadajduim. Ii vom incredinta lui orice gand din mintea noastra si astfel ne vom face viata mult mai usoara. Noi trebuie sa avem grija de mantuirea noastra si sa nu ne mai incarcam si cu alte misiuni pentru ca nici noi nu ne vom mantui nici altii prin noi. Odata ce tu nu ai aflat linistea nu ai cum sa-l faci pe altul sa ajunga la linistire. Mai inai de toate trebuie sa fim smeriti, si sa ne fie clar ca Dumnezeu lucreaza pentru mantuirea noastra si nu este o slujnica a a viselor si dorintelor noastre, chiar de ar avea valoare spirituala acestea. Cand vom ajunge sa nu ne mai impotrivim celui rau vom avea iubirea adevarata si increderea in lucrarea lui Dumnezeu.
Iata cum ne invata un parinte cu viata sfanta (Teofil Paraian) sa traim in viata aceasta pentru a fi placuti Lui Dumnezeu si pentru a ajunge la cunostinta adevarata si la pace sufleteasca: Mai intai ne spune ca trebuie sa mergem in duminici si sarbatori in „raiul cel de pe pamant, in Tinda Raiului, In Casa Lui Dumnezeu” , la BISERICA, apoi sa vorbim cu Dumnezeu in fiecare zi la rugaciunile de dimineata, din timpul mesei si de seara, iar in timpul zilei sa avem in minte rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu , milueste-ma pe mine pacatosul.”- o rugaciune scurta si de mare folos duhovnicesc si sa tinem posturile de peste an sa citim cate doua capitole din noul testament in fiecare zi si ne vom mantui. Amin.
Adults with imaginary friends are stupid. period..
RăspundețiȘtergereOaaau, ce de galben! Mai bine incearca cu roz chilotiu :))
RăspundețiȘtergere@andrei j, uite-te nefericit, Dumnezeu nu te cunoaște.
RăspundețiȘtergere@simion îmi place ce a spus părintele pe care îl citezi.
cred că ai făcut o greșeală: „Cand vom ajunge sa nu ne mai impotrivim celui rau ...”
unii gânditori cred că Iadul ar fi viața noastră pe pământ, mircea eliade o scrie ... viața este grea iar promisiunea unui Dumneazeu care te iubește este greu de crezut când sunt atâția nemernici printre noi. eu cred că Dumnezeu se revelează celui care vrea cu adevărat să îl cunoască, asta nu înseamnă că nu aude fiecare strigăt de durere sau hohot de batjocură.
RăspundețiȘtergereLa mulți ani și ție. :) și Dumnezeu să fie cu noi.
Este cumplit atunci cand ne ranesc vrasmasii, dar mai cumplit atunci cand o fac cei de la care asteptam iubirea si compasiunea ca pe o sfanta datorie ! Numai cine nu trece prin aceste chinuri nu poate intelege cat de coplesitoare sunt.Dar se intampla asta doar pentru ca avem mandrie , pentru ca ne consideram ceva , pantru ca ne irita gandul ca tocmai noua ni se intampla asa ceva .Si pentru ca nu stim sa ne rugam , atat pentru noi ,cat si pentru vrasmasi, pentru ca nu-i iubim pe vrasmasi si pentru ca nu ne iubim nici macar pe rudele noastre , asa cum ne iubim pe noi , adica in mod egoist . Atunci cand vom putea ierta din inima durerile ce ni le produc ceilalti , vom putea ierta orice pe acest pamant si vom dori nu numai sa fie ieretati toti cei care gresesc, dar vom dori ca Dumnezeu nici macar sa nu stie in ce fel gresec vrasmasii de orice fel , vom cauta sa le acoperim pacatele , ba chiar sa si platim pentru ele noi insine , numai ca ceilalti sa nu sufere si sa mearga in iad , ba am prefera sa mergem chiar noi in locul lor .Dar , ca sa devenim in acest fel este foarte greu , pentru ca asta inseamna smerenie si iubire desavarsita si nu putem ajunge in acest loc decat prin multe sacrificii sufletesti , prin care ne lepadam de egoism , oferindu-i lui Hristos inima noastra intreaga , goala de orice placere de sine , sau placere lumeasca.Hristos a spus : " Fiule , da-mi inima ta "! Deci , daca vrem sa devenim fii ai lui Dumnezeu , trebuie sa impletim in aceasta viata smerenia , iubirea , pocainta si nedejdea , in virtutea unei singure credinte , cea in Sfanta Treime. Si acest lucru nu se face fara ajutor de la Dumnezeu , deci tot ceea ce facem ,intentionam si cerem , sa fie nedespartit de voia si poruncile lui Dumnezeu , incepand cu momentul un care ne hotaram sa mergem pe calea mantuirii. Si , cum a spus Hristos , " in lume necazuri veti avea , dar indrazniti " . . .
RăspundețiȘtergereSi cine ne va putea desparti pe noi de dragostea Lui ? Si daca un parinte da daruri frumoase fiului care le cere , Oare Dumnezeu nu ne va da ceea ce -I vom cere ? Numai daca-i vom cere lucruri netrebnice !
Deci , sa nu cadem in deznadejde , ci totdeauna sa ne osandim pe noi insine , ca niste slugi viclene si netrebnice ce suntem !