Imi place sa cred ca am prieteni

Lectia despre prieteni.
N-am crezut si nici nu am sa cred vreodata in iubire neconditionata. Singura astfel de iubire e iubirea materna, dar si asta are conditiile ei. Atasamentul nu e gratuit, increderea se castiga in timp si situatii. Prietenii sunt oamenii aia pe care-i iubesti, care te sprijina sau te critica, sunt oamenii carora le pasa, oamenii pe care stii ca poti sa-i suni la 3 dimineata cand ai nevoie de ajutor si n-or sa-ti spuna nu. Imi place sa cred ca am prieteni. Sunt unii oameni pe care-i stiu de cand erau mucosi si alergau pe ulite desculti. Pentru ei am un atasament aparte. Am crescut impreuna pana la un punct, dar de acolo fiecare si-a gasit un drum al lui. Nu semanam de nicio culoare, oricine se uita la grupul asta al meu se intreaba:Ce or avea astia in comun?!?! Avem in comun primii 15-16 ani de existenta, 20 000 000 000 de amintiri, 3 ciresi, o vale si spatele unei case, cu nisip, papusi, paienjeni cu tot.
Imi place sa cred ca am prieteni. Sunt oamenii astia pe care-i stiu de cand am vazut prima oara un album de arta. Un album adevarat, nu o revista. Acum vreo 8 ani. Cred ca-mi sunt prieteni. Am avut partea mea de momente mai putin bune, si au fost acolo. La absolut orice ora, mereu cu un plan de bataie "Cum s-o ajutam pe Livia", si mereu mereu mi-au ofetit a hug si un loc pe care sa-l imprumut drept "acasa". Ii iubesc si pe oamenii astia. M-au ajutat sa ajung unde sunt acum, m-au sprijinit in cam toate planurile stupide si funny, m-au tras de maneca si mi-au spus : "Gresesti" cand a fost cazul.
Mai sunt apoi si prietenii pe care i-am strans fara o sursa anume, pe care inca nu-i iubesc fiindca-s noi si am nevoie de timp si ceva mai multa incredere. Dar, in timp, daca or sa mai fie pe-aici, am sa invat sa le port si lor de grija. Am sa invat sa le simt lipsa, asa cum fac cu astialalti.
Imi place sa cred ca am prieteni, oameni la care tin si care tin la mine. Fara asta, ce rost ar avea toate astea?