Ce mai vad eu la stiri...

Ca stirile televizate (a.k.a telejurnal) sunt intesate de cazuri cancaniene, barfe, violenta e deja stiut. De cateva zile insa vad in mod constant cazuri de sinucideri sau crime; ce nu pot sa inteleg este de ce sunt din ce in ce mai multe cazuri de sinucidere la copii. Ce ii determina pe copiii astia de 14-20 de ani sa-si ia viata? Imi pare ca prea nu se mai pune pret pe lucrusorul asta mic, numit viata. Nu am sa mai iau in calcul ca sunt oameni cu boli cronice, in ultima faza care lupta cu o inversunare nemaipomenita pentru a vedea inca o data lumina zilei...
As fi ipocrita daca nu as recunoaste ca eu insami m-am gandit la sinucidere...nu mai conteaza motivatia, pentru ca nici macar nu poate fi vorba de "motivatie de sinucidere". Insa copiii astia chiar ajung sa duca la indeplinire gandul. Nu am sa ma refer nici la nocivitatea calculatorului, cu care sunt puse in legatura aceste crime sau sinucideri; mi-a taiat mama (fie ea adoptiva) netul = o omor, nu ma mai lasa tata la calculator = ma omor. Nici macar o singura secunda in care sa reflecteze la ce au de gand sa faca. Nu constiinta, nu moralitate...nu! o secunda in care sa se gandeasca ce vor sa faca...urmarile a ce vor sa faca, macar atat daca ar acorda.
E ca si cum ai renunta la primul semn de obstacol. Ca nu degeaba spune Cosbuc in "Lupta vietii" : "O luptă-i viaţa; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor." Nu exista aceasta dragoste de viata, cred ca nici macar o constientizare a vietii.
Nu vreau sa fiu nici lupul moralist, dar prea sunt multi nerecunoscatori pentru viata asta, oricum scurta. Prea o trateaza ca pe un drept ce li se cuvine, in fata caruia nu trebuie sa faca nimic. "E viata mea si fac ce vreau cu ea" mi se pare o expresie de o iresponsabilitate grava, mai ales in conditiile in care cei care o folosesc, o fac pentru a-si justifica actiuni semi-deviante. E viata ta, nimic de spus, dar nu e un bun ce-ti apartine si la care poti in orice moment renunta pentru ca asa vrei tu. Daca la 14 sau 16 ani nu mai poti, te dai batut, e totul prea greu pentru tine, cum o sa fie la 40? Sau poate nici nu stai sa-ti imaginezi cum va fi la 40, poate nici nu-ti doresti acei 40 de ani, pentru ca totul e greu...si-atunci de ce sa nu comitem suicid in masa? De ce sa ne mai complicam cu viata?
Nu tu ai ales sa te nasti, dar pentru ca tot esti aici, ai putea hotari cand sa mori, nu?
Si in felul asta stau eu mai in fiece seara si ma ingrozesc, si ma revolt, cum copii de 14 ani se sinucid pentru ca nu sunt lasati la calculator, pentru ca iubirea pentru profesor nu e impartasita, pentru ca au note mici; se sinucid ei si pentru ca sunt singuri, depresivi, neintelesi, asa cum am fost toti, cel putin o data, in adolescenta. Si intr-adevar, poate daca parintele sau cei apropiati ar fi mai atenti, s-ar putea evita multe astfel ce drame...insa cred eu ca si optica prin care copiii/adolescentii privesc viata a suferit modificari dintre cele mai nepotrivite.