O lume fără România

România e ţărişoara aia din Europa care a reuşit să scape acum 20 ani de regimul totalitar impus de Ceauşescu. Ne-am bucurat foarte tare, ca popor, pentru libertăţile pe care ni le-au adus sacrificiile Revoluţiei din 1989. Foarte bine. Însă de atunci până în prezent România trece prin ceea ce se numeşte o perioadă de tranziţie. Adică, mai simplu, nu ne-am regăsit identitatea naţională, stagnăm, nu se mişcă mare lucru. Da, România actuala e ţara corupţiei la nivel înalt, ţara smecheraşilor care uită să se spele, ţara piţipoancelor şi a cocalarilor, ţara unei clase politice dominate de haos şi de circ, ţara în care valorile sunt răsturnate, ţara din Uniunea Europeană cu doar două autostrăzi, ţara "flegmelor" aruncate la fiecare colţ de stradă, ţara în care ce face vecinul interesează mai mult decât propria existenţă. Deşi sunt un tip optimist, cam asta e realitatea... Ca să vă edificaţi, e nevoie să scoateţi circa 5 minute capul pe fereastră. Nu mă feresc niciodată de adevăr. România devine, iată, ţara Caiacilor (graşii ăia slinoşi cu 3-4 kg de haur la gâtlej). Noi, ceilalţi, cei mulţi, devenim o minoritate într-o ţară în care şmecherii şi mafia devin majoritate. Acum o să ziceţi că sunt un om rău care doar să critice ştie... Dar, deşi sperie, cam aşa se prezintă relitatea. De linguşeli, de pupincurism, de ipocrizie şi zâmbete false aruncate aiurea sunt sătul. Aveţi acum poate impresia că scriu articolul ăsta ca să bălăcăresc şi mai rău amărâta asta de ţară. Veţi vedea că nu-i aşa... Vreau să vă arăt în cele ce urmează şi faţa

"luminată" a poporului ăstuia. România este, de asemenea, ţara care i-a dat lumii pe: Petrache Poenaru (inventatorul stiloului), Ştefan Odobleja (părintele ciberneticii), Nicolae Paulescu (inventatorul insulinei), Henri Coandă, Nadia Comăneci (prima gimnastă din lume care a primit nota 10), Dracula, Mircea Eliade, Helmuth Duckadam (a apărat 4 penalty-uri la rând), Constantin Brâncuşi. Noi avem un cimitir vesel (cel de la Săpânţa), al nostru e Maramureşul. Avem unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Noi am inventat jocul numit oină. Suntem nişte oameni inteligenţi, nu de alta, dar a doua limbă vorbită în compania lui Bill Gates, Microsoft, e româna. Avem sărmăluţele, piftia plus multe alte mâncăruri delicioase. Românii sunt, contrar tuturor pronosticurilor, cei care au inventat berea. Oare vă puteţi imagina o lume fără toatea acestea? O lume fără România? Cu siguranţă, ar fi extrem de dificil. Iată că România înseamnă ceva pe harta lumii. Fără EA, vieţile noastre poate nu ar fi la fel de frumoase pentru că o lume fără România e o lume fără multe lucruri şi mulţi oameni importanţi! Aşa că, vizionaţi filmuleţul de mai jos şi fiţi mândri că sunteţi români!

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE

S-a schimbat definiţia iubirii

…sau modul în care se simte iubirea.

Seară de seară, noi, fetele Brumă (mama, sora şi eu) plus motanul, ne strângem în jurul telefonului şi facem reuniune de familie cu tata. Dăm pe speaker şi vorbim ca şi cum am fi toţi acasă şi povestim ce am făcut în ziua ce a trecut. Aseară însă s-a întâmplat ceva diferit, ceva frumos. După ce eu şi sora mea am schimbat câteva vorbe cu tata am lăsat-o şi pe mama să vorbească mai mult cu soţul ei, până la urmă ei se cunosc de mai multă vreme şi probabil au mai multe să îşi spună. La finalul discuţiei tata i-a spus nişte cuvinte pe care eu nu l-am mai auzit spunându-le de câţiva ani buni: ”Teo, ai grijă de tine şi nu uita cât de mult te iubesc!” Mi s-a părut extraordinar ca după aproape 30 de ani de căsătorie tata să îi spună mamei că el încă o iubeşte. Şi mai mult m-a încântat să descopăr că deşi a călcat strâmb uneori totul a fost o greşeală, căci altfel nu ar putea fi din moment ce tot pe soţia lui o iubeşte.


De la asta a pornit o adevărată analiză în mintea mea. Am început să divaghez prin amintiri, prin cele ce le-am constatat iar la final am ajuns la concluzia că s-a schimbat definiţia iubirii.

Pentru părinţii noştri iubirea era substituentul pentru orice lipsă (şi în perioada comunistă lipseau cam multe). Pentru noi iubirea s-a schimbat. Suntem într-o perioadă în care totul merge doar pe repede-înainte şi atunci şi ea se naşte în viteză şi moare tot aşa. Obţinem totul de-a gata şi tindem să ne comportăm la fel şi când vine vorba despre relaţii şi căsnicie. Visăm ca dragostea să vină instant, să dureze o viaţă, dar fără nici un efort. Principiul de bază, promovat şi ridicat în slavi de societatea de consum, conform căruia “doar binele tău contează, tu eşti pe primul plan” a luat locul conceptului pe care ni-l spuneau bunicii:”in momentul când iubeşti celălalt este pe primul loc.” Astfel dacă odată iubirea era mai mult decât suficientă, ţinea şi de foame şi de sete şi de tot ce mai putea ţine, trecea munţi si traversa mări, azi, ea trece prin stomac, prin conturi, prin ţoale de firmă şi prin cluburi. Iubirea s-a transformat, în timp, si este astazi ceea ce noi am vrut sa fie, un joc care alungă plictiseala şi ale cărui reguli pot fi reînnoite după bunul plac ori de câte ori vrem ceva nou.

Şi-acum mă-ntreb, de ce ne supărăm atât de tare când mama sau tata ne spun cu un ton dojenitor că nu ştim încă ce înseamnă iubirea?

Ca spuma-n ochi

Ştii cât de dureros e atunci când te speli pe faţă sau îţi şamponezi părul şi îţi intră spumă în ochi. Te ustură îngrozitor de tare, lacrimile şiroiesc pe obraji, dai cu multă apărece ca să îţi alini durerea şi te întrebi dacă nu cumva ai orbit. Mai arunci doi pumni de apă peste ochi, şi priveşti în oglindă un chip parcă înroşit după o perioadă de bocet prelung, dar cu o privire clară. Şi ţi se pare că într-adevăr vezi mai bine. Te calmezi şi te apleci după săpunul aruncat cât colo gândindu-te că totuţi ţi-a făcut un bine tot calvarul prin care ai trecut.

Exact la fel se întâmplă atunci când ai norocul să dai peste acele persoane care îţi deschid ochii mari şi te fac să vezi lucrurile chiar aşa cum sunt. Ei sunt aceia care nu te menajează, nu te cocoloşesc, nu te susţin orice ai face, nu se arată deloc impresionaţi nici de reuşitele şi nici de eşecurile tale dar te felicită când faci ceva demn de atenţia lor şi îţi aruncă un „ţi-am zis eu că aşa o să se întâmple dar tu nu ai vrut să asculţi” atunci când greşeşti, nu îţi întind o mână de ajutor atunci când te văd luptând să te ridici de la pământ, nici nu se dau peste cap să te dărâme.

Îi asemăn cu un săpun pentru că mereu sunt prin preajmă, dar nu fac nimic pentru ca tu să-i remarci sau ca să stabiliţi o relaţie de orice tip, sunt utili într-adevăr şi au darul să îţi arate realitatea într-un mod dureros, usturător, dar obiectiv. Le eşti indiferent dar nu pot să nu fie deranjaţi de faptul că încă mai visezi şi speri ca prostul la anumite lucruri pe care în mod clar nu le obţii. Iar dacă văd şi văd că te încăpăţânezi ca în ciuda unor dovezi clare să îţi menţii starea de îndobitocire poţi fi sigur că în momentul în care vei deschide în cele din urmă ochii, ei vor fi primii pe care îi vei vedea căci va fi plăcerea lor să te mai mustre odată, să te dojenească şi să îţi spună că probabil vei trece şi peste asta.

Pe ei, „spumanţi lacrimogeni”, duri dar mai înţelepţi ca mine, neîndurători dar având mai mereu dreptate, obiectivi şi nepăsători… Pe ei îi apreciez şi mi-i doresc mai mult în preajma mea decât pe codoşii care să îmi dea mereu dreptate, să renunţe uşor în favoarea a ceea ce vreau sau spun eu, să facă o groază de complimente gratuite şi neadevărate. Le sunt recunoscătoare celor care îmi dau o plamă sau un şut în fund dar îmi arată adevărul decât celor care îmi prezintă totul în nunaţe de roz şi mă îndeamnă să continui vânătoarea după cai verzi pe pereţi.

Lor le sunt datoare şi recunoscătoare pentru că nu m-au tratat tocmai bine. Lor le-aş spune oricând „Mersi că eşti atât de răutăcios/răutăcioasă şi neîndurat/ă, că iarăşi m-ai făcut să plâng, că nu te-ai sinchisit să-ntinzi o mână să mă pot ridica de la pământ!”

Alexandru Todea, monument al credintei

Putine sunt azi modelele demne de urmat.
Putini sunt oamenii care mai pot impune un respect grav.
Putine nume rostite starnesc un zambet sincer.
Putine ganduri indreptate catre oameni manifesta duiosie.

Insa pe cat de putine modele de astfel de oameni avem, cu atat cele existente deja ar trebui sa-si renegocieze pretul. Doar ca, din prea multa modestie, ajung sa nu o faca.

Alexandru Todea. Cardinalul.
Este hirotonit inca din studentie.
Arestat pentru protestele publice impotriva abdicarii fortate a regelui Mihai de la tronul Romaniei.
Rearestat datorita refuzului de a nu mai face propaganda Bisericii Unite.
In 1952 este condamnat la munca silnica pe viata; condamnat la moarte pentru ca “reprezinta un pericol pentru societate”. Petrece 13 ani in inchisoare.
La 28 iunie 1991 este numit cardinal de catre papa Ioan Paul al II– lea.

Alexandru Todea.Omul.
L-am cunoscut in urma cu vreo 10 - 15 ani. Eram o fetita. Din pricina problemelor sale de sanatate, mama mea, fost profesor logoped, a fost rugata sa faca exercitii de dictie cu bolnavul. Dupa fiecare sedinta, care devenea o vizita absolut amicala, mama imi povestea cu respect despre suferinta acestui om si despre caldura sufleteasca pe care nu si-a pierdut-o in ciuda tuturor incercarilor vietii. Era uimitor cum, bolnav fiind si avand probleme de prountie, rostea rugaciuni in latina. Ma minunez si azi gandindu-ma la asta.

Apoi, intr-o zi, cardinalul Todea si nepoata lui au trecut pe la noi. Ajunsa in fata casei, m-am apropiat de masina. M-am pus in genunchi si i-am sarutat mana. Mi-am ridicat apoi privirea si in fata mea se afla un om a carui privire calda si plina de duiosie mi-a ramas sculptata in suflet. M-a binecuvantat. Am avut atunci impresia unei revelatii spirituale. Ma simteam ca dupa taina sfintei spovedanii.

Am avut atunci certitudinea unui miracol. Acela ca exista oameni cu un har deosebit si, fara sa exagerez, am avut imaginea si sentimentul de divin.

Noi. Ceilalti.
Ne separa un zid de oamenii care nu mor, facut din multe si felurite rautati. Daca scarile sunt alcatuite din credinta, dragoste sau toleranta. este pana la urma decizia fiecarui individ. Nu putem decat sa presupunem, fiecare este detinatorul himerelor sale care trebuiesc alungate… Dar ar trebui sa ne straduim sa apreciem si sa respectam pe cei ce sunt dincolo de el… Dincolo de exemplu si de vieti chinuite, ei reprezinta o mana intinsa in ajutorul nostru. Stim sa o apucam?