Nationalistii italieni

Roberto Fiore: Nationalistii italieni vor renuntarea la EURO, o apropiere de RUSIA si stoparea IMIGRATIEI

autor: FrontPress 10.12.2013

roberto fioreLiderul partidului naţionalist catolic Forţa Nouă din Italia a participat recent la o conferinţă desfăşurată în Moscova unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă mişcările identitare din Europa Occidentală. Ulterior, fostul europarlamentar Roberto Fiore a acordat săptămâna trecută un interviusecţiunii de limbă italiană a postului de radio Vocea Rusiei, în care a explicat poziţia formaţiunii pe care o conduce în legătură cu imigraţia şi dictatura birocraţilor de la Bruxelles.
w“Opoziţia noastră faţă de imigraţie a fost mereu foarte clară. Noi considerăm că acest fenomen este o eroare”, a declarat Roberto Fiore, continuând să afirme că nu îşi doreşte să vadă şi în Italia enclave etnice precum cele din Londra sau Paris. “Acest lucru este însă încurajat şi în Italia de către unele partide politice, inclusiv de către ministrul integrării, Cecile Kyenge, care nu aparţine comunităţii italiene”, a mai spus Fiore, făcând aluzie la originile africane ale acesteia. “Ei vor să vadă peste câţiva ani şi în Italia 6-7 milioane de asiatici şi africani. Lucrul acesta, suprapus peste o rată mică a natalităţii în ţara noastră, ar fi un dezastru pentru naţiunea italiană”, a continuat acesta, care a mai spus că în Peninsulă există deja şcoli unde peste jumătate dintre elevi sunt străini.
Întrebat ce părere are despre Uniunea Europeană, Roberto Fiore a rămas consecvent opiniilor sale cu privire la o apropiere de Moscova şi a spus că actuala formă a UE este gândită greşit, naţionaliştii italieni considerând drept ţări europene şi Rusia, Bielorusia sau Ucraina. Aceştia şi-ar mai dori ca alternativă la NATO, care este o organizaţie militară dominată de SUA, o colaborare între toate statele europene, “din Portugalia până la Munţii Urali”.
qLiderul Forţei Noi s-a mai declarat şi împotriva Băncii Centrale Europene care a “întemniţat” popoarele, prin moneda Euro care a înlăturat fostele monede naţionale. “Naţiunile europene, în special unde s-a acceptat moneda unică şi mai cu seamă în statele mediteraniene, precum Italia, Spania, Grecia şi chiar Franţa, sunt martorele creşterii sărăciei, un preludiu pentru  un adevărat dezastru social. Din această cauză trebuie să revenim la monedele naţionale”, a declarat Roberto Fiore.
Referindu-se la situaţia din Ucraina, fostul europarlamentar a declarat că nu este în interesul ucrainienilor să intre într-o “Europă a sclavilor”, unde să fie controlaţi de Banca Centrală Europeană, unde să fie sclavii politicilor din agricultură care i-ar ruina pe micii fermieri şi unde ar fi obligaţi să accepte propaganda homosexuală împotriva familiei tradiţionale. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu