Într-un interviu din 1962, Ben Gurion, premierul Israelului, dezvăluie ideile Ocultei Mondiale din ziua de astăzi: uniune federală, guvernare unică, poliţie şi armată universală, descreşterea populaţiei!
Ben Gurion, prim-ministrul Israelului, a fost invitat în 1962 să prezică cum va arăta lumea peste 25 de ani. Incredibil, dar viziunile sale s-au împlinit, iar unele sunt în curs de împlinire în timpurile în care trăim. Iată ce spunea el în revista “LOOK”, pe 16 ianuarie 1962:
“Imaginea lumii în 1987 va arăta astfel, aşa cum o văd eu în imaginaţia mea: Războiul Rece va deveni istorie. Presiunea internă a intelectualităţii ruseşti pentru o mai mare libertate şi presiune a maselor pentru ridicarea nivelului de viaţă poate duce la o democratizare graduală a Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, influenţa crescută a muncitorilor şi fermierilor, precum şi importanţa crescută a oamenilor de ştiinţă, poate transforma Statele Unite într-un stat bogat, cu o economie planificată. Vestul şi Estul Europei vor deveni o federaţie de ţări autonome, având un regim socialist şi democratic.
Cu excepţia URSS-ului şi a a statului federativ euroasiatic, toate celelalte continente vor deveni unite într-o alianţă mondială, în care ordinea va fi realizată de o forţă de poliţie internaţională. Toate armatele lumii vor fi abolite şi nu vor mai există războaie. În Ierusalim, Naţiunile Unite (un organism adevărat) vor construi un sanctuar al profeţilor, pentru a servi uniunea federală a tuturor continentelor; aceasta va fi scena Curţii Supreme a Umanităţii, care să rezolve toate controversele profeţite de Isaia. Educaţia superioară va constitui dreptul fiecărei persoanei din lume. O pastilă care să prevină sarcina va opri natalitatea crescută explozivă din China şi India. Iar în 1987, vârsta medie a omului va atinge 100 de ani.”
Incredibil! Când am citit acest interviu nu mi-a venit a crede! Cu o eroare de doar 2 ani, prim-ministrul israelian a prevăzut căderea cortinei de fier (în 1989), dar şi alte evenimente importante ale istoriei contemporane, ca formarea Uniunii Europene (între ţările estice şi cele occidentale). Iar alte evenimente prevăzute sunt în curs de realizare în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat (ca forţa poliţienească universală, uniunea continentelor lumii într-o Mare Federaţie etc.). Curios sau nu, Ben Gurion susţine ideile Ocultei Mondiale: guvernare unică, poliţie şi armată universală, descreşterea populaţiei. E coincidenţă că unele din aceste lucruri s-au realizat deja sau sunt în curs de realizare? Desigur că nu! E coincidenţă că premierul israelian ştia încă din 1962 ce se va întâmpla în epoca noastră? Desigur că nu! Şi asta pur şi simplu pentru că Ben Gurion cunoştea toate planurile Ocultei Mondiale pentru prezentul şi viitorul nostru! În plus, se observă obsesia sioniştilor pentru ca Ierusalimul să devină capitala mondială a Ocultei Mondiale…
lovendal.net/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu