Marea foamete

013

Marea foamete din China: peste 10 milioane de oameni au murit! Copiii chinezi au fost vânduţi în pieţe pentru a fi mâncaţi…

Foametea din China dintre 1876 şi 1878 a fost un dezastru care a produs între 9 şi 13 milioane de morţi. Această foamete îngrozitoare – cea mai cumplită din istoria Chinei şi, de fapt, din întreaga istorie a lumii – a dat naştere unei expresii: „Gropi de zece mii de oameni”. O groapă de zece mii de oameni era un mormânt colectiv atît de uriaş, încât putea adăposti zece mii de cadavre. Nenumărate asemenea gropi au împânzit nordul Chinei atunci când foametea a bântuit aici răpind vieţile a peste 12 milioane de oameni, trei ani la rând. În cei mai răi ani ai foametei, aceasta a secerat zilnic 12 000 de vieţi şi abia la un an şi jumătate după ce a început, a auzit Occidentul ce se întîmpla în China aflată sub conducerea dinastiei Manchu.

Cauza foametei a fost o secetă care s-a abătut asupra provinciilor din nordul Chinei în anii 1876-1878. Este aproape de neimaginat ca o suprafaţă atât de uriaşă să supravieţuiască fără ploaie ani în şir, dar asta s-a întâmplat în China începând cu anul 1876. Culturile au pierit sau n-au mai crescut deloc, iar ţăranii plângeau în faţa ironiei destinului care făcuse ca toate culturile din sud să fie distruse de inundaţiile provocate de musonii puternici ce pârjoleau regiunile din nord. Aşa cum era de aşteptat într-o perioadă de asemenea privaţiuni, infracţiunile şi crimele s-au înmulţit, iar rata sinuciderilor a crescut. Canibalismul şi vinderea copiilor au fost reacţiile cumplite în faţa acestei suferinţe teribile.

Guvernul chinez pretindea că nu se întâmplă nimic. Poliţia îi aresta pe hoţii disperaţi care furaseră mânaţi de foame şi organiza decapitări în masă. „Cutia durerii” reprezenta altă formă de pedeapsă aplicată frecvent. Prizonierii erau pur şi simplu închişi în lăzi şi uitaţi acolo. Nu erau hrăniţi şi, înainte să moară de foame şi de deshidratare, în mod invariabil, îşi pierdeau minţile (ceea ce constituia, poate, o binecuvîntare, ţinând seama de oroarea unei morţi prin înfometare atunci când omul este în toate minţile).În pofida încercărilor dinastiei Manchu de a ascunde realitatea (inclusiv prin faptul că, pe toată durata foametei, s-a interzis străinilor să călătorească în regiunile afectate) omenirea a aflat adevărul. Un trimis englez a expediat o telegramă la biroul său în ianuarie 1878 în care a descris clar amploarea tragediei umane din nordul Chinei:

O foamete cumplită bântuie în patru provincii din nordul Chinei. Nouă milioane de oameni au murit. Copiii sunt vânduţi zilnic în pieţe pentru a fi mâncaţi. Comitetul pentru Ajutorarea Străinilor face apel la Anglia şi America să acorde ajutor.

Spre sfârşitul anului 1878, musonul s-a întors în nord. Câmpurile au fost plantate şi recoltele au crescut din nou. Rata criminalităţii a scăzut în zonă, la fel şi cazurile de canibalism, vânzarea copiilor şi sinuciderile. Ajutorul din străinătate a contribuit şi el la stabilizarea provinciilor din nord, dar tributul de morţi este în continuare cel mai mare plătit de omenire pentru foamete. Se pare că gravitatea secetei şi a foametei ar fi putut fi diminuată dacă s-ar fi făcut eforturi de acordare a ajutoarelor mai devreme, ceea ce, din păcate, nu a fost posibil din cauza cenzurii impuse de dinastia Manchu.

lovendal.net/