Fotbalist interzis

Fotbalist croat INTERZIS la mondiale din cauza “scandarilor naziste” (VIDEO)

autor: FrontPress 17.12.2013

croatFotbalistul Josip Simunici a fost suspendat zece meciuri şi astfel va rata Campionatul Mondial din Brazilia, din 2014. Fundaşul croat este acuzat că ar fi scandat lozinci “naziste” împreună cu suporterii, pentru a celebra calificarea naţionalei ţării sale. Gestul sportivului a fost condamnat şi de Guvernul din Zagreb şi de preşedintele croat, Ivo Josipovici.
Comisia de Disciplină a FIFA a “luat act de faptul că jucătorul a scandat, alături de fani, sloganuri utilizate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de mişcarea fascistă a ustaşilor” şi a apreciat că “acestea sunt dicriminatorii şi au adus atingere demnităţii unui grup de persoane pentru motive, între altele, de rasă, religie sau origine”, a explicat FIFA, într-un comunicat redat de Mediafax.
“După ce a luat în considerare toate circumstanţele cazului şi având în vedere gravitatea incidentului, comisia a decis să suspende jucătorul pentru zece meciuri”, a precizat FIFA, care a menţionat că Simunici are accesul interzis pe stadioane în timpul acestor partide şi a fost amendat şi cu 30.000 de franci elveţieni.
Josip Simunici şi fanii croaţi au scandat sloganurile incriminate, în 19 noiembrie, după calificarea Croaţiei la Cupa Mondială, în urma victoriei, scor 2-0, cu Islanda, în returul barajului de accedere la competiţia din Brazilia, aminteşte Gazeta Sporturilor.
Presa locală a difuzat un material video în care Simunici este văzut luând microfonul pe Stadionul Maksimir din Zagreb, după fluierul final, şi strigând de patru ori: “Pentru patrie” (Za Dom), suporterii răspunzând “Suntem pregătiţi” (Spremni). Aceste sloganuri datează din perioada în care Croaţia era aliata celui de al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Josep Simunici, în prezent căpitanul clubului Dinamo Zagreb, a fost deja amendat cu 3.200 de euro. Simunici, în vârstă de 35 de ani, a afirmat că gestul său a fost motivat doar de “iubirea pentru poporul croat şi patria sa”.
Ustasa – Miscarea Revolutionara Croata a fost o organizatie separatista, nationalista, catolica si antiyugoslava, activa intre 1929 si 1945. A militat pentru crearea unei Croatii Mari si pana la inceputul celui de al doilea razboi mondial a activat ca o organizatie terorista. Dupa aprilie 1941 a ajuns la putere in Croatia, dupa dezmembrarea Yugoslaviei de catre puterile Axei. Ustasa este responsabila pentru zeci de mii de asasinate impotriva sarbilor, evreilor sau tiganilor. Dupa infrangerea puterilor Axei, in jur de 30.000 de ustasi sau simpatizanti ai acestora au fost ucisi de partizanii comunisti in acte de razbunare. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu