"Moarte intelectualilor"


autor: FrontPress 23.03.2012
Pe 29 ianuarie 1990, oamenii muncii chemaţi de Ion Iliescu şi FSN în Piaţa Victoriei au strigat pentru prima dată “moarte intelectualilor!”. Tot atunci Corneliu Coposu a fost scos din sediul PNŢ cu o tanchetă, pentru a nu fi agresat de susţinătorii lui Iliescu, Brucan, Măgureanu şi compania. Fenomenul Piaţa Universităţii a fost înfrânt şi el de bâtele minerilor aduşi cu acordul ministrului Traian Băsescu şi într-un final intelectualii au murit. În loc lor a fost dizlocată o brigadă de “boieri ai scrisului”, gen Patapievici, Tismăneanu, Pleşu sau Liiceanu.
Nu este întâmplătoare aici nici apariţia în presa liberă a vremii a actualului premier Mihai Răzvan Ungureanu, ca jurnalist la Opinia Studenţească. După ce aproape fusese linşat de studenţii ieşeni, din cauza faptului că MRU era un zelos membru supleant al conducerii UTC, aceasta s-a trezit la doar câteva zile în postura de martor al Revoluţiei de la Cluj-Napoca, de partea revoluţionarilor. Imagini inventate cu tancuri care ciuruiesc clădirile din oraş au stors probabil câteva lacrimi de admiraţie de la studentele ieşene care nu ştiau cu cine au de-a face.
Nici istoricul Neagu Djuvara nu este străin de spălarea imaginii lui MRU: “Am încredere în guvernarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Îl cunosc pe Mihai Răzvan de peste 20 de ani, de când ieşise de la Universitate. Eu eram abia sosit în ţară, de câteva săptămâni, în 1990, iar prima universitate care m-a chemat să susţin o conferinţă a fost cea din Iaşi. [...] În lunile următoare revenirii mele în ţară, am adus din Franţa o revistă foarte bună pe care noi o scoteam la „Fundaţia Carol” din exil – „Revue des études roumaines” [...]. Deci am adus revista la Iaşi şi l-am făcut pe Mihai Răzvan redactor-şef al acestei reviste. Pe ultimele trei numere ale acestei reviste – 19, 20 şi 21 – Mihai Răzvan apare ca redactor-şef. Aşa l-am cunoscut şi l-am frecventat timp de un an sau doi pe chestiunile acestea.”
Istoriile noii gărzi de intelectuali se întrepătrund invariabil încă dinainte de 1990. Liiceanu şi Pleşu au fost printre cei agreaţi de regimul comunist pentru a pleca în străinătate cu burse. Soţia lui Pleşu era chiar informatoare a DIE de la vârsta de 19 ani şi este greu de crezut că soţul său era străin de această relaţie imorală a soţiei sale. Este frapant şi modul cum Pleşu ajunge imediat după 199o Ministru al Culturi şi apoi între 1997 şi 1999 ministru de Externe, o funcţie care trebuie girată în subsidiar de SIE. Tânărul MRU, devenit între timp un copil de trupă al lui Soroş şi apropiat al unor cercuri evreieşti, devine director SIE. La fel Patapievici, rodul “iubirii” unui cuplu sovietiv format de NKVD, Dionis şi Odarca Patapievici, devine în 2005 preşedinte al Institului Cultural Român, graţie lui Traian Băsescu. Acelaşi Băsescu care a fost agent DIE la Anvers, apoi a ajuns ministru al transporturilor şi acum este la al doile mandat toxic de preşedinte.
Deci intelectualii au murit şi în locul lor a fost instaurată o nouă clică de pseudo-intelectuali formaţi de DIE şi SIE, sinecurişti şi dragi iubitori de funcţii bine plătite din fonduri publice. Reacţia lui Patapievici faţă de manifestanţii din Timişoara, când i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Vest este una similară cu cea a rectorului Andrei Marga într-o şedinţă “secretă” a senatului UBB. Un Marga care şi el a beneficiat înainte de 1989 de burse şi călătorii în Germania, alături de actualul Patriarh Daniel.
Patapievici: “Nu ați citit textul meu. Ați citit alți antisemiți, legionari sau naționaliști, care au complotat acest lucru.”
Marga: “Legionarii în ’40 au vrut să îi elimine pe profesorii de vârf, şi atunci i-au scos pe Nicolae Iorga, pe Emil Racoviţă, pe Dimitrie Pompeiu dintre matematicieni, pe rectorii de la Politehnica din Bucureşti, mă rog, rectorul de la Iaşi, au scos câteva sute de universitari de prim plan, evident ca să îi elimine din discuţia publică. … Legionarii au făcut acest gest. Eu bănuiam că de la Mussolini vine, sigur Mussolini a fost primul care a aplicat tehnicile acestea … dar acum Lucian Boia de la Bucureşti a dovedit că legionarii au dat articolul. Ei bine, cei care au făcut Legea Educaţiei, din păcate de la Cluj, ei [despre care] ştiam că unii sunt de filieră legionară, ei sunt în universitate la această oră, se ştie, ştiam că de acolo au luat, ştiam că au făcut această treabă, dar nu se ştia de unde, acum Lucian Boia aduce documente irefutabile”
Dacă v-aţi întrebat de ce Ziua Mondială a Poeziei nu a fost sărbătorită la Cluj, este pentru singurii intelectuali oficiali, cei menţionaţi mai sus, nu scriu poezii. Au scris delaţiuni, acum scriu doar politice şi cecuri pentru ei şi familiile lor, din banii noştri. “Moarte intelectualilor”. De George Bara – NapocaNews
http://dariaion.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu