Despre generatia prea-mult asteptata sau ce mai fac tinerii din Romania?
Printre ultimele manipulări grosolane pe care ni le-au servit formatorii de opinie plătiţi de SIE (sau alte servicii obscure parazitate de interlopi sau politruci) a fost campania “Generaţia Aşteptată”, care se dorea a fi o rampă de lansare pentru viitori tineri politicieni care fac parte dintr-o generaţie nouă, necompromisă şi dornică de a realiza ceva trainic în ţară. Printre primii copii minune ai acestei campanii a fost viitorul şi fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu…Acum, într-o tentativă de manipulare identică, în primul weekend cu soare, publicaţiile de sistem ni-l prezintă pe Mihai Răzvan Ungureanu ca pe un tânăr revoluţionar care a asistat la măcelul din decembrie 1989 la Cluj. Teorie subţire, bazată pe o mărturie proprie a lui MRU, care pare mai degrabă un vis umed, decât o realitate la care membrul supleant al CC al UTC ar fi participat.
În schimb, adevărata generaţie aşteptă aşteaptă mult şi bine. Unde este ea? Peste tot, în jurul nostru, la slujbă, la biserică, pe stadion şi pe stradă. O parte a ei s-a strâns la Cluj la Marşul Memorial Avram Iancu 2012, un eveniment la care particip an de an şi sper să particip până voi împlini 80 de ani. Dincolo de conotaţia istorică a evenimentului, sau cea politică, acest eveniment anual este o ocazie pentru mine de a mă reîntâlni cu prieteni, colegi jurnalişti şi de a afla pulsul acestei generaţii osândite a României. Câci aceşti tineri fac parte dintr-o generaţie osândită, neaşteptată de nimeni şi aşteptată de toţi.
Exact opusul lui Funeriu sau Ungureanu, majoritatea participanţilor la miting, fie că sunt membri ai Noii Drepte sau nu, sunt născuţi începând cu anii 1980, care îşi mai aduc ceva aminte de revoluţie, cozile interminabile din timpul lui Ceauşescu, de penele de curent, de viaţa tristă şi sumbră a părinţilor. Îşi aduc aminte şi de primele cozi la banane de după 1990, de cozile de la Caritas, de primul TV color luat cu bani mulţi, de invazia brandurilor turceşti şi apoi occidentale în România. Consumatori de muzica rock anilor 90, primii cititori ai scrierilor cenzurate ale lui Eliade, Eminescu, Radu Gyr sau Corneliu Zelea Codreanu, primii care au ieşit din ţară fără paşaport, fac parte dintr-o adevărată generaţie de tranziţie, un pod între comunism şi capitalism, între vechii comunişti şi actualii UTC-işti. E o generaţie ca un pergament pe care sunt înregistrate toate evenimentele tumultoase ale ultimilor 20 de ani de istorie recentă a României.
Ce face acum acestă generaţie? În afară de puţinii care au avut noroc în a-şi alege meseriile (ITişti sau avocaţi), restul trăiesc dramele tinerilor de aproximativ 30 de ani care, după ce s-au zbătut 22 de ani într-o tranziţie care doar a promis, se văd la capătul resurselor materiale, fără viitor şi fără şanse. Fie că vorbim de medici, ingineri constructori, fizicieni, absolvenţi de economie sau matematică, toţi o duc din ce în ce mai rău. La vârsta când toţi ar trebui să îşi întemeieze familii, să facă copii, să aibă bani de un avans pentru un apartament, mulţi pleacă în străinătate pentru a munci ca zilieri, în timp ce alţi se zbat cu greu, susţinuţi de părinţi sau rude. Îi cunosc pe mulţi de când erau studenţi şi îi văd acum, demoralizaţi de un viitor incert. Aşa se simte actuala generaţie aşteptată a României.
Dar aceştia sunt un caz fericit. Ei încă mai cred în ceva, într-un viitor al României fără securişti, fără UTC-işti, fără politicieni vânzători de ţară. Cei care îi văd fluturând steagurile verzi în fiecare an la Cluj fie îi consideră extremişti, fie nişte marginali. Vă asiguri că sunt doar nişte buni reprezentanţi ai generaţiei lor, nici mai proşti, nici mai deştepţi, nici mai săraci, nici mai bogaţi. Seara am fost într-un club clujean la un concert, cu prietenii mei din Timişoara care vin la Cluj pentru acest eveniment şi m-am lovit de o altă faţă a tineretului din România, educat în spiritul consumist şi capitalist post-decembrist, fumând cu nonşalanţă marijuana în toaletă. În urmatorii patru ani se va da o lovitură crâncenă în mediul tinerilor din România. Vor învinge drogaţii din WC, care peste doi ani vor deveni vajnici corporatişti sau care vor emigra scuipând în urmă, sau va învinge ultima generaţie a României care mai ştie că există şi un viitor mai bun, că România stătea la coadă pentru pâine şi lapte sub aceiaşi conducători ca şi cei de azi? De George Bara – NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu