-”Pe cine zice celui râu: “Tu eşti bun!” îl blastama popoarele” (Proverbe 24:24)-
Ai minţit vreodată pentru a apăra reputaţia cuiva drag? Sau ai acoperit vreodată pe cineva? Sau te-ai grăbit să “ajuţi” fără să fii rugat? Nu vorbim aici de fapte de compasiune în care ajutorul este necesar, ci vorbim despre “împuternicire” care este o formă distrugătoare de ajutor. Este normal să doreşti să protejezi pe cineva drag de consecinţele dureroase ale faptelor lor. Dar scutindu-l de responsabilitate ajungi să te simţi mânios şi victimă deoarece ai făcut ceva ce nu doreai să faci; ceva ce nu era în responsabilitatea ta. Biblia spune că este o greşeală să-i spui celui vinovat: “Eşti nevinovat”. Dacă îl salvezi mereu, lungeşti valea prin care trebuie să treacă pentru a ajunge întreg în cealaltă parte. Pavel a spus: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24).
Uneori oamenii trebuie să ajungă în starea de “nenorocire” înainte să fie conştienţi de nevoia lor, la fel cum fiul risipitor a ajuns la fund înainte să devină serios cu problema păcatului său. Iar tatăl lui a lăsat să se întâmple aşa. Dragostea se numeşte dificilă dintr-un motiv! “Şi-a venit în fire şi a zis:”… eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:17-18). Când treci linia ce desparte dragostea de scutirea de responsabilitate, răneşti persoana pe care încerci s-o ajuţi prin faptul că-i sugerezi că nu este în stare să suporte adevărul sau să-şi înveţe lecţia. Aşa că dă-te la o parte şi încredinţează persoana iubită în mâinile lui Dumnezeu. El o iubeşte chiar mai mult decât tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu