Am fost la Stalingrad !

Si eu am fost la STALINGRAD! Trei lumanari aprinse ca trei lacrimi de sange pe kurganul Mamaev (VIDEO+FOTO)

autor: FrontPress 10.03.2012

Dumnezeu a dorit ca în zilele de început de februarie, când acum 69 ani feldmareşalul german Von Paulus s-a predat generalului sovietic Vatutin, să vizitez şi să cercetez câmpul de bătălie de la Stalingrad. Primul lucru de care am fost izbit la Stalingrad, după ce am coborât din avionul Suhoi a fost un frig de îţi tăia oasele şi răsuflarea, iar viscolul siberian îţi pătrundea printre haine ca prin pânza de bandajat rănile în război.

Stalingradul îngheţat şi înzăpezit se întindea pe malul Volgăi bocnă ca un şarpe. Ruşii pescuiau paşnic la copcă pe întinderea albă şi de sticlă a fluviului. Dacă reuşeai să ieşi la plimbare prin oraş din hotelul supraîncălzit, după o oră la propriu îţi venea să-ţi faci necesităţile pe tine de frig, iar faţa îţi crăpa de ger. Atunci primul gând mi-a fost la cei un milion de soldaţi germani din Grupul de Armate Sud şi la camarazii noştri din Armatele 3 şi 4 Română, cum au făcut faţă frigului pătrunzător dormind în clădiri distruse de devastatorul bombardament româno-german din 23 august 1942 şi în tranşeele îngheţate zile şi nopţi, luni de zile la minus 35 de grade, cu mâinile degerate pe mitraliere. O întrebare firească îţi încolţea în gând în timp ce mă plimbam pe malul Volgăi şi pe kurganul Mamaev: Ce au căutat soldaţii germani şi români la 2000 km depărtare de casă pe câmpia îngheţată, la porţile Asiei? Şi cum credea Hitler ca şi Napoleaon că pot învinge Generalul Iarnă? M-a impresionat la Stalingrad faptul că autorităţile locale au construit zeci de statui şi monumente care evocau bătălia de la Stalingrad, ce a schimbat cursul răzbiului în februarie 1943. Era de apreciat cum ruşii puneau la toate monumentele bătăliei flori proaspete de culoare roşie. Iar miresele se fotografiau cu mândrie patriotică în faţa statuilor soldaţilor sovietici de bronz. Ruşii au construit şi o imensă statuie reprezentând în picioare pe cunoscutul lunetist sovietic Zaiţev care a ucis aproape 300 de nemţi.

Pe kurganul Mamaev, un deal care veghează Stalingradul şi unde mureau zilnic pentru a-l cuceri circa 10.000 de soldaţi români, germani şi sovietici, Armata Sovietică a construit în anii 60 o gigantică statuie reprezentând Mama Rusia, de circa 60 de metri înălţime, statuie ce se vede din avion. Cercetând câmpul de bătălie de la Stalingrad mi-am dat seama de greşeala lui Hitler de a se concentra numai pe cucerirea clădirilor oraşului cu nume simbolic şi că a neglijat flancurile unde eroicele Armate 3 şi 4 Române apărau oraşul de-a lungul Volgăi. Trupele române au fost veriga slabă a lanţului de apărare unde s-au concentrat în atac trupele sovietice conduse de generalul Vatutin şi coordonate de mareşalul Jukov. Cei 230.000 soldaţi români au luptat eroic în faţa a trei milioane de ruşi. Diferenţa numerică şi-a spus cuvântul.

Istoricii au confirmat eroismul românilor. “În ziua de 19 noiembrie, ruşii au trecut la ofensivă de mari proporţii la vest şi sud de Stalingrad. În sectorul Armatei a 3-a Română, ofensiva rusa a început din doua capete de pod, la centrul şi în flancul drept al armatei, cu forţe mult superioare în tancuri şi cavalerie. Frontul a fost rupt pe doua direcţii între care au fost încercuite trei divizii române (grupul Lascar, diviziile 5, 6 si 15 infanterie). Pînă în seara de 19 noiembrie, pe lîngă cele trei divizii încercuite, diviziile 9 şi 14 fuseseră distruse, iar divizia 1 cavalerie intrase în sectorul Armatei 6 Germane. Pînă la 25 noiembrie Grupul Lascar, deşi a încercat sa se salveze nu a putut fi ajutat nici pe calea aerului, nici prin atacuri terestre şi a fost lichidat. Începînd cu 20 noiembrie, inamicul a dezlănţuit o ofensivă puternică şi în sectorul Armatei a 4-a Română, la sud de Stalingrad. Ruşii au reuşit să rupă frontul între diviziile 1 şi 20 infanterie, au împins-o pe aceasta din urma spre nord şi au prins-o în încercuire alături de Armata a 6-a Germană, au distrus divizia 2 infanterie şi au aruncat de pe poziţie toate trupele armatei. La 22 noiembrie, cele două ofensive sovietice au închis cleştele încercuind Armata a 6-a Germană. Corpul 1 armata română (diviziile 7,9,11 infanterie) cu o redusa capacitate operativă, la 19/20 decembrie a fost trimis sa limiteze efectele ofensive sovietice de la 16 decembrie in sectorul A 8 italiene, dar la 21 decembrie 1942 majoritatea fortelor lui au fost încercuite. De asemenea Corpul 7 armată a fost puternic lovit la începutul lunii decembrie 1942. Operaţiunea de despresurare a Armatei 6 germane din zilele de 12-22 decembrie 1942 n-a reuşit. La ea a fost angajat şi Corpul 6 armată română. La 26 decembrie 1942 s-a declanşat o nouă contralovitură sovietică ceea ce a însemnat eşuarea tuturor tentativelor de restabilire a situaţiei.

Rromânii au luptat ca la Mărăşeşti, au suportat bombardamentele de artilerie de o duritate extremă, au primit atacul unei mari mase de tancuri, care au trecut peste ei, românii neavînd armamentul necesar pentru a riposta. Mareşalul Manstein aducea grave acuzaţii românilor. În scrisoarea de raspuns a maresalului Ion Antonescu către maresalul Manstein, la scrisoarea memoriu, care aducea grave acuzaţii românilor, şeful armatei române face dovada clasica de ceea ce înseamnă mîndria şi demnitatea unui comandant dăruit, obligat să suporte invinuiri nedrepte, ce atingeau onoarea unei armate loiale, sacrificată din vina comandamentului german. Maresalul roman “trimisese repetate avertismente OKW-ului asupra comportării trupelor sovietice…, ceruse întărirea frontului defensiv prin armament şi muniţie, dovedise ineficienţa rezistenţei liniare, slabe peste tot, statice, fără rezerve şi fără posibilitatea de intervenţie a comandamentului. Nu se luase nici o măsură”. Maresalul Manstein este obligat să recunoască partea de vina a comandamentului german şi “serviciile aduse cauzei comune de către România”.

Bilanţul pierderilor la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă. Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor “oricum şi oriunde”, folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.”

Oraşul a fost complet ras şi s-a transformat într-un morman de ruine. Singura statuie rămasă în picioare a fost cea a pionierilor cu un crocodil din faţa gării Stalingrad. Ruşii pe stradă aşa cum i-am întrebat erau foarte mândri de victoria lor de la Stalingrad. Îmi arătau cu amabilitate obiectivele unde s-au dat lupte grele acum 69 de ani.

Feldmareşalul Von Paulus, care nu întâmplător a fost numit commandant al trupelor româno-germane, pentru că avea o soţie boieroaică româncă şi vorbea limba noastră la perfecţie, s-a predate cu statul major în faţa unui magazin universal trupelor sovietice. Hitler la gradat feldmareşal cu speranţa că se va sinucide. Azi ruşii păstrează clădirea distrusă de atunci în care s-a predat von Paulus ca mărturie istorică lângă Mausoleul muzeului de istorie al Bătăliei de la Stalingrad. M-am pozat în faţa clădirii ruinelor magazinului universal în locul unde s-a predat felmareşalul Von Paulus şi am simţit ca un arc peste timp durerea în inimă a înfrângerii, asemenea ofiţerului superior german, ce a depus pistolul în faţa generalului sovietic Vatutin.

Am plecat pe kurganul Mamaev, unde dacă sapi dai de oasele soldaţilor români. Şi acolo, după 1990, s-a construit o mănăstire ortodoxă. Din păcate, ambasada României de la Moscova nu a intervenit pe lângă autorităţile locale să se amenajeze un cimitir şi mausoleu românesc pe kurganul Mamaev în amintirea celor 170.000 soldaţi români morţi, aşa cum au şi soldaţii ruşi în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Nici măcar o placă comemorativă nu există, pe care sunt sigur, aşa cum am vorbit cu ruşii din Stalingrad, că nu s-ar opune să o amplaseze în memoria ostaşilor români dacă ar cere-o Ambasada României de la Moscova. Reprezentanţii noştri consulari îşi i-au banii degeaba în această chestiune istorică şi nu fac nimic pentru cei peste o sută de mii de români morţi la Stalingrad. E o ignoranţă ce spune multe despre indiferenţa şi ignoranţa consulatelor româneşti din lume.

Am intrat în mănăstirea de pe kurganul Mamaev şi am cumpărat cu cinci ruble trei lumânări pe care le-am aprins în memoria soldaţilor români ucişi la Stalingrad. Şi am căzut în genunchi şi am plâns ca un copil cu gândul la bunicii noştri Petre, Gheorghe, Ion sau Vasile care şi-au lăsat ciolanele sfinte pe malul Volgăi îngheţate. Şi m-am rugat la cele trei lumânări puse la icoane pentru toţi morţii noştri de sub podeaua mănăstirii şi în final am strigat din toţi rărunchii: Soldat Ion: Prezent! De Ionuţ Ţene – NapocaNews