Mars la Riga

Mars in memoria voluntarilor WAFFEN SS pe strazile din Riga (VIDEO+FOTO)

autor: FrontPress 16.03.2012

Tineri naţionalişti, parlamentari şi veterani ai celui de al doilea război mondial au mărşăluit vineri dimineaţă pe străzile din Riga, capitala Letoniei, în memoria voluntarilor Waffen SS care au luptat alături de camarazii lor din alianţa paneuropeană, condusă de Germania, împotriva Uniunii Sovietice.
În ciuda controverselor şi a criticilor din partea Rusiei şi a unor organizaţii evreieşti, peste 2.000 de letoni au participat la marşul de astăzi, care a început cu o slujbă religioasă în catedrala lutherană din centrul oraşului.
Cei proximativ 100 de contrademonstranţi comunişti şi nostalgici rusofoni ai URSS au depus flori la Monumentul libertăţii din Riga şi au purtat imagini cu atrocităţi din timpul războiului.
Circa 1.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a preîntâmpina orice violenţe. Astfel, spre deosebire de anii precedenţi, nu au fost înregistrate incidente majore, doar trei persoane fiind reţinute pentru că au afişat simboluri naţional-socialiste şi sovietice, interzise de lege.
Iniţial marşul comemorativ a fost interzis de autorităţi, dar organizatorii s-au adresat justiţiei pentru a beneficia de dreptul lor de a manifesta public. Un tribunal a decis marţi că nu a existat un temei legal pentru interzicerea acţiunii.
În urmă cu câteva zile, preşedintele micului stat baltic de numai 2 milioane de locuitori, din care peste un sfert sunt ruşi, a declarat într-un interviu că naţiunea letonă ar trebui să plece capul în faţa veteranilor Waffen SS şi că este absurd ca aceştia să fie numiţi criminali de război din moment ce au luptat pentru independenţa ţării.
Legiunea Letonă a fost o unitate Waffen SS care a cuprins peste 80.000 de voluntari şi soldaţi în termen, care au pornit la luptă pentru recâştigarea independenţei naţionale, după ce Uniunea Sovietică a ocupat statele baltice în 1940. A fost printre ultimele unităţi militare ale Axei care au capitulat în primăvara anului 1945. Alţi 23.000 de letoni au luptat alături de germani ca soldaţi auxiliari ai Wermachtului. După ce armatele europene, conduse de cel de al Treilea Reich, au invadat gigantul comunist, soldaţii Axei au fost primiţi ca eliberatori de letoni. Cu puţin timp înainte de a ajunge trupele germane în Letonia, peste 15.000 de cetăţeni au fost deportaţi în Siberia din ordinul lui Stalin.
Unitatea Waffen SS a fost creată în 1943 şi a suferit pierderi grele în luptele contra Armatei Roşii, aproximativ o treime dintre combatanţii letoni pierzându-şi viaţa pe frontul de est. Dârzenia lor nu a putut împiedica reocuparea ţării de către sovietici în 1944, ţara rămânând sub autoritatea Moscovei până în 1991, când şi-a recăpătat independenţa. Letonia este membră a Uniunii Europene din 2004. Sursa: FrontPress.ro
http://odorica.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu